"Poate ca ar trebui sa facem o modificare legislativa, in sensul de a se permite legal interventia medicului, in sensul de a intrerupe o sarcina, chiar daca ajunge o forma foarte evoluata, in care fatul poate fi viabil. Ar trebui facuta o dezbatere publica, sa vedem ce zic si cetatenii Romaniei, ce zic Biserica, politicienii. Toti la un loc trebuie sa participam, sa gasim o solutie. Dar aceasta latura de modificare legislativa trebuie sa fie parte a societatii romanesti, nu a unuia sau altuia", a sustinut Nicolaescu, citat de Mediafax.
Declaratiile ministrului sunt facute in contextul in care o fetita in varsta de numai 11 ani a ramas insarcinata dupa ce a fost violata de unchiul ei. Acest caz este unul exceptional, nefiind intalnita pana acum o speta similara.
In prima instanta, Comisia de Etica si Deontologie Medicala a spitalului din Piatra Neamt a considerat a fi indicata intreruperea sarcinii.
Ulterior, medicii de la maternitatea Cuza-Voda din Iasi, au hotarat ca avortul sa nu fie facut, din moment ce sarcina fetei implinise patru luni. De altfel, decizia medicilor din Iasi se bazeaza strict pe natura legala a circumstantelor, respectand prevederile legislatiei penale in vigoare, fiind, in acelasi timp, o decizie definitiva.
In opinia medicilor din Iasi, solutia cea mai buna ar fi fost efectuarea unui avort terapeutic, insa pentru a se definitiva aceasta varianta, nu exista un temei legal. Viata fetitei nu este pusa in pericol astfel incat sa capete prioritate in fata fatului, iar sarcina ei este avansata.
Pe de alta parte, conform art. 190 din Codul penal, daca varsta sarcinii a depasit 16 saptamani, intreruperea cursului sarcinii se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amenda, iar daca prin aceasta interventie s-a cauzat femeii insarcinate o vatamare corporala grava, pedeapsa este inchisoarea stricta de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.
ACCES GRATUIT
Ioana Vlad
Timp de citire: 2 min.
Posibila dezbatere publica privind modificarea legii avortului
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, considera necesara organizarea unei dezbateri publice privind modificarea legii avortului, informeaza Mediafax.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (1)