Act normativ: LEGE nr 89/2019
ACCES GRATUIT
Bine de știut la început de an
Concediile și indemnizațiile la care au dreptul părinții în 2020
Legislația prevede că atât femeile, cât și bărbații pot beneficia de concedii și indemnizații pentru creșterea copiilor. Salariatele care urmează să nască sau care au născut deja pot solicita o serie de concedii și indemnizații specifice, iar tații pot beneficia de un scurt concediu paternal, care se poate prelungi dacă au absolvit cursuri de specialitate pentru creșterea și îngrijirea copilului. Mai mult, părinții ar putea primi cinci zile libere suplimentare anual pentru a-și putea duce copiii la medic. În materialul ce urmează vom detalia tipurile de concedii pe care le pot cere părinții și valorile indemnizațiilor aferente. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Retrospectivă
Cele mai importante noutăți care au apărut în 2019 în privința concediilor
Anul acesta, prevederile legale ce vizează concediile de care pot beneficia salariații au suferit mai multe modificări. Astfel, printre altele, a crescut limita veniturilor care pot fi obținute în paralel cu indemnizația de creștere a copilului și au fost reglementate noi tipuri de concedii, inexistente până acum în legislație. Citește articolul
ACCES PREMIUM
Noi obligații ale angajatorilor în privința acordării concediului de creștere și stimulentului de inserție
Recent, au fost aduse unele modificări în ceea ce privește concediul de creștere a copiilor (CCC) printr-o lege care a intrat în vigoare din data de 6 mai, anul acesta. Prin aceste modificări se introduc noi obligații atât pentru angajator, cât și pentru salariatul aflat în CCC. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu
în
Redactor coordonator, avocatnet.ro
6 Mai 2019 | 40 | 61864 | Timp de citire: 2 min.
UPDATE De-acum, indemnizația pentru al doilea concediu de creștere va fi egală cu cea de la primul concediu
6 Mai 2019 | 40 | 61864 | Timp de citire: 2 min.
Până acum, persoanele care, la mai puțin de 12 luni de la revenirea la lucru, intrau din nou în concediu pentru creșterea copilului (CCC) primeau, de cele mai multe ori, o indemnizație mai mică decât cea primită în cazul primului CCC. Astfel, pentru a remedia această situație, un act normativ a fost oficializat recent și permite acestor persoane să beneficieze de o indemnizație mai mare. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Simona Voiculescu
în
Director Editorial, avocatnet.ro
6 Mai 2019 | 33 | 62800 | Timp de citire: 2 min.
UPDATE Concediu creștere copil: Limita de venituri ce pot fi obținute simultan cu indemnizația a crescut
6 Mai 2019 | 33 | 62800 | Timp de citire: 2 min.
Printr-un act normativ publicat de curând în Monitorul Oficial a fost crescută limita de venituri impozabile ce pot fi obținute simultan cu indemnizația de creștere a copilului, fără ca părintele beneficiar să piardă dreptul la aceasta. Acum, legea prevede o limită de peste 6.000 de lei anual. Citește articolul





