Relansarea în dezbatere parlamentară a discuției privind necesitatea de a recurge la o practică abrogată acum aproape opt ani, așa-zisa poliție a concediilor medicale, abrogată tocmai din motive de excesivitate și chiar inutilitate, ne pune încă o dată în situația de a constata că departe de a progresa ori găsi soluții noi pentru probleme vechi sau recurente, fie batem, cel mult, pasul pe loc, fie ne întoarcem câte un pas în urmă. Când presa de specialitate din alte state, agenții de profil sau Organizația Internațională a Muncii vorbește despre precaritatea sănătății celor ce lucrează de acasă și a diminuării tacite a dreptului la concedii medicale al acestor angajați, noi ne preocupăm să căutăm acasă angajați care stau degeaba pe banii statului. Citește articolul
Din 2018, diferența fiscală dintre statutul de salariat și cel de persoană fizică autorizată (PFA) și, mai ales, microîntreprindere, a crescut considerabil, astfel că numeroase persoane fizice care își pot desfășura activitatea prin oricare dintre cele trei modalități sunt încurajate să renunțe la munca salarială, în detrimentului celorlalte două forme de organizare. Totuși, specialiștii continuă să atragă atenția că renunțarea la contractele de muncă poate fi o soluție cu consecințe nefaste pe termen lung, amintind de o situație asemănătoare întâlnită acum câțiva ani. Citește articolul
Legislaţia privind impozitarea veniturilor obținute din activităţi independente a fost modificată semnificativ de la 1 ianuarie, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal. Astfel, persoanele fizice autorizate (PFA) îşi pot deduce numai anumite cheltuieli, prevăzute expres în actul normativ, atunci când îşi calculează venitul net, existând totodată o serie de cheltuieli pe care aceste entităţi nu le pot deduce. De altfel, în articolul de faţă vom avea în vedere principalele cheltuieli considerate nedeductibile de către legiuitor la calculul impozitului pe venitul din activități independente. Citește articolul
Prevederile din noul Cod fiscal urmeaza sa se aplice incepand cu prima zi a anului viitor, iar in cuprinsul actului normativ regasim numeroase definitii modificate ori completate. Totodata, au fost introduse si definitii noi, inexistente in legislatia fiscala de pana acum, in timp ce definitia activitatilor independente, recent introdusa, a fost mentinuta. Citește articolul
Modificarile succesive ale Codului fiscal din acest an au lasat in suspans aplicarea unor prevederi care, desi ar fi trebuit completate prin legislatie secundara, nu sunt nici pana acum clarificate. Din cauza reglementarilor ambigue, exista riscul ca unii contribuabili sa plateasca impozite suplimentare. Citește articolul
Prevederile noului Cod fiscal vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2016 si aduc modificari importante pentru persoanele care desfasoara activitati independente. Modificarea definitiei acestor activitati sau sporirea contributiilor pe care le vor datora persoanele care le desfasoara sunt doar cateva dintre noutatile stabilite de actul normativ. Citește articolul
Agentia Nationala de Administrare Fiscala organizeaza astazi, ca in fiecare miercuri, o sesiune de asistenta si indrumare online pe pagina de Facebook a institutiei. Contribuabilii pot adresa intrebari, in intervalul 9.00-16.30, legate de urmatoarea tema: Drepturile de proprietate intelectuala - impozitul pe venit si contributiile sociale datorate. Gasiti mai jos o lista cu cele mai interesante intrebari si raspunsurile oferite de specialistii Fiscului. Citește articolul
Reglementarile care defineau pana acum activitatile independente au fost modificate recent, printr-o lege care modifica inca o data actualul Cod fiscal. Citește articolul