În ºedinþa Guvernului din data de 2 septembrie 2004 a fost adoptat proiectul de lege pentru completarea art.20 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole ºi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 ºi ale Legii nr.169/1997.
Prin Hotãrârea Guvernului nr.865/2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 30 iulie 2003, se acordã, de la bugetul statului, un sprijin de 50% pentru construirea unui adãpost, procurarea a 20 de juninci ºi a unor instalaþii zootehnice, pentru crescãtorii de animale care doresc sã dezvolte activitãþi de creºtere a vacilor de lapte.
Proiectul de act normativ, adoptat în ºedinþa Guvernului din 2 septembrie 2004, se adreseazã crescãtorilor de animale care doresc sã construiascã adãposturi, conform prevederilor H.G. nr.865/2003, dar nu pot îndeplini condiþia stabilitã de a avea minimum 20 ha, suprafaþã necesarã furajãrii animalelor – vaci ºi tineretul aferent.
Astfel, s-a hotãrât atribuirea în folosinþã gratuitã a unei suprafeþe de 20 ha pajiºti – pãºuni/fâneþe, pentru fiecare beneficiar al sprijinului, care nu deþine suprafaþa necesarã îndeplinirii condiþiilor prevãzute în HG nr.865/2003, din domeniul privat al comunei, oraºului sau municipiului, în limita disponibilã, pe perioada existenþei fermei, care nu poate fi mai micã de 5 ani.
Amplasamentul suprafeþei atribuite va fi limitrof sau în apropierea adãpostului celor 20 capete de vaci de lapte.
Obiectivul principal al proiectului de act normativ este sprijinirea crescãtorilor de vaci de lapte prin asigurarea bazei furajere, sub aspect cantitativ ºi calitativ, în vederea rentabilizãrii activitãþii de creºtere ºi exploatare a vacilor de lapte.
Comentarii articol (0)