Povesti cu talc / cu morala. Sfaturi pentru viata si altele pe tema.

Intamplare adevarata ?!
Mi s-a intamplat sa aud un schimb de cuvinte intre un tata si fiica lui in ultimele momente ale despartirii pe aeroport.
Tocmai se anunta plecarea.
Langa poarta de securitate, s-au imbratisat si tatal i-a spus: "Te iubesc si iti doresc destul."
Fata, zambind, i-a raspuns: "Taticule, viata noastra impreuna a fost mai mult decat destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodata. Iti doresc deasemenea destul, tata."
S-au sarutat si fiica a plecat.
Tatal a facut cativa pasi inspre fereastra langa care ma asezasem. Cum statea acolo in picioare, puteam sa vad ca il inecau lacrimile. As fi vrut sa-l imbarbatez cumva, dar nu puteam patrude in intimitatea unui om strain.
El insusi, insa, a deschis conversatia intrebandu-ma: "Vi s-a intamplat vreodata, sa va luati ramas-bun de la cineva, stiind ca il vedeti pentru ultima data ?"
"Da, mi s-a intimplat." i-am raspuns. "Scuzati-ma ca va intreb, dar de ce credeti ca acesta a fost un ramas-bun pentru totdeauna ?"
"Sunt batran, iar ea locuieste foarte departe. Ma asteapta momente grele inainte si realitatea este ca urmatoarea ei intoarcere aici va fi ca sa ma duca la groapa." spuse el.
"Pe cand va luati ramas bun, v-am auzit spunand, "Iti doresc destul". Pot sa va intreb ce inseamna asta ?"
El incepu sa zambeasca. "Asta este o urare care ni s-a pastrat de la generatiile anterioare. Parintii mei obisnuiau sa le-o spuna la toti..."
Omul facu o mica pauza si se uita in sus ca si cum ar fi incercat sa si-o aminteasca in detaliu, apoi zambi si mai mult."Cand spunem "Iti doresc destul," vrem ca cealalta persoana sa aiba viata plina cu destule lucruri care s-o sustina."
Apoi, intorcandu-se spre mine imi recita din memorie urmatoarele:
"Iti doresc destul soare, care sa-ti lumineze comportamentul, indiferent de cat de mohorata ar fi ziua.
Iti doresc destula ploaie, pentru a aprecia soarele cu atat mai mult.
Iti doresc destula fericire, ca sa-ti tina spiritul viu cat vei trai.
Iti doresc destula durere, ca pana si cea mai mica bucurie a vietii sa ti se para mai mare.
Iti doresc destul castig pentru a-ti satisface dorintele.
Iti doresc sa pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai.
Iti doresc destule salutari pana a ajunge la finalul ramas-bun."
Aici ochii lui se umezira din nou si se indeparta.
Se spune ca ai nevoie de un minut pentru a remarca o persoana speciala, o ora ca s-o apreciezi, o zi ca s-o iubesti si o viata intreaga ca s-o uiti.
Fa-ti timp sa traiesti... !!! (Autor necunoscut)

Taximetristul
(autor necunoscut)

Acum ... vreo douăzeci de ani, lucram ca taximetrist, ca să mă întreţin. Într-o noapte, când am ajuns la o comandă, la 2:30 AM, clădirea era în întuneric, cu excepţia unei singure lumini la o fereastră de la parter ... În asemenea circumstanţe, mulţi taximetrişti ar claxona o dată sau de două ori, ar aştepta un minut şi apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulţi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la uşă. Deci, am mers
şi-am bătut la uşă ...
- Doar un minut, răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă.
Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. După o pauză lungă uşa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani, stătea în faţa mea. Purta o rochie colorată şi o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă pe ea, ca dintr-un film din anii '40. Langă ea era o valiză mică, de nailon. Apartamentul arăta ca şi cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearşafuri. Nu găseai nici un ceas pe pereţi, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Într-un colţ era un panou plin cu poze protejat de un suport de sticlă.
- Ai putea să-mi duci bagajul până la maşină ? zise ea.
Am dus valiza la maşină şi apoi m-am întors să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braţ şi am mers încet spre maşină. A continuat să-mi mulţumească pentru amabilitate.
- Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aş vrea ca mama mea să fie tratată.
-Oh, eşti un băiat aşa de bun!, zise ea.
Când am intrat în maşină, mi-a dat o adresă şi apoi m-a întrebat:
- Ai putea sa conduci prin centrul oraşului ?
- Dar, stiti, nu este calea cea mai scurtă, am răspuns eu.
- Oh, nu conteză, spuse ea. Nu mă grăbesc. Eu, acum, merg la azil ...
M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
- Nu mi-a mai rămas nimeni din familie ... a continuat ea. Doctorul spune că nu mai am mult timp ...
În tăcere, am căutat ceasul de taxare şi l-am oprit.
- Pe ce rută aţi vrea să merg ?, am întrebat.
Pentru următoarele două ore am condus prin oraş. Mi-a arătat clădirea unde odată ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea şi soţul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriţi.
M-a dus în faţa unui magazin cu mobilă care, odată, fusese o sală de bal unde obişnuia să meargă la dans, pe vremea când era fată.
Câteodată mă ruga să opresc în faţa unor clădiri sau colţuri de stradă şi să stau cu ea acolo, în întuneric, contemplând în tăcere.
Cum s-a arătat la orizont prima rază de soare, mi-a spus dintr-odată:
- Sunt obosită ... Hai să mergem.
Am condus în tăcere spre adresa pe care mi-o dăduse.
Era o clădire ieftină, o casă mică, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiţă ... Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenţi şi concentraţi asupra fiecărei mişcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul şi am dus micuţa valiză până la uşă. Femeia fusese deja asezată într-un scaun cu rotile.
- Cât îţi datorez ? a întrebat ea, în timp ce-şi căuta portmoneul ....
- Nimic, am zis eu.
- Dar trebuie şi tu să te întreţii ....
- Nu vă faceţi griji ... sunt şi alţi pasageri, am răspuns eu ...
Aproape fără să mă gândesc m-am aplecat şi am îmbrăţişat-o.Ea m-a strâns cu putere...
- Ai daruit unei femei în vârstă un mic moment de bucurie, spuse ea. Mulţumesc.
I-am strâns mâna şi apoi am plecat în lumina dimineţii. În spatele meu o uşă se închisese ... Era sunetul de încheiere al unei vieţi .... Nu am mai luat alţi pasageri în tura aceea de lucru ... Am condus pierdut în gânduri ... Pentru restul zilei de-abia daca am scos o vorba ... Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-şi termine tura ?... Ce-ar fi fost dacă aş fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată şi apoi să plec ?...
In loc de cugetare.
Uitându-mă în urmă, nu cred că am făcut ceva mai important în întreaga mea viaţă!... Suntem tentaţi să credem că vieţile noastre se învârt în jurul unor momente măreţe. Dar adesea aceste momente măreţe ne iau prin surprindere - frumos împachetate în ceea ce alţii ar considera ceva neînsemnat.
Oamenii s-ar putea să nu-şi amintească exact ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, dar întotdeauna îşi vor aminti cum i-ai făcut sa se simtă !
Viaţa aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o speram, dar cât timp suntem aici, putem si să dansăm. În fiecare dimineaţă când deschid ochii, îmi spun:
-Astazi este o zi specială !
Morala
Amintiţi-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul spectacol pe care îl jucăm.Tratează oamenii în felul în care ai vrea tu să fii tratat !

Topârceanu - fabule mici pentru oameni mari

Când pleca o dată la război un om
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
-Du-te la oştire, pentru ţară mori
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori !
Omul, auzind aceasta, n-a mai vrut să plece,
Deci, a fost la urmă, fiindc-a dezertat
Condamnat la moarte şi executat.
Morala:
Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.

Doi prieteni
Un beţiv, din lumea toată
(Care se numeşte Lae)
Ce fusese rupt o dată
De nevasta-sa-n bătaie,
Auzind cum că nevasta unui prieten i-a cârpit
Şi aceluia o palmă, foarte mult s-a veselit ...
Morala:
Râde ruptul de cârpit.

Omul şi raţa
Unui om, săracul, într-o dimineaţă,
I-a murit o raţă,
Bietul om, de ciudă, tare s-a-ntristat
Când văzu că-i moartă cu adevărat;
Dar la scurtă vreme, în aceeaşi lună,
I-a murit şi soacra - tot de moarte bună...
Morala:
Să nu pierzi nădejdea, orice-ar fi să fie
După întristare, vine bucurie.


Cin' s-a fript cu ciorbă ...
Fratele nevestei unui negustor
A venit o dată pe la casa lor,
Zicând că la noapte, mâine, cine ştie,
Are gând să plece în călătorie
Şi că prin urmare,
Vrea să-şi sărute sora la plecare.
-Ba să nu pui gura pe nevasta mea,
A strigat bărbatul, că intri-n belea !
-Şi de ce să nu pun gura, măi cumnate,
Când ştii că mi-e soră şi că eu i-s frate ?
-Poţi să-i fii şi tată !, zise omul scurt
Cin' s-a fript cu ciorbă suflă şi-n iaurt !

Văduva şi piticul
Zice că demult, o dată,
Un pitic s-a însurat
Cu o văduvă bogată
Ce fusese măritată
Cu un om mare de stat.
Şi-o fi dus ea, altădată, o viaţă mai tihnită,
Dar la urmă şi piticul a făcut-o fericită ...
Morala:
Cu muncă şi cu răbdare,
Poţi face cât unul mare.

O radiografie sanatoasa a zilelor noastre.

Când i-a murit soția, George Carlin, un cunoscut satirist al anilor 70-80, a scris această poveste incredibil de expresivă, relevantă și astăzi.
Paradoxul vremurilor noastre este să avem o structură înaltă, dar o toleranță scăzută; autostrăzi largi, dar vederi înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin.
Avem case mari, dar familii mai mici; comodități mai bune, dar timp mai puțin.
Avem cea mai bună educație, dar mai puțină minte; cele mai bune cunoștințe, dar evaluăm situația din ce în ce mai rău. Avem mai mulți experți, dar mai multe probleme; cea mai bună medicină, dar o stare de sănătate mult mai rea.
Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim prea iresponsabil, râdem prea puțin, mergem prea repede, ne supărăm prea ușor, ne culcăm prea târziu, ne trezim prea devreme, citim prea puțin, privim prea mult televizorul și ne rugăm prea rar.
Avem cerințe prea înalte, dar valoare redusă. Vorbim prea mult, iubim prea rar și urâm prea des. Știm cum să supraviețuim, dar nu știm să trăim. Adăugăm ani la viața umană, dar nu oferim viață anilor.
Am ajuns până la lună și înapoi, dar cu greu trecem strada pentru a face cunoștință cu noii vecini.
Cucerim spațiul cosmic, dar nu și sufletele.
Facem mai multe lucruri, dar nu și mai bine.
Curățăm aerul, dar poluăm sufletul.
Scriem mai mult, dar învățăm mai puțin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puține.
Am învățat să ne grăbim, dar nu și să așteptăm.
Creăm noi computere, care stochează mai multă informație și oferă o mulțime de copii, dar comunicăm din ce în ce mai puțin.
Este timpul fast-food-urilor și alimentației incorecte, oamenilor mari și sufletelor mici, profitului rapid și relațiilor dificile.
Timpul creșterii veniturilor familiare și creșterii numărului divorțurilor, caselor frumoase și distrugerii căminelor familiale.
Timpul despărțirilor scurte; scutecelor de unică folosință; legăturilor de o singură noapte; excesului de greutate și pastilelor care fac tot: ne excită, ne calmează, ne ucid.
Este perioada umplerii vitrinelor și golirii depozitelor.
Perioada în care tehnologia îți permite să primești o scrisoare și, în același timp, să o distribui sau să faci clic pe „delete”.
Ține minte ! Petrece mai mult timp cu cei pe care îi iubești, pentru că ei nu sunt cu tine pentru totdeauna.
Îmbrățișează-ți cu căldură omul pe care îl iubești, pentru că este unica comoară pe care o poți oferi din inimă și nu costă nici un bănuț.
Spune-le „te iubesc” persoanelor dragi, dar mai întâi simte acest lucru cu adevărat.
Sărutările și îmbrățișările pot rezolva orice problemă atunci când vin din inimă.
Țineți-vă de mână și bucurați-vă de momentele petrecute împreună, pentru că într-un anumit moment, omul nu va mai fi lângă tine.
Fă-ți timp pentru iubire, pentru comunicare și fă-ți timp pentru a fi capabil să împărtășești tot ce ai de spus.

Femenin sau masculin
"La computer" sau "Le computer" ...
O profesoara de franceza le explica elevilor sai ca, in limba franceza, spre deosebire de cea engleza, substantivele sunt clasificate dupa gen, in masculine si feminine. Casa este feminin - "la maison". Creion este masculin - "le crayon". Povestirea noastra incepe in momentul in care un student a intrebat: Ce gen este "computer" ?
In loc sa le dea un raspuns, profesoara a impartit clasa in doua grupe - fete / baieti - si le-a cerut sa decida singuri, daca substantivul "computer" ar trebui sa fie de genul masculin sau feminin. Fiecarui grup i s-a cerut sa aduca patru argumente pentru a-si sustine alegerea.
Baietii au hotarat: "calculatoarele" sigur ar trebui sa fie de gen feminin (la computer). Motivele sunt:
1. nimeni altcineva in afara creatorului lor nu le intelege logica,
2. limbajul comun pe care-l folosesc in comunicarea cu alte calculatoare este de neinteles de catre oricine altcineva,
3. chiar si cele mai mici greseli sunt pastrate in memorie pe termen lung pentru posibile aduceri,
4. cum iti iei unul, te trezesti cheltuind jumatate din salariu pentru accesorii.
Grupul fetelor, totusi, a ajuns la concluzia ca, substantivul "calculator" ar trebui sa fie masculin (le computer) deoarece:
1. ca sa poti face ceva cu el, trebuie sa-l "pornesti”,
2. are o multime de informatii, dar nu poate gandi singur,
3. se presupune ca, ar trebui sa te ajute sa rezolvi probleme, dar, in marea majoritate a cazurilor, EL este problema,
4. cum iti iei unul, realizezi ca, daca ai mai fi asteptat putin, ai fi putut avea altul mai bun.
Se pare ca in final a ramas totusi “L’” adica l’ordinateur.