Acum cativa ani, imi placea sa scriu. Parea ceva important. Si, ciudat pentru mine, gasistem un public care raspundea cu placere la ideile asternute de mine pe hartie. Apoi mi-am pierdut placerea de a scrie. Cu publicul nu mai stiu ce s-a intamplat. Stiu, e o placere ciudata, asta cu scrisul. Dar pentru unii oameni, e cea mai buna evadare din prezent. Si e singurul lucru care te poate face sa schimbi lumea. Scriind.

Am continuat sa ignor scrisul pana cand mi-a devenit foarte clar faptul ca imi lipsea ceva. Ceva ce, oricat incercam sa gasesc, ramanea mereu ascuns acolo, in capul meu cel incarcat de banuieli. Nici nu mai tin minte cum de mi-am dat seama ca lucrurile reintrau in normal, incet-incet, pe masura ce-mi regasisem placerea de a scrie. Cert este mi-a revenit increderea in mine. Pentru ca inainte, recunosc sincer, nici nu imi dadeam seama ca mi-o pierdusem.

Romania, tara in care detaliile minore nu mai conteaza
Sunt sigur ca acelasi sentiment ne incearca pe toti, din ce in ce mai des in ultima perioada. Si sunt si mai sigur ca nici macar nu constientizam ce anume ne lipseste. Mergem inainte, dintr-o inertie insusita de-a lungul ultimilor ani. Si preferam sa ne ingropam viitorul sub mormanul de asteptari neimplinite pe care ni le aduce traiul in Romania zilelor de astazi.

Ne-am ignorat placerile si acum platim pentru asta. Au fost cativa ani in care am alergat cu totii in cerc in speranta ca lumea se va schimba in bine. Am renuntat, pe rand, la a mai urmari politicieni, la a mai urmari talk-show-uri.

Nu mai votam. Nu mai avem incredere in nimeni. Nici macar la biserica nu se mai inghesuie lumea ca in trecut. Suntem un soi de natiune de proscrisi, care viseaza la teritorii straine unde calitatea umana sa fie recunoscuta altfel decat aici.

Pana si hotii/talharii isi doresc sa-si poarte talentele in tari straine, in cautare de victime mai relaxate decat romanul de rand. Si privesc amuzat cum de multe ori se incapataneaza sa se autodeclare hoti specializati in Italia sau Spania. Ca deh, brand-ul se construieste greu si da mult mai bine sa pari scolit afara.

Continuam in schimb sa avem visuri. Si sa le urmam pana in panzele albe, incercand sa ni le implinim. In fundal, putini inteleg ca lucrurile pe care le numim "visuri" au mai multa legatura cu altii decat cu fiecare dintre noi.

Poate e vremea sa ne redescoperim atuurile
Si, asa cum povesteam la inceput ca mi s-a intamplat mie, poate ca e timpul sa ne trezim. Sa intelegem ca drumul de acum nu e cel bun si ca poate, fara sa vrem, am pierdut pe parcurs tocmai lucrurile marunte care ne faceau sa fim cine trebuia sa fim.

Eu am reinceput sa scriu pentru mine. Si mi-am pastrat multe ganduri in sertar, gandindu-ma ca nimeni nu e interesat sa le citeasca. Apoi, cineva m-a convins sa public o carte. Si altcineva m-a convins sa vorbesc cu oamenii despre lucrurile pe care le-am scris acolo. Si astazi, constat ca mi-e mai usor sa gandesc. Si ca inteleg cu mult mai bine lucrurile din jur. Pentru ca mi-am redescoperit lucrul care ma face sa fiu eu.

Fara sa fiu ipocrit, ma gandesc ca tara asta nu are nevoie doar de concursul 10 pentru Romania. Fara sa fiu comunist, cred ca avem nevoie de un program prin care comunitatea sa se regaseasca. Orasele sa inceapa sa redevina centre de evolutie. Fara sa fiu nationalist, cred ca Romania are nevoie de mici detalii prin care sa redevina cunoscuta in lume.

Suntem un popor care a uitat sa mearga, incercand din toate puterile sa alerge. Nu spun sa ne oprim, dar poate ar fi interesant daca am reusi macar sa intelegem ca alergam fara vreun sens anume. Si mai interesant ar fi sa vedem din ce cauza am luat-o la goana: ne urmareste cineva sau ne grabim spre un orizont mai frumos?