Media Intră în comunitate
avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 237 soluții astăzi
Acasă Subiect: bursa de rezidentiat
Subiect: bursa de rezidentiat
ACCES PREMIUM

De la anul, medicii rezidenți nu vor mai primi burse, odată cu mărirea salariilor, ci norme de hrană, dar abia din decembrie

Din martie 2018, odată cu creșterile programate prin Legea salarizării pentru salariile medicilor din sistemul public, medicii rezidenți vor pierde dreptul la bursele de rezidențiat, conform unui anunț recent al Ministerului Sănătății. Iar asta, fără să conteze nivelul salariilor pe care aceștia le vor încasa, în contexul în care reglementarea actuală este că bursele se acordă celor cu salarii sub 7.100 de lei. Ministerul a mai precizat că medicii vor beneficia și de normele de hrană, însă acordarea lor este fixată prin lege abia pentru decembrie 2018. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Ordonanță valabilă de azi: Medicii rezidenți își primesc în continuare bursele de rezidențiat

Rezidenții cu salarii sub 7.100 de lei primesc în continuare bursele de rezidențiat în valoare de 670 de lei, potrivit unui act normativ aplicabil de astăzi. Documentul vine după ce, recent, în spațiul public s-a sesizat faptul că bursele de rezidențiat nu se mai puteau acorda, prevederea care făcea referire la acestea fiind abrogată expres de noua Lege a salarizării bugetare. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Ordinul MS nr. 822/2014 - completarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 18 din OUG nr. 103/2013 - salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014

Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 822/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 167/2014 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 513, din 9 iulie 2014. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Noi conditii de plata a bursei de rezidentiat pentru medici si farmacisti se aplica deja

Bursele de rezidentiat pentru medici si farmacisti, introduse din acest an, vor fi platite, in anumite conditii, de alte autoritati decat cele prevazute de legislatia in vigoare. Acest lucru este cuprins intr-un act normativ care a intrat in vigoare ieri. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Ce conditii trebuie sa indeplineasca medicii si farmacistii pentru a primi bursa de rezidentiat?

Medicii si farmacistii rezidenti care vor beneficia anul acesta de bursa de rezidentiat de 670 lei pe luna, stabilitat printr-un act normativ intrat in vigoare in 2013, vor trebui sa indeplineasca anumite conditii, se precizeaza intr-un ordin al ministrului sanatatii, care se aplica de astazi. Citește articolul