Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Extinderea e-Factura la relația cu consumatorii, în mod gradual, adică printr-o perioadă de jumătate de an de caracter opțional, a fost criticată în ultimele zile inclusiv din perspectiva datelor pe care Fiscul sau cei de la Finanțe ar ajunge să le aibă în privința fiecărui consumator - în materie de obiceiuri de consum, mai exact. Deși vorbim de o prelucrare de date în condițiile unei reglementări legale, în scopul și cu limitele aferente stabilite la nivel legislativ, discuția privind analizarea și utilizarea datelor din e-Factura în contra intereselor private ale persoanelor fizice este una ce pare ușor exagerată în contextul Fiscului român. Citește articolul
Implementarea deconturilor precompletate prin sistemul e-TVA, oficializată recent de Guvern prin OUG nr. 70/2024, fără dezbateri reale și prin adoptarea sa galopantă, a generat numeroase reacții critice din partea mediului de afaceri și a experților fiscali. În timp ce autoritățile susțin că măsura va reduce evaziunea fiscală și va îmbunătăți colectarea TVA, contestatarii consideră că aceasta va crește birocrația și costurile pentru companii, fără a aduce beneficii semnificative. Cea mai mare bătaie de cap revine, desigur, contabililor, context în care se ia chiar în calcul un protest al acestora față de modul în care Guvernul a înțeles, în ultimii ani, să implementeze, de azi pe mâine, măsuri cu un uriaș impact asupra profesiei lor și clienților acestora. Citește articolul
Obligativitatea de folosire a sistemului e-Factura este extinsă și pentru relația business to consumer (B2C), printr-o ordonanță publicată vineri în Monitorul Oficial. Astfel, folosirea sistemului pentru facturile emise persoanelor fizice obișnuite devine opțională de la 1 iulie 2024 și apoi obligatorie de la 1 ianuarie 2025. Totodată, autoritățile includ mai multe clarificări utile în legislația facturării electronice. Citește articolul
Noi schimbări legate de informațiile care trebuie incluse în bonurile fiscale au fost operate printr-o ordonanță oficializată recent. În esență, codul de TVA al beneficiarului e înlocuit cu codul său de identificare fiscală și mai apare și un cod QR. Citește articolul