Mamele cu venituri mici sau aflate în diverse situații critice de viață pot primi până în 2027, după cum s-a stabilit printr-o ordonanță apărută recent, un ajutor de la stat în valoare de 2.000 de lei, destinat cumpărării unor produse de îngrijire a nou-născutului. Totuși, banii de la stat pot fi ceruți doar de mamele ce au născut începând cu 12 aprilie 2024 și doar până la vârsta de trei luni a copilului. Citește articolul
De ceva vreme, mamele defavorizate, adică cele cu venituri mici, cele aflate în situații critice de viață ori cele minore, primesc un ajutor financiar în valoare de 2.000 de lei, ce poate fi folosit pentru cumpărarea unor produse destinate îngrijirii nou-născutului. Potrivit unei ordonanțe apărute recent, măsura de sprijin pentru mamele defavorizate se va aplica și în perioada 2024 - 2027. Citește articolul
Din acest an, venitul minim de incluziune înlocuiește fostele ajutoare sociale, acesta având două componente: ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii. Acordarea ajutorului pentru familia cu copii depinde, în primul rând, de un nivel redus al veniturilor, dar și de frecventarea școlii de către copiii familiei. Cu cât lipsește mai mult un copil provenit dintr-o familie beneficiară a ajutorului, cu atât mai mică este valoarea sprijinului de la stat. Citește articolul
Chiar dacă nu se mai calculează în raport cu indicatorul social de referință (ISR), noile ajutoare sociale, respectiv venitul minim de incluziune, se majorează anual, în martie, cu rata medie anuală a inflației din anul anterior, potrivit legislației specifice. Ca excepție de la regulă, în 2024, valoarea venitului minim de incluziune a fost majorată, de la începutul anului, de două ori. Citește articolul
O serie de ajutoare financiare de la stat, respectiv cele ce se calculează în raport cu indicatorul social de referință (ISR), vor crește automat începând din martie, odată cu majorarea valorii acestui indicator cu rata medie anuală a inflației din 2023. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), rata inflației pentru 2023 este de 10,4%. Citește articolul
De la începutul acestui an, ajutoarele sociale au fost înlocuite de un nou tip de ajutor, numit venit minim de incluziune, ce are două componente: sprijinul pentru incluziune și sprijinul pentru familiile cu copii. Pentru a putea obține venitul minim de incluziune, familiile sau persoanele singure cu venituri reduse trebuie să depună o cerere în acest sens la primăria de care aparțin cu domiciliul, însoțită de mai multe alte documente. După cum a anunțat dimineață Ministerul Muncii, astăzi începe plata prestațiilor pentru beneficiarii acestui tip de ajutor. Citește articolul
Legislația privind venitul minim de incluziune se aplică din aprilie, dar ajutoarele sociale actuale rămân valabile până la începutul anului viitor. Cei care vor ca, din 2024, să beneficieze de venitul minim de incluziune pot depune deja cereri în acest sens. Citește articolul
Sistemul de acordare a burselor sociale pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat în anul școlar 2023 - 2024 s-a schimbat față de cel din anii anteriori. Valoarea bursei sociale a fost mărită de la 200 la 300 de lei, iar termenul final de depunere a cererilor este 6 octombrie 2023, conform noii legislații în domeniu. Aflați care sunt documentele necesare pentru obținerea bursei sociale și care sunt situațiile care îndreptățesc elevii să beneficieze de acest ajutor. Citește articolul
Metodologia privind procedurile de acordare a burselor școlare în noul an, intrată în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, va schimba natura și modul în care acestea vor putea fi obținute. Cele mai semnificative modificări sunt cele legate de dispariția burselor sociale acordate elevilor din mediul rural care învață în alte localități decât cele de domiciliu și de "democratizarea" burselor de merit, care nu vor mai fi condiționate de mediile obținute de elevi, ci vor fi acordate cel puțin unui procent de 30% din numărul de copii înscriși într-o clasă. O altă noutate este aceea care permite unei noi categori de minori să primească burse sociale. Bursele se vor plăti la data de 15 a fiecarei luni, pentru luna precedentă.
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii. Citește articolul