După „remodelarea” recentă a granturilor pentru investițiile IMM-urilor într-o nouă formă, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat miercuri forma oficială a ordinului cu ghidul pentru accesarea ajutoarelor de până la 500.000 de euro. Acesta era necesar pentru a pune efectiv în aplicare granturile pentru investiții, astfel că s-a anunțat și perioada în care companiile vor putea depune cereri. Citește articolul
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM), inclusiv microîntreprinderile, vor putea accesa în curând un program nou de finanțare gestionat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID). Prin intermediul acestuia, IMM-urile vor putea asigura salariaților, pe banii statului, cursuri online de instruire ce țin de tehnologiile emergente. Momentan, programul nu este funcțional, pentru că trebuie pusă la punct platforma online ce va fi folosită pentru înscrieri și derularea cursurilor. Citește articolul
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), inclusiv microîntreprinderile, precum și întreprinderile mari, vor putea să ceară, în curând, statului granturi de până la 500.000 de euro pentru a face investiții care să le ajute să-și eficientizeze afacerile din punct de vedere energetic, reiese dintr-o ordonanță oficializată aseară, ce va fi implementată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Printre altele, banii sunt pentru reabilitarea termică a clădirilor, schimbarea becurilor sau instalarea de prize pentru mașini electrice. Citește articolul
În 2022 se va desfășura a treia ediție a programului Start-up Nation, ce este destinat stimulării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) nou-înființate, înscrierile urmând să fie posibile din 19 iulie, de la ora 10:00. Prin programul ce va fi lansat curând de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), firmele nou-înființate vor putea să obțină până la 200.000 de lei. Citește articolul
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) care activează, în domeniul HoReCa, în stațiunile balneare și balneoclimatice atestate de Guvern vor putea cere o finanțare nerambursabilă de până la 200.000 de euro, conform unui proiect de ordin pus recent în dezbatere la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT). Banii vor putea fi folosiți pentru modernizarea clădirilor și formarea profesională a salariaților, printre altele. Citește articolul
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM), inclusiv microîntreprinderile, care sunt conduse de femei, vor putea cere statului un ajutor de până la 200.000 de lei, dacă înființează noi locuri de muncă. Măsura e prevăzută într-un proiect de ordin inițiat vineri de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) pentru aprobarea procedurii de implementare a programului Femeia manager. Citește articolul
Granturile pentru investiții, care au fost promise antreprenorilor încă din 2020, au căpătat luni, în mod oficial, un nou cadru legal - al treilea de până acum. Astfel, după ce primele două încercări au eșuat, autoritățile au venit cu o ordonanță ce conține o nouă formă a granturilor pentru investiții, acestea fiind destinate IMM-urilor afectate de criza coronavirusului. Totuși, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) trebuie să vină acum cu un ordin cu ghidul de implementare, pentru a se putea demara înscrierile în viitorul apropiat. Citește articolul
Firmele licențiate ca agenții de turism organizatoare vor putea cere bani de la stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le fac pentru a aduce turiști străini în România, conform unui proiect de ordin pus luni în dezbatere la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT). Citește articolul
Microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile mijlocii vor putea solicita un ajutor de minimis de până la 500.000 de lei, în cadrul programului de Microindustrializare, pentru dezvoltarea propriilor afaceri, conform unui proiect de ordin publicat marți în dezbatere de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Citește articolul
Firmele care produc energie electrică (ca activitate principală sau secundară), indiferent de dimensiunea lor, pot cere, începând de azi, finanțări consistente pentru sisteme noi de energie eoliană și solară, conform unui anunț publicat de Ministerul Energiei. Citește articolul