Masura a fost luata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative in domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat si al celor de serviciu, care a intrat in vigoare luni, fiind publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 4.
Potrivit OUG nr. 230/2008, "persoanele care, la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, cumuleaza pensia cu venituri obtinute din exercitarea unor functii remunerate in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritoriala, au obligatia de a opta intre suspendarea platii pensiei si incetarea raporturilor de munca sau de serviciu, in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta."
Mai mult, in termen de 30 de zile de la data suspendarii platii pensiei, in conditiile OUG nr. 230/2008, persoanele care cumuleaza pensia cu venituri obtinute din exercitarea unor functii remunerate de la bugetul de stat sunt obligate sa restituie ajutoarele, platile compensatorii sau alte drepturi primite la data pensionarii.
__________
Avocatnet.ro a mai publicat, pe aceeasi tema:
OUG care interzice cumulul pensiei cu salariul de stat, contestata la Curtea Constitutionala
Conventii civile, pentru pensionarii cu salarii bugetare
Nota Avocatnet.ro:
- Monitorul Oficial, Partea I, nr. 4, din 5 ianuarie 2009, vi-l prezentam integral, ca fisier atasat.
ACCES GRATUIT
avocatnet.ro
Timp de citire: 1 min.
OUG nr. 230/2008, publicata in Monitorul Oficial
Pensiile nu mai pot fi cumulate cu salariile de la stat
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 1 min.
Pensionarii pentru limita de varsta din sistemul public, precum si cei ai institutiilor din sistemul justitiei, de aparare, ordine publica si siguranta nationala nu mai pot cumula pensia cu veniturile obtinute dintr-o functie remunerata de la bugetul de stat.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (143)