avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 758 soluții astăzi
Acasă Subiect: agenda fiscala decembrie
Subiect: agenda fiscala decembrie
ACCES PREMIUM

Sinteza obligațiilor legale din decembrie pentru firme: Șase aspecte de care să ții cont pe final de an

Eduard Popescu în Contabil și fiscal
Redactor, avocatnet.ro
4 Decembrie 2017 | 0 | 6817 | Timp de citire: 5 min.

Finalul de an aduce mai multe obligații de îndeplinit pentru companii, atât din punct de vedere fiscal, cât și în ceea ce privește legislația muncii. Astfel, există o serie de declarații și plăți scadente înainte de sărbători, perioadă până la care trebuie îndeplinită și obligația demarării unei negocieri colective cu propriii salariați, în vederea majorării salariilor brute de la 1 ianuarie 2018. Totodată, sfârșitul de an coincide adesea cu momentul în care firmele și persoanele fizice autorizate (PFA) își inventariază patrimoniul. Nu în ultimul rând, există o serie de măsuri, precum aplicarea sistemului split TVA sau majorarea plafonului de încadrare la micro, pe care firmele trebuie să le aibă în vedere pentru perioada imediat următoare. Citește articolul