Autoritățile au operaționalizat recent noul mecanism prin care operatorii economici pot cere amânarea ratelor la credite pentru până la nouă luni, dacă sunt afectați de criza actuală generată de războiul dus de Rusia în Ucraina. Astfel, solicitările se pot transmite creditorilor până pe 28 august 2022, iar de facilitate pot beneficia atât persoanele juridice, cât și PFA-urile, întreprinderile individuale (II) sau familiale (IF) și profesioniștii. Citește articolul
Consumatorii ar putea, în viitorul apropiat, să primească mai multe informații decât în prezent de la bănci și instituții financiar nonbancare (IFN), în situația în care vor dori să acceseze un credit. Acest deziderat aparține Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care dorește să reglementeze obligația de a informa suplimentar consumatorii înainte de a accesa un credit pentru ca aceștia să înțeleagă pe deplin responsabilitățile ce vin cu un astfel de contract. Citește articolul
Deși normele de aplicare ale actului normativ ce oferă posibilitatea amânării ratelor la credite ar fi trebuit să apară până la jumătatea lunii, Guvernul a adoptat de-abia azi un proiect de hotărâre în acest sens. Pentru ca persoanele fizice să poată accesa această măsură de sprijin vor trebui să nu aibă rate restante, iar persoanele juridice să aibă încasări sau rezultate nete cu cel puțin 25% mai mici decât cele din 2021. Citește articolul
Cei ce au dificultăți financiare în această perioadă, în care prețurile au crescut foarte mult, inclusiv la alimente și utilități, în contextul războiului din Ucraina, vor putea curând să amâne cu până la nouă luni plata ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate de bănci și instituții financiare nebancare (IFN) până la finalul lunii aprilie, potrivit unei ordonanțe oficializate aseară. De această măsură urmează să beneficieze persoanele fizice, cele fizice autorizate, întreprinderile individuale, cele familiale, profesiile liberale, dar și firmele. Chiar dacă ordonanță a intrat deja în vigoare, pentru ca măsura să se poată aplica efectiv, autoritățile trebuie să vină, până la jumătatea lunii viitoare, și cu norme în acest sens. Citește articolul
În viitor, creditele restante ale firmelor vor putea fi preluate de la bănci și administrate de recuperatori conform unor reguli unitare stabilite la nivelul Uniunii Europene. Măsura este prevăzută de o nouă directivă europeană care va trebui implementată în România de la finalul anului 2023. Citește articolul
Înalta Curte a stabilit în vară că scrisorile de garanție emise de bănci sunt considerate titluri executorii numai dacă sunt emise în garantarea unor contracte de credit, nu și în alte scopuri. Decizia Curții a apărut miercuri în Monitorul Oficial: Citește articolul
De vineri, legislația creditelor de consum va fi clarificată pentru a permite în mod expres încheierea online sau la domiciliul consumatorilor a contractelor pentru creditele de consum, conform unei legi oficializate marți. Astfel, deoarece, în prezent, avem reguli contradictorii la încheierea la distanță a contractelor pentru creditele de consum, era necesară o clarificare, care vine acum prin noua lege. Citește articolul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a clarificat că, atunci când acordă credite consumatorilor, băncile trebuie să stabilească o dobândă anuală efectivă (DAE) fixă, care trebuie să își păstreze aceeași valoare procentuală pe toată durata creditului - practic, ea nu poate să fie definită printr-un procent variabil. Acest lucru este obligatoriu chiar și în condițiile în care dobânda aferentă creditului (adică dobânda principală, care reflectă costul propriu-zis pentru obținerea creditului) este variabilă. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a clarificat, prin deciziile date în 2019, multe aspecte importante atât pentru persoane fizice, cât și pentru firme. Spre exemplu, instanța supremă a stabilit că șoferii care se urcă la volan sub influența acoolului riscă sa ajungă la închisoare chiar dacă nu pornesc motorul mașinii sau că cei care construiesc fără autorizație de construcție nu mai pot deveni oricum proprietarii construcțiilor. În plus, s0a mai stabilit că angajatorii n-au voie să stabilească anticipat un prejudiciu printr-o clauză în contractul de muncă, iar contractele de credit încheiate online devin titluri executorii chiar dacă nu sunt semnate. Citește articolul
În sesiunea parlamentară care tocmai a început sunt șanse foarte mari ca trei proiecte legislative ce vizează creditarea românilor să treacă de votul decisiv în Parlament. Toate trei au trecut în prima parte a acestui an de votul favorabil al senatorilor și acum mai rămân doar deputații. Uneori lapidare, lipsite de studii de impact care să le sprijine și slab argumentate, cele trei proiecte sunt împachetate frumos pentru datornicul care s-a împrumutat mai mult decât poate duce vreodată. Dar pentru toți datornicii, actuali și potențiali, pe termen mediu și lung s-ar putea dovedi nocive. Citește articolul