Bună ziua, am următoarea situație legată de o cercetare disciplinară. Un angajat a fost surprins pe camerele de supraveghere în timp ce sustrăgea bani în interes personal. În urma acestui incident, s-a demarat procedura de cercetare disciplinară. Angajatul a primit convocarea, pe care a luat-o la cunoștință, însă nu a semnat-o. Cu toate acestea, s-a prezentat la ora indicată în convocare, afirmând că nu a sustras bani. La finalul întâlnirii, nu a semnat procesul-verbal. Comisia a decis desfacerea contractului de muncă, având în vedere că angajatul a mai avut comportamente denaturante în repetate rânduri.
Întrebarea 1: Este necesar să aducem în mod obligatoriu la cunoștință salariatului procesul-verbal?
Întrebarea 2: Dacă salariatul refuză să semneze decizia de concediere și nici nu o preia de la curier, care este procedura corectă?
Nu există o obligație legală expresă de a comunica salariatului procesul-verbal al cercetării disciplinare, dar este recomandat să se menționeze concluziile acestuia în decizia de sancționare.
Conform art. 252 alin. (4) din Codul muncii, decizia de sancționare disciplinară trebuie comunicată salariatului în scris, personal, cu semnătură de primire, sau printr-un mijloc care asigură confirmarea primirii.
Dacă angajatul refuză să semneze sau să preia decizia, există următoarele opțiuni:
Comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și aviz de primire, comunicare prin curier, afișarea la sediul angajatorului, trimitere prin e-mail cu confirmare de primire.
Pentru mai multe detalii, puteti să vă consultați cu un avocat.
Comunicarea se preda personal salariatului, cu semnatura de primire, ori, in caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de acesta.