Astăzi, Guvernul a venit cu o serie de măsuri fiscal-bugetare cuprinse într-o ordonanță de urgență publicată în Monitorul Oficial. Vorbim de chestiuni ce privesc salarizarea bugetarilor, indemnizațiile de pandemie și diversele mecanisme de care se pot folosi firmele și alți contribuabili cu datorii la stat, inclusiv plafonarea punctului-amendă pentru contravenții rutiere. Citește articolul
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante subiecte ale dimineţii. Citește articolul
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), prin care aceasta a stabilit că pensiile militare de stat pot fi mai mici decât valoarea soldelor/salariilor obținute de beneficiarul pensiei, în perioada aleasă de acesta pentru calcularea cuantumului pensiei, a devenit obligatorie din 28 decembrie 2020. În esență, s-a ținut cont de o prevedere din Legea salarizării bugetare (nr. 153/2017), care stabilește că, din 1 ianuarie 2018, indiferent de cuantumul salariilor de bază ori a soldelor, se acordă cele stabilite pentru 2022. Citește articolul
Sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal. Pentru bugetari, acordarea sporurilor este obligatorie în condițiile prevăzute de lege; pentru privați, în schimb, angajatorii nu sunt forțați de lege să le acorde. În mod frecvent, sporurile bugetarilor ajung în mijlocul unor discuții sau dispute din spațiul public. A vorbi exhaustiv despre toate sporurile la care au dreptul angajații statului, din toate categoriile de activitate, este un exercițiu pe care nu are rost să-l facem - prevederile legale sunt numeroase, diferite de la o categorie la alta. Ne propunem însă o trecere în revistă a reglementării sporurilor pentru condiții de muncă: Citește articolul
Munca suplimentară sau peste program, cum i se mai spune, e prestată adesea de salariați; uneori, nu este însă remunerată corespunzător sau deloc, alteori e făcută deși există interdicții exprese în lege care i se opun. Cei mai afectați de nerespectarea legii în cazul acesta sunt, desigur, angajații. Am încercat să prezentăm, în cele ce urmează, în termeni cât mai simpli, aspectele importante pe care orice salariat ar trebui să le cunoască despre efectuarea muncii suplimentare. Citește articolul
După ce Codul administrativ al României a stabilit anul trecut că trebuie făcut un registru electronic al personalului plătit din fonduri publice, autoritățile au început să pună bazele acestui viitor „Revisal al bugetarilor”. Concret, miercuri s-a semnat contractul de finanțare pentru dezvoltarea aplicației pentru registrul ce va fi gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), după ce în vară apăruseră în dezbatere regulile referitoare la acest registru. În prezent, angajatorii publici transmit anual un formular cu salariile bugetarilor. Citește articolul
Pentru că acum avem un Guvern interimar, ce nu poate emite acte normative prin care să amâne aplicarea unor măsuri, așa cum s-a întâmplat în acest an, potrivit legislației în vigoare, o parte dintre beneficiile pentru angajații de la stat, ce au fost stabilite mai demult, vor intra în vigoare, iar anumite indemnizații își vor mări valoarea. Printre beneficiile bugetare putem aminti indemnizația de hrană, indemnizația demnitarilor sau voucherele de vacanță. Citește articolul
Nu de puține ori auzim vorbindu-se despre majorarea salariilor în cazul personalului plătit din fonduri publice, iar aceste știri dau naștere unor dezbateri care par să dezbine cele două categorii de salariați, cei din sistemul public și cei din sectorul economic. Care sunt avantajele și dezavantajele salarizării reglementate prin acte normative? Citește articolul
Anul 2020 a adus multe schimbări domeniului pensiilor, fie că vorbim de cele din sistemul public sau de cele speciale. Astfel, în acest an a apărut un nou mecanism pentru cumpărarea vechimii în muncă, au fost simplificate procedurile pentru ieșirea la pensie, majoritatea formalităților făcându-se acum online, s-a stabilit ca locuitorii mai multor zone poluate să poată ieși mai devreme la pensie, iar notarii au primit o lege specială pentru pensii. Citește articolul
Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, susține că reducerea programului de lucru al bugetarilor, cu scăderea aferentă a salariului, reprezintă o soluție pentru reducerea deficitului bugetar, anul viitor. Citește articolul