Asociatia de proprietari a incheiat un contract de montare repartitoare de caldura, iar locatarii blocului initial au fost de acord, apoi s-au razgandit, nemaidorind aceste dispozitive. Asociatia a notificat societatea in termen de 11 zile de la data incheierii contractului, insa acestia refuza rezilierea cu acordul partilor, motivand ca hotararea AG este impotriva prevederilor legale, fiind, deci nula. Mentionez ca firma nu a montat niciun repartitor in cadrul asociatiei.
Ce putem face in acest caz?
Multumesc
Legiuitorul in cuprinsul disp L nr 196/2018 a impus obligativitatea instalarii de aparate individuale de contorizat consum utilitti in sistem centralizat
Asociatia de proprietari,adunarea generala nu detin autoritatea si competenta sa dispuna hotarari contrare dispozitiilor in vigoare
In urma acestei decizii, presedintele si-a prezentat demisia si nu doreste sa lase activ un contract pentru un serviciu pe care locatarii nu il vor.
Cum poate rezilia contractul, astfel incat noua conducere sa poată face cum consideră de cuviință?
Mulțumesc
Serviciul din primarie nu are obligatia sa se implice sa solutioneze litigii intre persoane juridice
In fapt este vorba despre o hotarare a adunarii generale a membrilor proprietari carer initial au inteles sa respecte o dispozitie legala care impune instalarea de repartitoare de cost si ulterior au revenit asupra hotararii
Locatarii ,adunarea generala a membrilor proprietari nu detin autoritatea si competenta sa dispuna hotarari contrare dispozitiilor in vigoare
Studiați clauzele contractuale și apoi acționați. Nu vad care e motivul sa te răzgândești de pe o zi pe alta atăta timp cât respecți legea.
Pe de alta parte legea spune clar ca acestea trebuiesc instalare și cei care nu le instalează vor plăti amenzi a căror valoare e mai mare decât a dispozitivelor.