avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 669 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Impozite şi taxe locale Cine plătește la DJST cota parte de 30% din ...
Discuție deschisă în Impozite şi taxe locale

Cine plătește la DJST cota parte de 30% din impozitul pe spectacole?

Bună ziua!

În urmă cu câteva ani am înființat o asociație sportivă cu care organizăm anumite competiții sportive la care vindem și bilete de intrare. După cum probabil știți, după suma încasată din vânzarea biletelor de intrare trebuie plătit impozit pe spectacole, pe care am și plătit lunar (în localitatea în care au loc competițiile sportive, cota de impozit hotărâtă de consiliul local este 2%).

Însă, mai recent am primit o scrisoare de la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret din județul în care asociația își desfășoară activitatea, în care ne înștiințez despre obligația noastră de a plăti instituției lor cota parte de 30% din impozitul pe spectacole, și ne solicită să le achităm sumele datorate în maxim 20 de zile.

Fiind în confuzie, m-am uitat și eu puțin în legislație, și am găsit următoarele texte de lege:

Articolul 480 din Legea 227/2015 (noul cod fiscal)
(1) Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligația de a plăti impozitul prevăzut în prezentul capitol, denumit în continuare impozitul pe spectacole.
(2) Impozitul pe spectacole se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia are loc manifestarea artistică, competiția sportivă sau altă activitate distractivă.


Articolul 481, alineatul 2 din aceeași lege:
(2) Consiliile locale hotărăsc cota de impozit după cum urmează: a) până la 2% pentru spectacolul de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiție sportivă internă sau internațională; [...]


Articolul 70, alineatul 2 din Legea 69/2000 (Legea educației fizice și sportului):
(2) Direcțiile pentru tineret și sport județene, respectiv a municipiului București, își asigura sursele pentru finanțarea activităților sportive de interes local din: [...] b) 30% din impozitele pe spectacolele sportive desfășurate pe teritoriul județului respectiv; [...]


Am constatat așadar că, într-adevăr, cei de la DJST ar fi trebuit să primească 30% din impozitul pe spectacole. Însă, nu înțeleg, și nici nu am reușit să găsesc în vreun text de lege, cine ar trebui să plătească banii respectivi la DJST. Personal, cred că, dat fiind art. 480, alin 2. din noul cod fiscal, care prevede clar că impozitul pe spectacole se plătește la bugetul local, cel mai normal ar fi ca asociația să plătească impozitul de 2% integral la bugetul local, după care cei de la primărie să vireze 30% DJST-ului. O altă abordare, cea a DJST Botoșani, este că asociația mai întâi trebuie să achite 30% din impozit la DJST, după care diferența să plătească la primărie. Vezi conflictul dintre Asociația Fotbal Club Botoșani și DJST Botoșani: [ link extern ] /

Însă, când m-am dus la Serviciul Impozite și Taxe Locale de la primărie, șefa de birou a zis că trebuie neapărat să plătim impozitul de 2% din încasări la bugetul local, după care să plătim și 30% din impozit la DJST. Cu alte cuvinte, suntem obligați să plătim 130% din valoarea impozitului, ceea ce mi se pare ireal!

De aceea, doresc să mă adresez comunității avocatnet cu această întrebare: oare cum se plătește impozitul pe spectacole?
Ultima modificare: Miercuri, 22 Decembrie 2021
balkov, utilizator

Alte discuții în legătură

Imi raspunde si mie cineva? organizare spectacol gabitza1980 gabitza1980 Buna seara.Va rog sa ma ajutati cu un raspuns: eu si sotul meu suntem solisti de muzica populara.Vrem sa organizam un spectacol pe 20 iulie in satul sotului ... (vezi toată discuția)
Taxe aplicabile biletelor la un eveniment Sdragos Sdragos Buna ziua, as dori sa organizez impreuna cu alte 3 persoane fizice un eveniment (petrecere) cu acces pe baza de bilete pentru ~300 de persoane. Mentionez ca nu ... (vezi toată discuția)
Organizare eveniment cu taxa de intrare de catre o asociatie aatcda aatcda Buna ziua, Proaspat am infiintat o asociatie in sprijinul copiilor cu dizabilitati si vrem sa organizam un eveniment de ziua copilului. Problema este ca ... (vezi toată discuția)