Hotarâre din 03/06/2003 în cauza Pantea împotriva României

În cauza Pantea împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a doua), formata din: d-nii: J.-P. Costa, presedinte, A.B. Baka, L. Loukaides, C. Bîrsan, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, d-na. A. Mularoni, judecatori, d-na. S. Dolle, grefiera de sectie Dupa ce a deliberat în Camera de Consiliu, la data de 13 mai 2003, Pronunta urmatoarea hotarâre:

(Cererea nr. 33343/96)

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o plângere (nr. 33343/96) îndreptata împotriva României de un cetatean al acestui stat, domnul Alexandru Pantea (în continuare, "reclamantul"), care a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (în continuare, "Comisia") la data de 28 august 1995, în temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (în continuare, "Conventia").
2. Guvernul României (în continuare, "Guvernul") este reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.I. Tarcea.
3. Reclamantul sustine, în special, ca luarea masurii arestarii preventive împotriva sa si mentinerea sa în stare de arest preventiv au fost contrare dispozitiilor articolului 5 din Conventie si ca în cursul perioadei de arestare a fost supus la tratamente contrare articolului 3 din Conventie.
4. Plângerea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data la care a intrat în vigoare Protocolul 11 aditional la Conventie (articolul 5 alineat 2 din Protocolul 11).
5. Plângerea a fost repartizata Sectiei I a Curtii (articolul 52 alineat 1 din Regulament). În cadrul acestei sectii, camera desemnata a examina cauza (în temeiul articolului 27 alineat 1 din Conventie) a fost constituita conform articolului 26 alineat 1 din Regulament.
6. Prin decizia din 6 martie 2001, camera astfel desemnata a declarat partial admisibila plângerea.
7. Reclamantul si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la fondul cauzei (articolul 59 alineat 1 din Regulament).
8. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor sale (articolul 25 din Regulament). Prezenta plângere a fost repartizata ulterior celei de-a doua sectii, astfel reorganizate (articolul 52 alineat 1 din Regulament).
9. La data de 16 aprilie 2002, Curtea a solicitat partilor sa transmita informatii suplimentare.
10. Guvernul a raspuns acestei solicitari prin scrisoarea din data 29 aprilie 2002, iar reclamantul prin scrisoarea din data de 6 mai 2002.
11. Prin scrisoarea din data de 23 mai 2002, Grefa Curtii a atras atentia Guvernului ca a omis sa-i transmita anumite informatii si documente si l-a invitat sa le comunice în cel mai scurt termen.
12. Guvernul nu a dat curs acestei invitatii, ultima scrisoare a acestuia catre Curte datând din 29 aprilie 2002. 13. Prin scrisoarea din data de 18 iunie 2002, Grefa a informat Guvernul ca, în circumstantele mentionate la paragrafele 9-11, Curtea va proceda la examinarea cauzei în stadiul actual al dosarului.

ÎN FAPT I. Circumstantele cauzei
14. Reclamantul, nascut în 1947, este un fost procuror care exercita actualmente profesia de avocat. El locuieste la Timisoara. A. Arestarea preventiva a reclamantului si actiunea penala împotriva acestuia
15. În noaptea de 20/21 aprilie 1994, reclamantul a avut o altercatie cu D.N., în cursul careia cel din urma a fost grav ranit. Dupa cum rezulta din raportul de expertiza medico-legala efectuata dupa incident, D.N. a suferit în noaptea respectiva mai multe fracturi care au necesitat 250 zile de îngrijiri medicale si care, în absenta unui tratament medical adecvat, i-ar fi putut pune viata în pericol.
16. Prin rezolutia din data de 7 iunie 1994, procurorul D. din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Judetean Bihor a dispus începerea urmaririi penale împotriva reclamantului.
17. La 7, 14, 16, 23, 30 iunie si 5 iulie 1994, partea vatamata D.N. si 21 de martori au fost audiati de parchet cu privire la incident.
18. La data de 23 iunie 1994, reclamantul a fost audiat de procurorul D.F. cu privire la altercatia cu D.N. În cursul acestui interogatoriu, reclamantul nu a fost asistat de un avocat.
19. Prin ordonanta din 5 iulie 1994, procurorul D. a pus în miscare actiunea penala împotriva reclamantului si a dispus arestarea preventiva a acestuia. Împotriva reclamantului a fost emis un mandat de arestare pe o durata de 30 de zile, începând de la data la care va fi arestat de catre organele de politie. Întemeindu-si masura luata pe dispozitiile art. 148 lit. c), e) si h) din Codul de procedura penala, procurorul a motivat necesitatea arestarii preventive a reclamantului prin faptul ca acesta, cautat fiind de organele de politie, se sustragea de la urmarirea penala. S-a consemnat, de asemenea, ca lasarea reclamantului în libertate prezinta pericol pentru ordinea publica.
20. La data de 13 iulie 1994, reclamantul a fost trimis în judecata, prin rechizitoriu] procurorului D.F., pentru tentativa la infractiunea de omor prevazuta de art. 174 alineat 2 din Codul penal. În rechizitoriu era consemnat faptul ca împotriva reclamantului a fost luata masura arestarii preventive, întrucât acesta se sustrasese urmaririi penale. Se preciza ca reclamantul a omis sa se prezinte la reconstituirea faptelor din noaptea de 20/21 aprilie 1994, precum si la convocarea Parchetului, ce avea ca scop luarea unei noi declaratii.
21. La data de 21 iulie 1994, reclamantul a fost arestat, fiind detinut la Penitenciarul Oradea.
22. În fisa medicala completata la sosirea în penitenciar, era consemnat ca reclamantul avea o greutate de 99 kg si ca suferea de ulcer duodenal, litiaza biliara si psihopatie paranoica.
23. La data de 21 iulie 1994, reclamantul, asistat de avocatul ales, a fost condus, în aplicarea art. 152 din Codul de procedura penala, la instanta judecatoreasca, judecatorul M.V., presedinte de sectie la Tribunalul Judetean Bihor, ascultând reclamantul în camera de consiliu si informându-l cu privire la trimiterea sa în judecata, prin citirea rechizitoriului parchetului. Cu aceasta ocazie, punându-i-se întrebari în legatura cu declaratia data în fata organelor de urmarire penala, reclamantul s-a plâns de faptul ca procurorul nu i-a permis sa scrie el însusi declaratia, sub pretextul ca era târziu si nu era timp suficient pentru aceasta. De asemenea, reclamantul s-a plâns ca a fost "terorizat" de procuror, care l-a lasat sa astepte doua zile pe culoarul parchetului, amenintându-l ca nu-i va consemna declaratia si ca va dispune arestarea sa. A subliniat ca a raspuns fiecarei convocari a parchetului si ca nu a încercat sa se sustraga urmaririi penale. Nu rezulta din încheierea de sedinta ca aspectele privitoare la legalitatea masurii arestarii preventive au fost puse în discutia partilor sau ca au fost examinate de catre instanta.
24. Aparând pentru prima oara în fata completului de doi judecatori la data de 5 septembrie 1994, reclamantul, asistat de doi avocati alesi si în prezenta procurorului K., a solicitat schimbarea încadrarii juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecata în tentativa la infractiunea de vatamare corporala si a pledat pentru achitarea sa, întrucât faptele au fost savârsite în stare de legitima aparare. Din încheierea de sedinta nu rezulta ca aspectele privind legalitatea masurii arestarii preventive luate împotriva reclamantului au fost puse în discutia partilor sau ca au fost examinate de catre instanta.
25. La 3, 17 octombrie si 14 noiembrie 2004 au fost fixate în cauza noi termene, la care instanta, în acelasi complet ca si la primul termen, în prezenta procurorului K.L. si a reclamantului, asistat de avocatii alesi, a luat declaratiile a 15 martori. Din încheierile de sedinta nu rezulta ca aspectele privitoare la legalitatea arestarii au fost examinate de instanta.
26. Prin sentinta din 28 noiembrie 1994, instanta de fond a statuat ca urmarirea penala este incompleta si a restituit dosarul la parchet, în vederea completarii acesteia. Prin aceeasi sentinta, instanta a dispus prelungirea arestarii preventive, apreciind ca, data fiind gravitatea faptelor savârsite, exista pericolul comiterii de noi infractiuni.
27. La data de 9 decembrie 1994, reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinte, invocând lipsa se impartialitate a procurorului D., care, de la începerea urmaririi penale, i-a refuzat exercitarea dreptului fundamental la aparare si a încalcat principiul prezumtiei de nevinovatie, numindu-l "recidivist", desi nu fusese niciodata condamnat anterior. Reclamantul îsi exprima, de asemenea, temerea ca, daca arestarea preventiva va fi prelungita, risca sa fie victima unor noi abuzuri din partea procurorului D. si sa fie supus la rele tratamente de catre detinuti. Invocând nelegalitatea masurii arestarii preventive dispuse împotriva sa, reclamantul solicita punerea sa în libertate si solutionarea, cu prioritate, a apelului, iar pe fond, schimbarea încadrarii juridice a faptei din tentativa la omor în tentativa la infractiunea de vatamare corporala si achitarea sa. #PAGEBREAK#
28. La data de 16 februarie 1995, la primul termen în fata Curtii de Apel Oradea, la care a participat avocatul din oficiu al reclamantului, reprezentantul Parchetului a solicitat un nou termen, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu reclamantul. Instanta a admis cererea Parchetului si a fixat un nou termen la 6 aprilie 1995.
29. La data de 6 aprilie 1995, Curtea de Apel Oradea a examinat, din oficiu, si a pus în discutia partilor aspectele privitoare la legalitatea actelor de urmarire penala împotriva reclamantului, inclusiv a rechizitoriului, apreciind necesara analizarea acestora în conditiile în care reclamantul nu a beneficiat, la audierea sa de catre Parchet, de asistenta juridica si nu i s-a facut prezentarea materialului de urmarire penala la terminarea urmaririi penale. Prin decizia pronuntata în aceeasi zi, instanta a admis apelul reclamantului, a desfiintat sentinta pronuntata de Tribunalul Judetean Bihor la data de 28 noiembrie 1994 în ceea priveste prelungirea arestarii preventive, din urmatoarele considerente: - curtea de apel a considerat ilegala arestarea reclamantului la data de 20 iulie 1994. Sub acest aspect, se preciza ca reclamantul nu s-a sustras urmaririi penale, el dând curs tuturor convocarilor Parchetului, în realitate, procurorul lasându-l sa astepte, în zadar, pe culoar; - curtea de apel a apreciat ca mentinerea în stare de arest preventiv a reclamantului dupa data de 19 august 1994 a fost ilegala. Se mentiona ca împotriva reclamantului fusese emis un mandat de arestare la data de 5 iulie 1994 pentru o durata de 30 de zile începând cu data arestarii sale si ca el a fost arestat la data de 20 iulie 1994. Instanta preciza ca mandatul de arestare era, deci, valabil pâna la data de 19 august 1994 si ca masura nu a fost prelungita, conform legii; - curtea de apel a constatat, de asemenea, ca dreptul reclamantului la aparare a fost încalcat de catre procurorul desemnat sa instrumenteze cauza, contrar art. 171 din Codul de procedura penala si ca parchetul a omis sa prezinte referatul de terminare a urmaririi penale. În consecinta, instanta a dispus punerea în libertate a reclamantului si a anulat toate actele de urmarire penala efectuate în cauza de Parchet, inclusiv rechizitoriul, restituind dosarul acestei din urma institutii pentru reluarea urmaririi penale.
30. La data de 7 aprilie 1995, reclamantul a fost pus în libertate. 31. La data de 18 aprilie 1995, reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei Curtii de Apel Oradea, invocând faptul ca nu era necesara reluarea urmaririi penale, întrucât probele existente la dosarul cauzei îi dovedeau, în opinia sa, nevinovatia, si solicitând achitarea sa.
32. La data de 26 noiembrie 1996, Curtea Suprema de Justitie a respins recursul, retinând ca decizia de restituire a cauzei la Parchet în vederea completarii urmaririi penale nu este supusa apelului, ci numai recursului. 33. La 25 si 27 februarie 1997, procurorul desemnat sa efectueze actele de urmarire penala dupa reluare a ascultat noua martori cu privire la circumstantele incidentului din noaptea de 20/21 aprilie 1994.
34. La data de 11 martie 1997, Parchetul a solicitat internarea reclamantului la Spitalul judetean Oradea, sectia de psihiatrie, în vederea efectuarii unei expertize medico-legale psihiatrice cu scopul elucidarii cauzelor incidentului din noaptea de 20/21 aprilie 1994.
35. La data de 24 martie 1997, procurorul desemnat sa efectueze urmarirea penala în cauza a ascultat reclamantul si doi martori.
36. La data de 1 aprilie 1997, Laboratorul judetean de medicina legala Bihor a redactat raportul de expertiza, consemnând faptul ca reclamantul prezenta tulburari de personalitate, dar concluzionând ca reclamantul a comis actele de agresiune împotriva lui D.N. cu discernamânt.
37. La 1 si 3 aprilie 1997, Parchetul a ascultat trei martori si a procedat la reconstituirea faptelor si la confruntarea partii vatamate si a reclamantului cu un martor.
38. La data de 16 aprilie 1997, reclamantul a fost trimis în judecata, prin rechizitoriu, pentru tentativa la infractiunea de vatamare corporala grava, fapta incriminata de articolul 182 alineat 1 din Codul penal. Parchetul a apreciat ca reclamantul poate beneficia de circumstanta atenuanta prevazuta de articolul 73 litera b), întrucât a savârsit fapta sub stapânirea unei puternice tulburari, determinate de o provocare din partea partii vatamate, care aruncase o caramida în directia sa.
39. La data de 16 iunie 1997, reclamantul a solicitat instantei, Judecatoria Beius, acordarea unui nou termen de judecata.
40. Între 1 iulie si 1 septembrie 1997, pe perioada vacantei judecatoresti, nu a fost fixat nici un termen în cauza. 41. În 1997, la o data neprecizata, reclamantul a solicitat Curtii Supreme de Justitie stramutarea dosarului la o instanta dintr-un alt judet, în vederea asigurarii desfasurarii normale a procesului.
42. La 22 septembrie si 17 noiembrie 1997, avocatul reclamantului a informat instanta cu privire la cererea de stramutare aflata pe rolul Curtii Supreme de Justitie si a solicitat un nou termen.
43. Prin decizia din 12 decembrie 1997, Curtea Suprema de Justitie a admis cererea de stramutare a reclamantului si a trimis cauza, spre solutionare, Judecatoriei Craiova.
44. La data de 9 ianuarie 1998, reclamantul a informat Judecatoria Beius cu privire la decizia Curtii Supreme de Justitie de stramutare a cauzei la o alta instanta. La data de 19 ianuarie 1998, Judecatoria Beius s-a conformat deciziei Curtii Supreme, transmitând dosarul Judecatoriei Craiova.
45. La primele doua termene fixate de Judecatoria Craiova, reclamantul nu s-a prezentat, motiv pentru care instanta a dispus citarea acestuia pentru un nou termen, respectiv 22 aprilie 1998.
46. La data de 22 aprilie 1998, instanta a procedat la ascultarea reclamantului si a sotiei sale.
47. La termenele din 20 mai, 17 iunie si 9 iulie 1998 reclamantul a fost absent, motiv pentru care instanta a amânat solutionarea cauzei.
48. Între 1 iulie si 1 septembrie 1998, pe perioada vacantei judecatoresti, nu a fost fixat nici un termen în cauza.
49. La 10 septembrie si 8 octombrie 1998, instanta a procedat la ascultarea partii vatamate si a trei martori si a dispus ca partea vatamata sa fie supusa unei examinari medico-legale. Reclamantul a solicitat ascultarea unui martor prin comisie rogatorie.
50. La data de 5 noiembrie 1998, tribunalul a respins cererea reclamantului si a dispus ca partea vatamata sa se prezinte la institutul de medicina legala, în vederea examinarii medico-legale.
51. La data de 3 decembrie 1998, instanta a procedat la ascultarea a patru martori.
52. Au fost fixate noi termene de judecata la datele de 10, 24 februarie si 17 martie 1999, termene la care reclamantul a fost absent. Instanta a amânat solutionarea cauzei.
53. La data de 21 aprilie 1999, reclamantul a formulat, în scris, cerere de amânare a judecarii cauzei, motivata de internarea sa în spital.
54. La data de 5 mai 1999, instanta a dat cuvântul reclamantului, pentru a pune concluzii pe fond. 55. Prin sentinta din 12 mai 1999, instanta a dispus condamnarea reclamantului la o pedeapsa de 262 de zile de închisoare pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala, prevazuta de articolul 181 alineat 1 din Codul penal.
56. La 18 mai, respectiv 3 iunie 1999, reclamantul si partea vatamata au declarat apel împotriva acestei sentinte.
57. La 22 octombrie si 5 noiembrie 1999 si la 10 ianuarie si 21 februarie 2000, Tribunalul Judetean Dolj a dispus, la cererea reclamantului, amânarea judecarii apelurilor declarate de parti.
58. La data de 13 decembrie 1999, reclamantul a solicitat instantei administrarea unor noi probe. Instanta a admis cererea formulata.
#PAGEBREAK#
59. La 19 ianuarie 2000, reclamantul a formulat cerere de recuzare a unuia dintre membrii completului de judecata.
60. La data de 2 februarie 2000, instanta a procedat la ascultarea unui martor, iar la data de 6 martie 2000, a dat cuvântul reclamantului pentru sustinerea motivelor de apel invocate.
61. Prin decizia din 13 martie 2000, Tribunalul Judetean Dolj a mentinut sentinta pronuntata de Judecatoria Craiova la data de 12 mai 1999 (paragraf 55 din prezenta hotarâre).
62. La data de 16 martie 2000, reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii si, în cadrul solutionarii cererii de recurs de catre Curtea de Apel Craiova, a solicitat amânarea cauzei la termenele din 24 mai si 14 iunie 2000.
63. La data de 28 iunie 2000, reclamantul a prezentat instantei motivele de recurs.
64. La data de 16 august 2000, partea vatamata a solicitat amânarea judecarii cauzei.
65. La termenul din data de 6 septembrie 2000, instanta a dat cuvântul reclamantului pentru sustinerea motivelor de recurs invocate.
66. Prin decizia din 13 septembrie 2000, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de reclamant si a casat sentinta pronuntata de Judecatoria Craiova la data de 12 mai 1999 si decizia pronuntata de Tribunalul Judetean Dolj la data de 13 martie 2000. Instanta a retinut ca, luând în considerare rechizitoriul si probele administrate în cauza, instantele inferioare au condamnat reclamantul fara a stabili legatura de cauzalitate între faptele acestuia si leziunile suferite de partea vatamata. Instanta a trimis cauza spre rejudecare Judecatoriei Craiova.
67. La data de 18 octombrie 2000, Curtea de Apel Craiova a transmis dosarul Judecatoriei Craiova, instanta careia reclamantul i-a solicitat, la data de 2 noiembrie 2000, amânarea cauzei.
68. La data de 30 noiembrie 2000, instanta a acordat un nou termen, data fiind absenta avocatului ales, asistenta juridica a reclamantului nefiind asigurata.
69. La data de 14 decembrie 2001, reclamantul a formulat o cerere de recuzare a completului de judecata, iar, la 1 si 22 februarie 2001, a solicitat instantei amânarea judecarii cauzei si admiterea cererii privind administrarea de noi probe.
70. La 15 martie, 5 aprilie si 26 aprilie 2001, instanta a amânat cauza pentru efectuarea unui nou raport de expertiza medico-legala privind starea de sanatate a partii vatamate si a dispus ca aceasta din urma sa se prezinte, în scopul efectuarii examinarii, la institutul de medicina legala.
71. La termenul din data de 17 mai 2001, nici reclamantul, nici partea vatamata nu s-au prezentat în instanta. 72. Conform informatiilor de care dispune Curtea, cauza este înca pendinte pe rolul Judecatoriei Craiova. Curtea nu are cunostinta de evolutia procedurii ulterior datei de 17 mai 2001. B. Relele tratamente la care reclamantul pretinde ca a fost supus la Penitenciarul Oradea si la Spitalul penitenciar Jilava 1. Tratamentele incriminate a) teza reclamantului
73. La data de 27 decembrie 1994, reclamantul, aflat în greva foamei, a fost transferat de catre administratia penitenciara, din celula pe care o împartea pâna atunci cu un cetatean turc, în celula nr. 39. Gardienii au încercat sa-l hraneasca fortat, în prezenta sefului de celula, dar reclamantul a refuzat. Acesta a fost apoi transferat de catre gardianul P.S. în celula nr. 42, în care sef de celula era un recidivist, cunoscut în închisoare sub pseudonimul "Raj". Reclamantul sustine ca a refuzat sa intre în aceasta celula, stiind ca gardienii foloseau acel detinut în scopul "eliminarii detinutilor incomozi", dar gardianul P.S. i-a "adormit vigilenta", spunându-i ca va fi eliberat dupa ce va face o baie împreuna cu detinutul "Raj".
74. În noaptea de 10/11 ianuarie 1995, "Raj" si un coleg de celula, cunoscut sub numele "Sisi", au fixat sonorul radio-ului la maxim si l-au lovit cu salbaticie pe reclamant cu doua bastoane. Gardianul S.A., desi avertizat de strigatele reclamantului, a refuzat sa intervina. Detinutii au continuat sa-l loveasca pe reclamant, strigând ca "vor termina cu el". Dupa numeroase lovituri, reclamantul a cazut într-o stare de semi-inconstienta. Putin dupa evenimente, l-a vazut intrând în celula pe comandantul adjunct al penitenciarului, V.P., care le-a spus celor doi detinuti sa nu-si faca griji, ca, indiferent ce se va întâmpla, vina va apartine reclamantului. Apoi, l-a legat pe reclamant cu catusele de un pat. Reclamantul a ramas în aceasta stare timp de 48 de ore. Urmare a incidentului, reclamantul sustine ca a suferit o fractura a piramidei nazale, fractura unei coaste, a sternului si a coloanei vertebrale. Sustine, de asemenea, ca unghia unui deget de la mâna si cea a unui deget de la picior i-au fost smulse.
75. La data de 12 ianuarie 1995, reclamantul a fost condus la Spitalul de neurologie si psihiatrie Oradea, unde a fost examinat de un neuropsihiatru, care a stabilit diagnosticul de schizofrenie paranoida (paragraful 102 din prezenta hotarâre). Conform afirmatiilor reclamantului, în cursul acestui examen nu a fost capabil sa se exprime din cauza puternicelor lovituri a caror victima fusese în noaptea de 10/11 ianuarie 1995. Reclamantul sustine, de asemenea, ca medicul a constatat leziunile suferite, dar ca nu Ie-a consemnat în certificat.
76. La data de 13 ianuarie 1995, reclamantul a fost condus la Spitalul Judetean Oradea, unde a fost examinat, succesiv, în cadrul sectiilor de urgenta, chirurgie, neurochirurgie, radiologie si ORL, fara sa fie însa spitalizat.
77. La 20 si 23 ianuarie 1995, reclamantul a fost transportat, din nou, la Spitalul judetean Oradea (sectia neuropsihiatrie), dar nu a fost internat, întrucât gardienii penitenciarului care îl însoteau au refuzat sa renunte la arme pe perioada în care ramâneau în spital pentru a asigura paza detinutului.
78. La data de 24 ianuarie 1995, la propunerea medicului penitenciarului, comandantul unitatii a dispus transferul reclamantului la sectia neuropsihiatrie a Spitalului penitenciar Jilava, situat aproape de Bucuresti, la mai mult de 500 km se Oradea. Reclamantul sustine ca transferul a avut ca scop îndepartarea sa de familie, pentru ca aceasta sa nu observe multiplele leziuni provocate de lovituri.
79. Reclamantul a fost transportat la Spitalul penitenciar Jilava într-un vagon. Reclamantul sustine ca pe durata transportului (trei zile si trei nopti, între 24 si 26 ianuarie 1995), nu a primit îngrijiri medicale, hrana si apa. El sustine, de asemenea, ca nu a putut sta în pozitie sezânda, din cauza numarului foarte mare de detinuti transportati (150-200), cu mult superior numarului de scaune. El sustine, de asemenea, ca, pe durata transportului, în duba nu se afla nici un gardian care sa asigure supravegherea detinutilor.
80. La data de 26 ianuarie 1995, reclamantul a fost internat la Spitalul penitenciar Jilava, la sectia de neuropsihiatrie, cu diagnosticul psihopatie paranoida.
81. Reclamantul sustine ca pe durata spitalizarii a dormit în acelasi pat cu un alt detinut, infectat cu H.I.V. El sustine, de asemenea, ca nu a fost tratat din punct de vedere chirurgical si ca a fost supus la o adevarata tortura psihologica, spunându-i-se ca familia sa a fost ucisa.
82. La data de 20 februarie 1995, reclamantul a fost transportat la Penitenciarul Oradea în acelasi vagon ca si la venire.
83. La întoarcerea la penitenciar, reclamantul a fost internat în infirmeria unitatii, cu diagnosticul schizofrenie paranoida. Acesta sustine ca de-a lungul mai multor saptamâni în care a fost spitalizat la infirmerie, gardienii nu i-au permis sa se plimbe prin curte, ceea ce a avut grave consecinte asupra starii sale de sanatate.
84. La data punerii sale în libertate, reclamantul cântarea 54 kg, în timp ce la momentul arestarii, în iulie 1994, cântarea aproape 100 kg (paragraful 22, anterior).
85. Urmare a tratamentelor la care a fost supus în penitenciar, reclamantul a fost spitalizat în repetate rânduri, în 1996 si 1997 si a suferit mai multe interventii chirurgicale legate de litiaza si ulcerul de care suferea, boli ce s-au agravat în perioada de arestare preventiva. În februarie 1997, acesta a fost examinat de medicii Spitalului Militar Central Bucuresti, care i-au recomandat sa efectueze o tomografie si o interventie chirurgicala la nivelul ochiului stâng si al piramidei nazale. Reclamantul nu a urmat aceste recomandari, din motive de natura financiara.
86. Reclamantul sustine ca, din cauza leziunilor suferite în perioada în care a fost arestat preventiv, are dureri puternice de cap si si-a pierdut partial auzul si vederea. b) teza Guvernului
87. La data de 12 ianuarie 1995, reclamantul a fost examinat de un neuropsihiatru, care a stabilit ca acesta suferea de depresie nervoasa cu tulburari de comportament (paragraf 102, de mai jos). În opinia Guvernului, este imposibil ca medicul sa fi constatat anumite leziuni si sa fi omis sa le mentioneze în fisa medicala de observatie.
88. În aceeasi zi, reclamantul a fost transferat în celula nr. 42, pentru a preveni declansarea unui conflict între acesta si ceilalti detinuti.
89. În noaptea de 12/13 ianuarie 1995 si nu în noaptea 10/11 ianuarie 1995, în jurul orei 1, s-a produs o altercatie între reclamant si codetinuti. Reclamantul a fost legat, apoi, cu catusele de pat pe durata a aproximativ 5 ore, pâna la 5.30, când a fost condus la infirmerie. În opinia Guvernului, este imposibil sa se stabileasca cu precizie circumstantele derularii incidentului în cauza. Din aceste motive, Guvernul nu se poate sprijini decât pe concluziile cuprinse în rezolutia Parchetului din 20 octombrie 1997 (paragraful 137, de mai jos).
90. În dimineata zilei de 13 ianuarie 1995, gardianul D.T. si comandantul adjunct P.V. au raportat comandantului penitenciarului ca în noaptea anterioara a avut loc un incident în celula nr. 42. Detinutii "Sisi" si "Raj" au raportat, de asemenea, incidentul.
91. Astfel cum rezulta din procesele-verbale redactate de angajatii Penitenciarului Oradea si din raportul comandantului adjunct al penitenciarului, ale caror copii au fost transmise Curtii, în noaptea de 12/13 ianuarie, spre miezul noptii, reclamantul a provocat acte de dezordine în celula, agresând codetinutii si, din acest motiv, a fost imobilizat, prin legarea sa de pat cu catusele.
92. La data de 13 ianuarie 1995, reclamantul a fost transportat la Spitalul judetean Oradea, unde a fost examinat în cadrul sectiilor de chirurgie, neurochirurgie, radiologie, ortopedie si ORL. Radiografiile relevau faptul ca reclamantul suferise o fractura a coastei nr. 7 si o fractura a piramidei nazale, fara deplasare. Guvernul contesta faptul ca reclamantul ar suferit fracturi ale cutiei craniene sau ale coloanei vertebrale. Reclamantului i-a fost fixat în aceeasi zi un bandaj toracic.
93. La întoarcerea în penitenciar, reclamantul a fost internat la Spitalul penitenciar între 13-23 ianuarie 1998, cu diagnosticul "traumatism facial si tulburari de comportament". Reclamantul a beneficiat în perioada mentionata de tratament cu antibiotice, analgezice si sedative.
94. La 20 si 23 ianuarie 1995, reclamantul a fost examinat la Spitalul judetean Oradea, în cadrul sectiei psihiatrie. Medicul care l-a consultat pe reclamant, dupa ce a apreciat ca acesta suferea de "sindrom paranoid", a recomandat spitalizarea sa, pentru o mai precisa diagnosticare.
95. La data de 23 ianuarie 1995, si nu la data de 24 ianuarie, reclamantul a fost transferat la Spitalul penitenciar Jilava, cu diagnosticul "psihopatie paranoida". Transportul a fost efectuat într-un vagon care apartinea penitenciarului. Înainte de a fi transportat, reclamantul a fost examinat de un medic, care a concluzionat ca starea sa de sanatate nu prezenta un caracter de urgenta medicala si nu necesita acordarea de asistenta speciala pe durata transportului.
96. Reclamantul a fost internat în Spitalul penitenciar Jilava la data de 26 ianuarie 199, la sectia neuropsihiatrie, cu diagnosticul psihopatie paranoida.
97. Reclamantul a fost internat în cadrul serviciului de psihiatrie al spitalului timp de 25 de zile. În aceasta perioada, nu a fost supus la tortura psihologica. Dat fiind faptul ca regulamentul spitalului prevede separarea detinutilor purtatori HIV de ceilalti bolnavi, reclamantul nu ar fi putut dormi în acelasi pat cu o astfel de persoana.
98. La data de 20 februarie 1995, reclamantul a fost externat cu acelasi diagnostic cu care fusese internat. Medicii au consemnat o ameliorare a starii de sanatate.
99. Pe întreaga durata a spitalizarii la infirmeria Penitenciarului Oradea, reclamantul a beneficiat de plimbari zilnice, care aveau loc în doua curti amenajate în acest scop, durata fiecarei plimbari fiind cuprinsa între 30 de minute si o ora.
100. Faptele descrise de Guvern la paragrafele 93-99, de mai sus, sunt confirmate de scrisorile din 15 si 17 mai 2001, pe care Directia Generala a Penitenciarelor le-a adresat agentului guvernamental si ale caror copii au fost transmise Curtii. 2. Certificatele medicale
#PAGEBREAK#
101. La data de 3 august 1992, reclamantul a fost internat într-o clinica psihiatrica din Timisoara, cu diagnosticul "episod de psihoza paranoica". Din fisa medicala de observatie completata de medicii clinicii, a carei copie a fost transmisa Curtii de catre Guvern, rezulta ca internarea s-a facut la cererea familiei reclamantului, din cauza faptului ca acesta era periculos pentru cei din jurul sau, ca perturba în mod permanent linistea familiei si a vecinilor. Medicii au consemnat, de asemenea, ca reclamantul se considera persecutat si avea tendinte de supraestimare, ca era agitat, avea insomnii si un comportament agresiv. Reclamantul a fost externat cu diagnosticul: "episod de psihoza atipica în context reactiv si toxic exogen" si "structura specifica de personalitate de tip impulsiv."
102. La data de 12 ianuarie 1995, reclamantul a fost condus la Spitalul de neurologie si psihiatrie Oradea, unde a fost examinat de neuropsihiatrul K.E. În certificatul medical eliberat s-a consemnat faptul ca reclamantul suferea de depresie nervoasa cu tulburari de comportament. S-a mentionat ca reclamantul acuza existenta unei presiuni magnetice în întreg corpul, mai ales la nivelul inimii, si ca refuza sa stea lânga radiator, a carui apropiere i-ar fi determinat o crestere a presiunii sangvine. Medicul a concluzionat ca reclamantul suferea de schizofrenie paranoida si a recomandat punerea sa sub observatie.
103. Prin scrisoarea din data de 12 ianuarie 1994, comandantul Penitenciarului Oradea a informat Curtea de Apel Oradea ca reclamantul a fost consultat la data de 12 ianuarie 1995 de catre un medic specialist care a stabilit diagnosticul de "schizofrenie paranoida" si care a recomandat spitalizarea sa de urgenta. În consecinta, comandantul a adresat Curtii de Apel solicitarea de a dispune spitalizarea de urgenta a reclamantului în Spitalul penitenciar Jilava, întrucât spitalizarea pe plan local nu putea fi realizata, fiind imposibil de asigurat paza acestuia, întrucât nu le era permis gardienilor sa intre cu armele în sectia de neuropsihiatrie a spitalului judetean.
104. Fisa medicala a reclamantului, completata cu ocazia examenului medical din 13 ianuarie 1995, efectuat la Spitalul judetean Oradea, a indicat o fractura a coastei nr. 7 si a piramidei nazale, cu fractura de os, fara deplasare. Medicii sectiei de chirurgie si ortopedie au recomandat un bandaj toracic si analgezice, în caz de nevoie. La sectia ORL, medicii au recomandat ca reclamantul sa evite timp de o luna traumatismele nazale.
105. Registrul aceluiasi spital a indicat faptul ca reclamantul a fost supus la data de 13 ianuarie 1995 unui examen radiologic la torace si plamâni, examen ce a stabilit existenta unei fracturi la coasta nr. 7, pentru care i-a fost recomandat un bandaj toracic si repaus.
106. Din fisa medicala a reclamantului, completata de infirmeria Penitenciarului Oradea si transmisa Curtii de catre Guvern, rezulta ca reclamantul a ramas în infirmerie din 13 pâna în 23 ianuarie, cu diagnosticul schizofrenie paranoida, fractura la coasta nr. 7 si traumatism facial cu echimoze palpebrale, despre care se sustine ca ar fi fost produs prin autoagresare. Reclamantului i s-au administrat la infirmerie analgezice, antibiotice si sedative.
107. Reclamantul a fost din nou examinat la infirmeria penitenciarului la 14, 16 si 18 ianuarie. Medicul a consemnat, în raportul sau, ca starea generala de sanatate a reclamantului era buna.
108. La data de 17 ianuarie, un medic de la infirmeria penitenciarului a recomandat spitalizarea reclamantului, apreciind ca schizofrenia de care acesta suferea nu putea fi altfel tratata. În raportul sau, medicul a consemnat ca reclamantul suferea de schizofrenie si ca în noaptea de 12 ianuarie a avut tulburari de comportament, aplicându-si singur lovituri. S-a precizat, de asemenea, ca reclamantul fusese examinat la 13 ianuarie 1995 în cadrul sectiilor de chirurgie, oftalmologie si ORL, care au stabilit diagnosticul de fractura a unei coaste si a piramidei nazale.
109. La data de 23 ianuarie 1995, un medic de la infirmeria penitenciarului a consemnat în fisa medicala a reclamantului ca acesta a fost internat la infirmerie pentru schizofrenie si pentru ca si-a autoprodus leziuni si ca, urmare a tratamentului administrat, starea de sanatate a avut o evolutie favorabila. Se consemna, de asemenea, ca reclamantul urma sa fie transferat la Jilava, pentru tratament si examen medico-legal.
110. Din fisa medicala a reclamantului completata de Spitalul Penitenciar Jilava, rezulta ca reclamantul a fost internat la sectia de psihiatrie a acestui spital la data de 26 ianuarie 1995, cu diagnosticul de "schizofrenie paranoida si traumatism cranian produs prin autoagresare". Reclamantul a fost supus, imediat dupa sosire, unui control medical efectuat de catre medici psihiatri, care au consemnat în raportul lor existenta de echimoze palpebrale si a unui edem bilateral la nivelul membrelor inferioare. Medicii au consemnat, de asemenea, ca reclamantul acuza dureri abdominale si deficiente ale tranzitului intestinal. Se mentiona, totodata, ca reclamantul avea antecedente psihiatrice, fiind anterior internat la sectia de psihiatrie a Spitalelor din Timisoara si Jilava. 111. Pe durata spitalizarii la Jilava, care s-a prelungit pâna la data de 20 februarie 1995, reclamantul a fost tratat pentru schizofrenia paranoida, prin administrarea de tranchilizante. De asemenea, i-a fost prescris regim alimentar. Nu rezulta din documentele puse la dispozitia Curtii ca reclamantul a fost tratat pentru traumatismul facial si fractura de coasta.
112. Din foaia de observatie completata de medicii sectiei de psihiatrie a Spitalului penitenciar Jilava, rezulta ca reclamantul era "linistit, cooperant," (...), ca acesta prezenta echimoze palpebrale de culoare violacee si acuza dureri în regiunea inghinala, zona în care afirma ca a fost lovit. Pe o alta coloana figurau, între paranteze, cuvintele "refuza" si "traumatisme în zona inghinala", iar, pe un alt rând, o abreviere a cuvintelor "examen chirurgical".
113. Într-o adresa transmisa agentului guvernamental de catre Directia generala a penitenciarelor, ca raspuns la solicitarea de informatii formulata de acesta, s-a precizat ca, pe durata internarii la Spitalul penitenciar Jilava, reclamantului i-au fost administrate tranchilizante, ca a urmat un regim alimentar si ca nu a fost consultat în cadrul sectiei de chirurgie, întrucât acesta a refuzat un astfel de examen, asa cum rezulta din foaia de observatie completata de medicii sectiei de psihiatrie a spitalului (paragraful 112, de mai sus, in fine).
114. Din certificatele medicale transmise Curtii de catre reclamant rezulta ca, dupa punerea sa în libertate, reclamantul a fost internat între 1 si 17 noiembrie 1995 si 19 si 28 februarie 1997 la Spitalul judetean Oradea si la Spitalul judetean Alexandria, la sectia de chirurgie, unde a fost tratat chirurgical pentru litiaza, stenoza papilara si pentru afectiuni ale colonului si pancreasului. Medicii i-au acordat 30 de zile de concediu medical si i-au recomandat sa efectueze un examen tomografie la Spitalul Militar Central Bucuresti. Din documentele puse la dispozitia Curtii, nu rezulta ca reclamantul si-a pierdut auzul sau vederea. 3. Plângerile reclamantului pentru rele tratamente
115. Reclamantul sustine ca în ianuarie 1995, dupa incidentul cu "Sisi" si "Raj" din noaptea de 10-11 ianuarie, a adresat comandantului închisorii plângerea sa verbala împotriva codetinutilor care îl supusera la rele tratamente. Reclamantul sustine, de asemenea, ca la acea data, din cauza leziunilor suferite, nu a fost în masura sa formuleze o plângere scrisa.
116. La data de 24 iulie 1995, reclamantul a sesizat Parchetul cu o plângere împotriva detinutilor "Sisi" si "Raj", pe care îi acuza de tentativa la infractiunea de omor sau de tentativa la infractiunea de vatamare corporala grava, fapte prevazute de art. 174, respectiv 182 din Codul penal. El a solicitat, de asemenea, începerea urmaririi penale împotriva gardianului P.S., care l-a transferat în celula 42, în care se aflau detinuti recidivisti, cu intentia de a facilita maltratarea sa, si împotriva gardianului S.A., care era de serviciu în noaptea în care a avut loc incidentul si care nu a intervenit pentru a pune capat agresiunii codetinutilor. Totodata, reclamantul a formulat plângere împotriva comandatului adjunct al Penitenciarului Oradea, care a ordonat încatusarea sa, lasându-l sa "moara cu spatele pe ciment". S-a plâns, de asemenea, de faptul ca sotiei sale nu i s-a permis sa-l viziteze în penitenciar dupa ce a fost agresat, ca, pe când se afla "între viata si moarte", a fost dus într-un vagon la Jilava, la sectia de psihiatrie, desi ar fi trebuit sa fie transportat la sectia de chirurgie pentru tratament. În plângerea formulata, el s-a exprimat astfel: "probabil gardienii au contat pe faptul ca va muri în drum spre spital si ca responsabilitatea va cadea în sarcina altor persoane. La Jilava, la sectia de psihiatrie, medicii au vazut ca am fost batut si ca aveam fracturi si au fost mirati ca am fost trimis acolo. Desi pierdusem deja foarte mult sânge si aveam tensiunea cuprinsa între 7 si 12, m-au trimis înapoi la Oradea (...), cu degetul mic de la mâna dreapta zdrobit, cu unghia de la un deget de la piciorul drept si cea de la un deget de la mâna dreapta smulse." Reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize medicale, în vederea stabilirii starii sale de sanatate. El acuza dureri puternice de cap, precum si faptul ca nu mai simte partea stânga a capului si ca sinusul stâng era fracturat. Acuza, de asemenea, existenta unor deficiente respiratorii, despre care sustinea ca au fost determinate de faptul ca fracturile toracice nu s-au vindecat din cauza lipsei unui tratament medical adecvat. 117. În opinia Guvernului, reclamantul nu a depus nici o plângere în ianuarie 1995 împotriva gardienilor P.S. si S.A. sau împotriva codetinutilor care l-au agresat. Se sustine ca reclamantul s-a plâns pentru prima oara pentru incidentul cu "Sisi" si "Raj" în plângerea sa înaintata Parchetului la data de 24 iulie 1995 (paragraf 116, de mai sus).
118. La data de 27 decembrie 1995, neprimind nici un raspuns cu privire la plângerea sa, reclamantul s-a adresat, cu noi plângeri, Parchetului Militar Oradea si Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie. El a solicitat, din nou, efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea starii sale de sanatate si constatarea infirmitatii provocate de leziunile suferite. Reclamantul a subliniat ca în perioada de arestare preventiva, în virtutea faptului ca se bucura de beneficiul prezumtiei de nevinovatie, ar fi trebuit sa fie detinut în celula cu alte persoane arestate preventiv, în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor. Or, contrar acestei reglementari, a fost transferat de catre gardianul P.S. într-o celula cu detinuti condamnati definitiv si recidivisti, cu scopul de a fi batut cu ferocitate. Reclamantul solicita Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie sa analizeze aceste aspecte si sa concluzioneze ca gardienii din Penitenciarul Oradea l-au supus la rele tratamente, infractiune prevazuta de articolul 267 din Codul penal. Reclamantul s-a plâns, totodata, ca în perioada de internare în infirmeria penitenciarului, i-a fost interzis exercitiul dreptului la plimbare zilnica, desi a solicitat în scris respectarea acestuia. S-a plâns, de asemenea, ca nu a fost condus la instanta la câteva termene la care aceasta se pronunta asupra apelului în procedura initiata împotriva sa, pentru a nu aparea în public cu chipul si capul zdrobite si tumefiate si cu unghiile de la mâna smulse.
119. La data de 29 aprilie 1996, reclamantul a depus plângere la Parchetul Militar Oradea, invocând faptul ca procurorii desemnati sa instrumenteze plângerea sa tergiverseaza solutionarea dosarului, pentru a împiedica stabilirea unei legaturi de cauzalitate între eventualele operatii chirurgicale suferite si leziunile produse în incidentul cu "Sisi" si "Raj". El a subliniat ca, desi a fost torturat în noaptea de 11/12 ianuarie 1995, numai la 13 ianuarie 1995 a fost condus la sectia de chirurgie, a precizat, de asemenea, ca, în ciuda starii în care se afla, a fost mai întâi transportat la sectia de neuropsihiatrie, pentru a se preconstitui o proba ca si-ar fi autoprovocat leziunile. Reclamantul a solicitat Parchetului sa analizeze motivele pentru care conducerea Penitenciarului Oradea a încercat sa acopere agresiunea la care a fost supus de catre codetinuti cu complicitatea comandantului adjunct P.V. Reclamantul a aratat, totodata, ca dupa incidentul cu "Sisi" si "Raj", cu fata desfigurata si "mai mult mort decât viu", a fost condus în biroul comandantului R., unde, din cauza starii sale, nu a fost capabil sa vorbeasca. Acesta a solicitat, din nou, efectuarea de urgenta a unei expertize medicale, pentru a se constata agravarea starii sale de sanatate. 4. Procedura penala având ca obiect pretinsele rele tratamente
120. La data de 11 august 1995, Parchetul General (Sectia Parchetelor Militare) a comunicat reclamantului ca plângerea sa împotriva functionarilor P.S., S.A. si V.P. a fost înaintata Parchetului Militar Oradea, spre competenta solutionare.
121. La data de 17 august 1995, plângerea reclamantului a fost înregistrata la Parchetul Militar Oradea.
122. La data de 8 septembrie 1995, reclamantul si sotia sa au fost ascultati de procurorul desemnat sa instrumenteze cauza. Reclamantul a sustinut, în special, ca actele de agresiune la care a fost supus din partea codetinutilor "Sisi" si "Raj" au avut loc la instigarea si cu complicitatea gardienilor P.S. si S.A. si ca, dupa incidente, comandantul adjunct al penitenciarului, P.V., în loc sa ia masurile necesare, a dispus sa fie încatusat. Sotia reclamantului a declarat ca i s-a refuzat dreptul de a-si vizita sotul între 5 si 8 ianuarie 1995, cu motivatia ca acesta a suferit un soc psihic si ca este sub tratament. A precizat ca l-a putut vizita la Spitalul penitenciar Jilava, între 18 si 20 ianuarie 1995, când si-a dat seama ca acesta era slabit si a remarcat ca avea echimoze la ambii ochi si unghia degetului mic smulsa.
123. La data de 14 februarie 1996, parchetul a luat declaratii comandantului adjunct al penitenciarului, P.V., si gardienilor P.S. si S.A., cu privire la relele tratamente pe care reclamantul pretindea ca le-a suferit în noaptea de 12/13 ianuarie 1995.
124. P.V. a declarat ca, în acea noapte, dupa ce a fost anuntat de ofiterul de serviciu ca reclamantul s-a batut cu ceilalti detinuti si ca a provocat scandal, a mers în celula nr. 42, unde a constatat ca reclamantul era ranit la nas si ca avea sânge pe mâini. Dupa ce a încercat sa discute cu el asupra a ceea ce se întâmplase, a dispus - data fiind starea reclamantului si faptul ca era noapte - sa fie imobilizat la pat cu catusele. A aratat, de asemenea, ca a dispus ca un gardian sa stea întreaga noapte în fata usii celulei, pentru a asigura supravegherea acesteia. P.V. a precizat ca, desi regulamentul penitenciar prevede ca persoanele arestate preventiv, cum era cazul reclamantului, sa fie cazate în celule separate de cele ale detinutilor aflati în executarea pedepsei, de la aceasta regula au fost permise exceptii, în cazul suprapopularii penitenciarului, precum si atunci când au intervenit situatii speciale. A adaugat ca, din cauza comportamentului reclamantului fata de ceilalti detinuti, s-a decis repartizarea acestuia în celula cu detinuti condamnati definitiv.
125. Gardianul P.S., care a pus în aplicare ordinul de transfer al reclamantului în celula nr. 42, a declarat ca repartizarea reclamantului în acea celula nu a avut ca scop facilitarea agresarii acestuia de catre alti detinuti. A afirmat ca reclamantul era "bolnav psihic" si ca, dat fiind comportamentul sau, a fost transferat, în repetate rânduri, în diverse celule. A precizat ca, atunci când "avea o criza", reclamantul sarea din pat si se lovea cu capul de grilajul celulei.
126. Gardianul S.A. a declarat ca în noaptea incidentului între reclamant si detinutii "Sisi" si "Raj" a fost de serviciu. A precizat ca nu avea voie sa-l scoata pe reclamant din celula, atunci când acesta i-a cerut sa o faca, în noaptea incidentului, dar ca, în schimb, a raportat imediat faptele constatate comandantului adjunct al penitenciarului, care l-a calmat pe reclamant.
127. La data de 27 februarie 1996, parchetul a ascultat martorul H.L., acesta fiind unul dintre detinutii care se aflau în celula nr. 42 în noaptea incidentului cu "Sisi" si "Raj". Acesta a declarat ca ianuarie 1995, perioada în care a ocupat aceeasi celula cu "Sisi" si "Raj", reclamantul a început, într-una din nopti sa se roage potrivit ritului musulman. "Sisi" a apucat un baston din lemn si a început sa-l loveasca pe reclamant pe întregul corp, pâna când bastonul s-a rupt în doua. Reclamantul i-a cerut gardianului sa-l transfere într-o alta celula, dar acesta i-a raspuns ca nu putea sa-l transfere fara acordul superiorilor sai. Apoi, "Raj" si "Sisi", enervati de faptul ca reclamantul cobora tot timpul din pat, au început sa-l loveasca din nou cu un baston. În celula, radio-ul era pornit. Apoi, "Sisi" si "Raj" l-au lovit pe reclamant cu pumnii si picioarele. Reclamantul a ripostat si a început sa strige dupa ajutor. Supraveghetorul S.A. a sosit imediat si a întrebat ce se întâmpla. "Sisi" a raspuns ca este pe cale "sa-l moaie" pe reclamant, pentru ca acesta sa nu mai faca în celula nr. 42 ceea ce facuse în alte celule. Gardianul S.A. i-a dat lui "Sisi" o pereche de catuse si, cu ajutorul lui "Raj", cei doi l-au imobilizat pe reclamant în patul sau, cu mâinile legate de pat cu catusele. Subliniind ca reclamantul era foarte rau batut, martorul continua declaratia aratând ca reclamantul a fost apoi descatusat, la ordinul comandantului adjunct P.V., care a dispus ca, în cazul în care acesta reîncepe sa provoace dezordine, sa fie din nou încatusat. Martorul a declarat, în final, ca, din câte cunoaste, nu a fost luata nici o masura împotriva lui "Sisi" si "Raj" ulterior incidentului si ca acestia nu au actionat, în opinia sa, la instigarea gardienilor penitenciarului.
128. În februarie 1996, Parchetul Militar Oradea a solicitat Penitenciarului Oradea dosarul reclamantului si informatii cu privire la diagnosticul care a fost stabilit la Spitalul penitenciar Jilava.
129. La 14 martie, 15 mai si 26 iunie 1996, s-au luat declaratiile a patru martori cu privire la incidentul din noaptea din 12/13 februarie 1995.
130. La data de 26 iunie 1996, Parchetul Militar Oradea a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, care sa precizeze natura leziunilor suferite de reclamant ca urmare a incidentului, numarul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare si consecintele produse de incident asupra starii sanatatii reclamantului, în special daca relele tratamente suferite au determinat pierderea unui simt sau organ sau o infirmitate fizica sau psihica permanenta.
#PAGEBREAK#
131. La data de 27 iunie 1996, reclamantul a fost examinat de un medic legist din cadrul Laboratorul judetean de medicina legala Bihor, care a recomandat efectuarea unor examene medicale în cadrul sectiilor de ortopedie, urologie, ORL si oftalmologie. Nu rezulta din documentele de care dispune Curtea daca aceste examene au fost sau nu efectuate.
132. La data de 11 iulie 1997, reclamantul a fost din nou ascultat de Parchetul Militar Oradea. În declaratia sa, reclamantul a precizat ca a efectuat examenele medicale recomandate de medicul legist si ca a depus rezultatele acestora la laboratorul de medicina legala.
133. La data de 27 august 1997, laboratorul de medicina legala a redactat raportul de expertiza, întemeindu-se pe examinarea reclamantului din 27 iunie 1996 si pe consemnarile din fisa medicala completata de medicii din Spitalul Penitenciar Oradea. În acest raport, medicul legist S.I. a consemnat ca reclamantul nu a efectuat examenele medicale la sectiile de urologie, ORL si oftalmologie, asa cum i se recomandase la data de 27 iunie 1996; a concluzionat ca la data de 12-13 ianuarie 1995, reclamantul a suferit o fractura a coastei nr. 7 si un traumatism al piramidei nazale, ca urmare a lovirii cu un obiect dur. Medicul estima ca aceste leziuni au condus la o incapacitate temporara de munca de 18 zile. A precizat, de asemenea, ca nu a fost identificata vreo infirmitate permanenta a reclamantului.
134. La 12 februarie, 19 martie, 21 aprilie, 23 iulie, 15 si 18 august 1997, parchetul a luat declaratiile a opt noi martori, dintre care "Sisi" si "Raj".
135. Detinutul "Sisi" a confirmat faptul ca, în noaptea incidentului, reclamantul a fost lovit de un alt detinut cu un baston, precum si faptul ca gardianul, dupa ce observat ceea ce se întâmpla, nu a spus nimic, ci a mers sa-l anunte pe comandantul adjunct P.V. Acesta din urma l-a încatusat pe reclamant, cu mâinile la spate si l-a "lasat pe jos pâna dimineata", când a fost dus la infirmerie. "Sisi" a precizat ca detinutul H. l-a lovit în cap pe reclamant cu coada maturii si a sarit cu picioarele pe abdomenul lui. A precizat, de asemenea, ca, în opinia sa, reclamantul simula nebunia si a adaugat ca vinovatia comandantului adjunct P.V. rezulta, dupa parerea sa, din faptul ca dispusese transferul reclamantului în celula lui "Raj", caruia i-a cerut sa aiba grija de el. Or, dupa cum a subliniat "Sisi", celula lui "Raj" era cunoscuta în penitenciarul Oradea ca fiind o celula de detinuti periculosi, "Raj fiind omul lui P.V.". Detinutul a negat faptul ca reclamantul a fost tinut o zi si o noapte pe jos, într-o balta de sânge, precum si ca gardienii au sugerat detinutilor sa-l loveasca si ca radio-ul era pornit în timp ce reclamantul era agresat.
136. Detinutul "Raj" a declarat ca el i-a spus comandantului sa nu-l transfere pe reclamant în celula sa, pentru ca aici se aflau doi detinuti periculosi, iar reclamantul parea a fi nebun. A subliniat ca a solicitat comandantului sa îl transfere într-o alta celula, temându-se ca ceilalti detinuti nu vor suporta prostiile acestuia, dar îsi amintea ca P.V. spusese ca orice se va întâmpla, nu va fi vina sa. El a relatat ca, în seara incidentului, reclamantul a început sa urle si sa-i loveasca pe ceilalti codetinuti, care au ripostat si au încercat sa-l imobilizeze. Ei au cerut, apoi, gardianului o pereche de catuse cu care l-au legat de pat, pozitie în care a stat pâna dimineata. Detinutul a declarat ca nu l-a lovit nimeni pe reclamant cu corpuri dure si ca dimineata, când a venit comandantul adjunct P.V., reclamantul i-a solicitat sa-l scoata din acea celula. P.V. l-a supus apoi unui test psihologic pentru a se stabili daca este într-adevar nebun. "Raj" a negat faptul ca P.V. a dispus ca reclamantul sa fie încatusat si lasat pe ciment ca sa moara si ca reclamantul a stat într-o balta de sânge timp de 24 de ore. A negat ca a fost instigat de gardieni sa-l loveasca, dar a confirmat ca P.V. i-a spus în dimineata ulterioara accidentului sa nu-si faca griji, pentru ca întreaga responsabilitate pentru cele întâmplate va apartine reclamantului.
137. Prin referatul1) din 20 octombrie 1997, Parchetul Militar Oradea a respins plângerea reclamantului împotriva gardienilor si detinutilor "Sisi" si "Raj". În referat se retine ca reclamantul a avut în perioada septembrie-decembrie 1994 un comportament exemplar în închisoare, motiv pentru care a fost numit sef de celula si a fost recompensat de autoritatile penitenciare. Totusi, începând cu luna decembrie el a devenit agresiv, ceea ce a determinat mutarea sa în mai multe celule. Astfel, la 12 ianuarie 1995, reclamantul a fost repartizat în celula nr. 42, împreuna cu detinutii "Sisi" si "Raj". În noaptea de 12/13 ianuarie 1995, gardianul S.A., auzind zgomote în celula reclamantului, a alertat conducerea penitenciarului. Comandantul adjunct P.V. a mers în celula, unde a constatat ca reclamantul îl agresase pe "Raj", iar acesta din urma, împreuna cu "Sisi" si cu un alt treilea coleg de celula, L.H., au ripostat, lovindu-l, la rândul lor. P.V. a restabilit ordinea si a dispus ca reclamantul sa fie asezat în patul sau si sa fie supravegheat pâna a doua zi dimineata, când a fost condus la infirmerie unde i-au fost îngrijite ranile. Parchetul a concluzionat ca acuzatiile reclamantului împotriva angajatilor penitenciarului erau nefondate.

___________ 1) Nota traducatorului: Urmarirea penala derulata la Parchetul Militar Oradea, urmare a plângerii reclamantului împotriva codetinutilor si gardienilor a fost finalizata prin "referat". Solutia dispusa prin acest referat a fost de respingere a plângerii reclamantului, motivata de faptul ca aceasta a fost tardiv introdusa împotriva codetinutilor, iar în privinta gardienilor s-a stabilit ca nu se poate retine vinovatia acestora.

Cât priveste pe ceilalti detinuti, parchetul a confirmat faptul ca acestia erau autorii leziunilor produse reclamantului. Întemeindu-se pe concluziile raportului de expertiza din 27 august 1997 (paragraful 133, de mai sus), parchetul a subliniat ca leziunile suferite de reclamant nu i-au provocat o infirmitate si nu i-au pus viata în pericol, ci au condus la o incapacitate temporara de munca de 18 zile. Plângerea reclamantului a fost totusi respinsa, ca tardiv introdusa, întrucât nu a fost formulata în termenul de doua luni de la data savârsirii faptei, prevazut de articolul 284 din Codul de procedura penala, coroborat cu art. 180 din Codul penal.
138. La data de 28 mai 1998, reclamantul s-a plâns împotriva acestei solutii la Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie (Sectia Parchetelor Militare), solicitând a se dispune începerea urmaririi penale si angajarea raspunderii penale a faptuitorilor pentru relele tratamente la care a fost supus. A subliniat, în special, complicitatea conducerii penitenciarului care rezulta, în mod evident, din actele medicale completate de medici la 12 si 17 ianuarie 1995, în care s-a consemnat ca în noaptea de 12/13 ianuarie 1995, reclamantul si-a autoprodus traumatisme craniene si la nivelul sternului. Reclamantul a aratat ca documentele în cauza erau false si ca fusesera redactate cu scopul de a acoperi eventualul sau deces sau posibila sinucidere. Reclamantul s-a plâns ca nu a primit tratament medical de la 11 ianuarie 1995, când a fost agresat, pâna la 13 ianuarie 1995, data la care a fost dus la infirmerie, si ca, în plus, în acest interval a fost încatusat în celula unde se gaseau agresorii sai. El a sustinut, totodata, ca nu a primit tratament medical adecvat nici dupa ce a fost dus la infirmerie, la data de 13 ianuarie 1995, dar a mentionat ca nu poate sa probeze acest lucru. El s-a plâns, din nou, ca a fost transportat într-un vagon de marfa la Spitalul penitenciar Jilava, în ciuda gravitatii starii sale de sanatate, si a fost condus la sectia de psihiatrie si nu la cea de chirurgie, cum o impuneau leziunile suferite. Reclamantul a aratat ca nu a beneficiat de tratament medical adecvat, nefiind internat la sectia de chirurgie si fiind trimis înapoi la Penitenciarul Oradea, dupa câteva zile de la internare, în acelasi vagon ca si la venire. Reclamantul a solicitat, din nou, efectuarea unei expertize medicale a starii sale de sanatate, la Institutul de Medicina Legala Bucuresti, insistând asupra necesitatii efectuarii unui examen tomografic.
139. Curtea nu a fost încunostintata cu privire la rezultatul acestei plângeri si nici cu privire la eventualele acte de procedura efectuate de Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie dupa 29 mai 1998 (paragrafele 9-12, de mai sus). 5. Vizitele facute reclamantului în închisoare de catre sotia sa
140. Conform sustinerilor reclamatului, între 13 si 17 ianuarie 1995 conducerea Penitenciarului Oradea, invocând faptul ca reclamantul a suferit o depresie nervoasa, a interzis sotiei sale sa-l viziteze, cu scopul de a ascunde ranile pe care "Sisi" si "Raj" i le-au provocat cu complicitatea gardienilor. Reclamantul nu a ridicat pachetul pe care l-a adus sotia sa la închisoare în acea perioada, pachet ce continea 200 sute de marci germane si medicamente pentru îngrijirea afectiunilor de stomac si a litiazei biliare de care suferea.
141. Dintr-o scrisoare datata 31 mai 2001, adresata de Directia Generala a Penitenciarelor agentului guvernamental, ca raspuns la solicitarea de informatii a acestuia, rezulta ca în registrele Penitenciarului Oradea era consemnat ca reclamantul a fost vizitat de sotia sa la 4 ianuarie 1995, data la care a primit si un pachet cu alimente, ce cântarea 5 kg. De asemenea, el a primit un alt pachet de la acelasi expeditor la data de 21 ianuarie 1995.
#PAGEBREAK#

C. Actiunea în reparare pentru arestare ilegala
142. La data de 18 noiembrie 1999, reclamantul a chemat în judecata statul, reprezentat prin Directia Generala a Finantelor Publice, instanta sesizata cu aceasta actiune fiind Tribunalul Timis. Invocând articolele 504 si 505 din Codul de procedura penala, astfel cum au fost interpretate prin decizia Curtii Constitutionale din 10 martie 1998, si articolul 5 alineatele 1-5 din Conventie, reclamantul a solicitat doua miliarde de lei, cu titlu de despagubiri pentru arestarea sa preventiva în perioada 5 iulie 1994 - 6 aprilie 1995, arestare declarata abuziva si ilegala prin hotarârea definitiva din 6 aprilie 1995 a Curtii de Apel Oradea (paragraful 29, de mai sus). Reclamantul a aratat în special ca, în perioada precizata a fost supus la rele tratamente, fiindu-i provocate multiple fracturi craniene si fracturi ale coastelor.
143. Prin sentinta din 7 iulie 2000, instanta a respins actiunea reclamantului ca prematura, cu motivatia ca procedura initiata împotriva sa era înca pendinte pe rolul instantelor interne.
144. Prin decizia din 23 noiembrie 2000, Curtea de Apel Timisoara a admis apelul reclamantului, a casat sentinta din 7 iulie 2000 si a trimis dosarul spre rejudecare aceleiasi instante. Curtea de apel a retinut ca despagubirile au fost solicitate de reclamant pentru paguba suferite prin arestarea preventiva, declarata ilegala, si ca, în consecinta, faptul ca urmarirea penala împotriva reclamantului nu era înca finalizata nu are nici o relevanta în cauza. Curtea de apel a stabilit ca, în mod eronat, prima instanta a respins actiunea reclamantului ca prematura.
145. La o data neprecizata procedura a fost reluata la Tribunalul Timis. La termenul din 30 martie 2001, statul a solicitat instantei respingerea actiunii reclamantului ca tardiv introdusa. S-a subliniat ca, în conformitate cu dispozitiile articolului 504 alineat 2 din Codul de procedura penala, actiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusa în termen de un an de la data ramânerii definitive a hotarârii de achitare sau a ordonantei de neîncepere a urmaririi penale. S-a apreciat ca, în cauza, respectivul termen a început sa curga la data de 26 noiembrie 1996, data la care decizia Curtii de Apel Oradea din 6 aprilie 1995, prin care s-a constatat nelegalitatea masurii arestarii preventive a reclamantului, a ramas definitiva. Or, reclamantul a introdus actiunea în reparare la 18 noiembrie 1999, deci la aproape trei ani de la data mentionata. Reclamantul a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a articolelor 504 alineat 2 si 505 alineat 2 din Codul de procedura penala si a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constitutionala.
146. Prin încheierea din 27 aprilie 2001, instanta a transmis dosarul la Curtea Constitutionala, instanta competenta sa se pronunte asupra exceptiei ridicate de reclamant.
147. La data de 20 septembrie 2001, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a articolului 504 alin 2 din Codul de procedura penala, declarând aceasta dispozitie neconstitutionala în masura în care ea limita cazurile în care responsabilitatea statului putea fi angajata pentru erori judiciare comise în procesele penale. Curtea Constitutionala a respins, totusi, exceptia de neconstitutionalitate a articolului 505 alineat 2 din Codul penal, cu motivatia urmatoare: "nici normele constitutionale, nici cele din tratatele internationale la care România este parte nu prevad imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin masuri ilegale de detinere de a porni actiune în repararea pagubei si nici un termen limita în care acest drept poate fi exercitat. Articolul 48 alineat (3) din Constitutie, prin expresia "potrivit legii", lasa la optiunea legiuitorului stabilirea conditiilor procedurale în care dreptul la reparatie poate fi exercitat. Termenul de un an, prevazut în articolul 205 alineat 2 din Codul de procedura penala, este un termen de prescriptie a dreptului la actiune rezonabil, care asigura conditiile optime celui prejudiciat pentru a exercita actiune în justitie în scopul obtinerii reparatiilor legale."
148. Pin sentinta din 18 ianuarie 2002 Tribunalul Timis a respins actiunea reclamantului ca tardiv introdusa. Instanta a retinut ca termenul de un an prevazut de articolul 505 alineat 2 din Codul de procedura penala a început sa curga în cauza la 26 noiembrie 1996, data la care decizia Curtii de Apel Oradea care a declarat ilegala masura arestarii preventive luate împotriva reclamantului, a ramas definitiva. Or, cum actiunea reclamantului a fost formulata la 18 noiembrie 1999, instanta a apreciat ca aceasta a fost tardiv introdusa.
149. Desi hotarârea era supusa apelului, reclamantul nu a uzat de acest drept, apreciind ca, data fiind practica contradictorie a instantelor interne, actiunea sa nu ar fi avut sanse de succes. Hotarârea din 18 ianuarie 2002 a ramas definitiva prin neexercitarea caii de atac. II. DREPT INTERN APLICABIL A. Dispozitiile legale aplicabile în materia luarii si prelungirii masurii arestarii preventive
150. Dispozitiile legale pertinente din Codul de procedura penala sunt urmatoarele:
Articolul 136 Scopul si categoriile masurilor preventive "În cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua fata de acesta una din urmatoarele masuri preventive: (...) (c) arestarea preventiva. Masura aratata la lit. a poate fi luata de organul de cercetare penala, iar masurile aratate la lit. b) si c) se pot lua numai de procuror sau de instanta de judecata."
Articolul 137 Cuprinsul actului prin care se ia masura preventiva "Actul prin care se ia masura preventiva trebuie sa arate fapta care face obiectul învinuirii sau inculparii, textul de lege în care aceasta se încadreaza, pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita si temeiurile concrete care au determinat luarea masurii preventive."
Articolul 143 Conditiile retinerii "Masura retinerii poate fi luata de organul de cercetare penala fata de învinuit, daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savârsit o fapta prevazuta de legea penala. (...) Sunt indicii temeinice atunci când, din datele existente în cauza, rezulta presupunerea ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala a savârsit fapta."
Articolul 146 Conditiile pentru arestarea învinuitului "Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, când sunt întrunite conditiile prevazute în art. 143 si exista în mod corespunzator vreunul din cazurile prevazute în art. 148, daca considera ca în interesul urmaririi penale este necesara privarea de libertate a învinuitului, dispune prin ordonanta motivata arestarea acestuia, aratând temeiurile care justifica luarea masurii si fixând durata arestarii, care nu poate depasi 5 zile. Totodata, procurorul emite un mandat de arestare a învinuitului. Mandatul cuprinde în mod corespunzator mentiunile aratate în art. 151 lit. a-c, e si j, precum si numele si prenumele învinuitului si durata pentru care este dispusa arestarea acestuia."
Articolul 148 Conditiile si cazurile în care se dispune arestarea inculpatului "Masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sunt întrunite conditiile prevazute în art. 143 si numai în vreunul din urmatoarele cazuri: (...) h) inculpatul a savârsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lasarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publica."
Articolul 149 Durata arestarii inculpatului "Durata arestarii inculpatului nu poate depasi o luna, afara de cazul când ea este prelungita în conditiile legii."
Articolul 152 Executarea mandatului "(...) Când masura arestarii a fost dispusa în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se înainteaza în dublu exemplar organului de militie, pentru executare. Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate în mandat, careia îi preda un exemplar al mandatului si o conduce în fata organului judiciar care a emis mandatul. Daca mandatul de arestare a fost emis de procuror, acesta mentioneaza pe mandat data prezentarii inculpatului si procedeaza de îndata la ascultarea acestuia, dupa care dispune prin rezolutie asupra arestarii inculpatului. Daca între timp cauza a ajuns în fata instantei de judecata, procurorul va trimite pe arestat instantei. Presedintele instantei procedeaza la ascultarea inculpatului, iar daca acesta ridica obiectii care necesita o rezolvare urgenta, fixeaza de îndata termen de judecata."
Articolul 155 Prelungirea duratei arestarii inculpatului de catre procuror "Durata arestarii inculpatului poate fi prelungita în caz de necesitate si numai motivat. Prelungirea termenului privitor la durata arestarii inculpatului poate fi dispusa de procurorul sef al unitatii de procuratura în cadrul careia functioneaza procurorul care exercita supravegherea cercetarii penale sau care efectueaza urmarirea penala."
Articolul 159 Procedura prelungirii arestarii de catre instanta "Completul de judecata va fi prezidat de presedintele instantei sau de un judecator desemnat de acesta, iar participarea procurorului este obligatorie. Dosarul cauzei va fi depus de catre procuror cu cel putin doua zile înainte de termen si va putea fi consultat de catre aparator la cererea acestuia. Inculpatul este adus în fata instantei si va fi asistat de aparator. În cazul în care instanta acorda prelungirea, aceasta nu va putea depasi 30 de zile. Încheierea prin care s-a hotarât asupra prelungirii arestarii poate fi atacata cu recurs de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile si curge de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare pentru cei lipsa. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestarii preventive nu este suspensiv de executare (...). Instanta poate acorda si alte prelungiri, fiecare neputând depasi 30 de zile. Dispozitiile alineatelor precedente se aplica în mod corespunzator."
Articolul 300 Verificarea sesizarii instantei si a arestarii inculpatului (...) "În cauzele în care inculpatul este arestat, instanta legal sesizata este, de asemenea, datoare sa verifice din oficiu, la prima înfatisare, regularitatea luarii si mentinerii acestei masuri." B. Dispozitii legale si jurisprudenta în materia modalitatilor de reparare a prejudiciilor suferite în caz de arestare nelegala
151. Dispozitiile legale pertinente din Codul de procedura penala sunt urmatoarele:
Articolul 504 Cazuri care dau dreptul la reparatie "Orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca în urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarâre definitiva ca nu a savârsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista. Are dreptul la repararea pagubei si persoana împotriva careia s-a luat o masura preventiva, iar ulterior, pentru motivele aratate în alineatul precedent, a fost scoasa de sub urmarire sau a fost achitata."
Articolul 505 Actiunea pentru reparare (...) "Actiunea poate fi pornita în termen de un an de la ramânerea definitiva a hotarârii de achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire."
Articolul 506 Instanta competenta "Pentru obtinerea reparatiei, persoana îndreptatita se poate adresa tribunalului în a carui raza teritoriala domiciliaza, chemând în judecata civila statul."
152. Prin decizia nr. 45 din 10 martie 1998, Curtea Constitutionala, sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a articolului 504 alineat 1 din Codul de procedura civila, a statuat: "Conform dispozitiilor art. 48 alin. (3) din Constitutie, statul raspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savârsite în procesele penale. Rezulta din acest text ca principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare savârsite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. (...) Prin urmare, se constata ca organul legislativ nu a pus de acord prevederile art. 504 din Codul de procedura penala cu cele ale art. 48 alin. (3) din Constitutie. (...) În consecinta, tinând seama ca art. 504 din Codul de procedura penala instituie numai doua cazuri posibile de angajare a raspunderii statului pentru erorile judiciare savârsite în procesele penale, rezulta ca aceasta limitare este neconstitutionala fata de prevederile art. 48 alin. (3) din Constitutie, care nu permit o asemenea restrângere."
153. Dispozitiile relevante din articolul 1000 din Codul civil prevad: "Stapânii si comitentii (sunt responsabili) de prejudiciul cauzat de servitorii si prepusii lor în functiile ce li s-au încredintat." Dispozitii privind relele tratamente suferite în perioada de detinere
#PAGEBREAK#
154. Dispozitiile pertinente din Codul penal sunt urmatoarele:
Capitolul I Infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii Articolul 180 Loviri si alte violente "Lovirea sau orice violenta cauzatoare de suferinte fizice se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda. (...) Lovirea sau actele de violenta care au pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. (...) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate. (...)"
Articolul 182 Vatamarea corporala grava "Fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de mai mult de 60 de zile sau care a antrenat una dintre consecintele urmatoare: pierderea unui organ sau simt, încetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica (...) se pedepseste cu închisoare de la 2 la 5 ani."
Articolul 174 Omorul "Uciderea unei persoane se pedepseste cu închisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseste." Capitolul II Infractiuni care împiedica înfaptuirea justitiei
Articolul 267 Supunerea la rele tratamente "Supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de retinere, detinere ori în executarea unei masuri de siguranta sau educative se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani."
Articolul 2671 Tortura "Fapta prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinte puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obtine de la aceasta persoana sau de la o persoana terta informatii sau marturisiri, de a pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei sau de intimida sau a face presiuni asupra unei terte persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o forma de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinte sunt aplicate de catre un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana care actioneaza cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimtamântul expres sau tacit al unor asemenea persoane se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani. (...) Tentativa se pedepseste."

155. Dispozitiile pertinente din Codul de procedura penala sunt urmatoarele:
Articolul 279 Procedura privind plângerea prealabila "Punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plângerea prealabila a persoanei vatamate, în cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara astfel de plângere. Plângerea penala se adreseaza: a) instantei de judecata, în cazul infractiunilor prevazute de la art. 180 (...) din Codul penal, daca faptuitorul este cunoscut. (...)"
Articolul 284 Termenul de introducere a plângerii prealabile "În cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o plângere, aceasta trebuie sa fie introdusa în termen de doua luni din ziua în care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul."
156. Dispozitiile legale care reglementeaza procedura având ca obiect efectuarea expertizelor medico-legale sunt urmatoarele:
1. Decretul nr. 446 din 25 mai 1966 privind organizarea institutiilor si serviciilor medico-legale Articolul 2 "Institutiile medico-legale sunt Institutul de cercetari stiintifice medico-legale "Prof. Dr. Mina Minovici", subordonat Ministerului Sanatatii si Prevederilor Sociale, si filialele institutului. În cadrul Institutului de cercetari stiintifice medico-legale "Prof. Dr. Mina Minovici" functioneaza Comisia superioara medico-legala. În cadrul aceluiasi institut si al filialelor sale functioneaza comisii de control si avizare a actelor medico-legale."
Articolul 6 "Institutul de cercetari stiintifice medico-legale "Prof. Dr. Mina Minovici" si filialele sale efectueaza: a) expertize, constatari si alte lucrari medico-legale la cererea serviciilor medico-legale, atunci când acestea considera ca din punct de vedere tehnic nu le poate executa sau la cererea Ministerului Afacerilor Interne, Tribunalul Suprem ori a Procuratorii Generale;
b) noi expertize medico-legale, la cererea organelor în drept, în cazurile de: omor, lovire sau vatamare cauzatoare de moarte si moarte suspecta; deficiente în acordarea asistentei medicale; expertize psihiatrico-legale;
c) orice alte lucrari medico-legale prevazute de regulamentul de aplicare a prezentului decret."
2. Regulament de aplicare a Decretului nr. 446 din 25 mai 1966, Hotarârea Consiliului de Ministri nr. 1.085/1966 Articolul 12 "Serviciile medico-legale, în cadrul atributiilor lor: c) efectueaza examinari medico-legale, la cererea persoanelor interesate (...)."

ÎN DREPT I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCALCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENTIE
157. Reclamantul pretinde ca articolul 3 din Conventie a fost încalcat, articol care prevede: "Nimeni nu poate fi supus la tortura, nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradante".
158. Curtea releva faptul ca capatul de cerere al reclamantului întemeiat pe dispozitiile articolului 3 din Conventie poarta, pe de o parte, asupra tratamentelor la care a fost supus în perioada arestarii sale preventive în Penitenciarul Oradea si la Spitalul penitenciar Jilava si, pe de alta parte asupra caracterului anchetei desfasurate de autoritati, având ca obiect pretinsele rele tratamente.
1. Cu privire la pretinsele rele tratamente suferite de reclamant în penitenciarul Oradea si în Spitalul penitenciar Jilava A. Argumentele partilor a) teza reclamantului
159. Reclamantul sustine ca evocarea de catre Guvern a episodului internarii sale din 1992 în Spitalul de psihiatrie Timisoara constituie un pretext pentru a-l discredita în fata Curtii si ca, în orice caz, aceasta nu demonstreaza ca el suferea de o boala psihica la momentul agresarii sale de catre codetinuti.
160. Reiterând sustinerile formulate în fata Parchetului Militar Oradea (paragraful 116, de mai sus), reclamantul apreciaza ca a fost torturat de catre "Sisi" si "Raj" si subliniaza ca rezulta, în mod evident, complicitatea conducerii Penitenciarului Oradea din actele medicale completate la data de 12 si 17 ianuarie 1995 (paragrafele 102 si 108, de mai sus), acte în care era consemnat ca în noaptea de 12/13 ianuarie 1995, reclamantul îsi autoprovocase traumatisme craniene si la nivelul sternului. În opinia reclamantului, documentele în cauza erau false si au fost redactate cu scopul de a acoperi eventualul deces sau sinucidere. Reclamantul solicita Curtii sa examineze motivele pentru care Guvernul Român nu a facut nici un comentariu cu privire la aceste documente medicale care probau complicitatea medicilor penitenciarului.
161. Referindu-se, în special, la conditiile de internare la infirmeria penitenciarului si la Spitalul penitenciar Jilava, reclamantul apreciaza ca obligatia de a împarti acelasi pat cu un detinut infectat HIV si faptul ca a fost împiedicat pe durata mai multor luni, când se afla la infirmerie, de a exercita dreptul la plimbari zilnice în curtea penitenciarului, reprezinta, de asemenea, tratamente contrare articolului 3 din Conventie.
162. Reclamantul subliniaza ca, urmare agresiunilor la care a fost supus în penitenciar si lipsei de tratament medical adecvat, a ramas cu sechele, respectiv tulburari de vedere si de auz, precum si dureri de cap, si a trebuit sa se supuna, dupa punerea sa în libertate, mai multor interventii chirurgicale.
b) teza Guvernului
163. Guvernul subliniaza ca este foarte important ca sustinerile reclamantului sa fie analizate de Curte tinând seama de contextul foarte delicat legat de starea de sanatate psihica a reclamantului. Guvernul mentioneaza, sub acest aspect, ca reclamantul a fost internat între 3 si 13 august 1992 în Spitalul de psihiatrie Timisoara, cu diagnosticul "episod psihotic atipic" si ca, în fisa de observatie medicala, medicii consemnasera ca reclamantul se considera persecutat (paragraful 101 de mai sus). Guvernul este de parere ca nu pot fi luate în considerare decât afirmatiile reclamantului care au fost probate sau care nu au fost contrazise prin alte mijloace de proba. i. Cu privire la natura leziunilor suferite de reclamant si la masura în care acestea pot fi imputate personalului penitenciarului
164. Guvernul contesta faptul ca reclamantul a fost supus unor tratamente contrare articolului 3 din Conventie de catre autoritati. În subsidiar, Guvernul sustine ca aceste tratamente nu pot fi în nici un caz, calificate ca acte de tortura.
165. În ceea ce priveste leziunile suferite de reclamant urmare a incidentului cu codetinutii sai, Guvernul sustine, contrar celor afirmate de reclamant si asa cum rezulta din actele medicale depuse la dosar, ca reclamantul nu a suferit decât o fractura a coastei nr. 7. El prezenta, de asemenea, câteva echimoze palpebrale. Guvernul considera ca, daca reclamantul ar fi suferit mai multe leziuni decât cele consemnate în actele medicale depuse la dosar, ar fi putut sa le probeze printr-o expertiza medicala asupra starii sale de sanatate, efectuata în conditiile Decretului nr. 446/1966 si ale Regulamentului de aplicare a acestuia, aprobat prin Hotarârea Consiliului de Ministri nr. 1.085/1966, acte normative în temeiul carora orice persoana poate cere efectuarea unei astfel de expertize (paragraful 156, de mai sus).
166. Pe de alta parte, Guvernul subliniaza ca, asa cum rezulta cu certitudine din actele dosarului, gardienii nu au fost implicati în declansarea conflictului si nici în comiterea actelor de agresiune împotriva reclamantului. Invocând Hotarârea Assenov c. Bulgariei din 28 octombrie 1998 (Culegerea de hotarâri si decizii 1998-VIII, pag. 329, § 100), Guvernul sustine ca reclamantul n-a probat faptul ca gardienii l-au supus la rele tratamente si nici faptul ca au încurajat, în orice mod, actele de violenta ale codetinutilor împotriva sa.
167. Cât priveste sustinerea reclamantului, potrivit careia acesta ar fi fost imobilizat prin legarea sa cu catuse de pat si lasarea pe ciment timp de 48 ore, aceasta este imposibila, în opinia Guvernului, o data ce incidentul a avut loc în noaptea de 12/13 ianuarie 1995, iar reclamantul a fost examinat de medic în dimineata zilei de 13 ianuarie 1995. Guvernul subliniaza ca, în realitate, asa cum rezulta din documentele dosarului, este vorba de o perioada de numai cinci ore, din jurul orei 1 noaptea, când reclamantul a fost imobilizat pâna la 5,30, când acesta a fost condus la infirmerie.
168. În opinia Guvernului, imobilizarea unei persoane prin încatusare pe o perioada atât de lunga ca aceea pretinsa de reclamant, adica 48 de ore, ar fi condus, în mod necesar, la aparitia unor leziuni specifice la persoana în cauza. Or, Guvernul subliniaza ca la examenul medical din 13 ianuarie 1995, nu a fost identificata la reclamant nici o leziune care ar indica imobilizarea prin încatusare.
169. Faptul ca P.V, comandatul adjunct al penitenciarului, a mers chiar în noaptea incidentului în cauza la penitenciar probeaza, în opinia Guvernului, intentia personalului unitatii de a actiona în sensul restabilirii ordinii în închisoare.
170. Totodata, Guvernul subliniaza ca autoritatile penitenciare au luat toate masurile necesare pentru a împiedica un asemenea conflict, reclamantul fiind transferat, în mai multe rânduri, dintr-o celula în alta, cu scopul precis de a preveni incidente între acesta si codetinuti. ii. Cu privire la tratamentul medical acordat reclamantului
171. Guvernul apreciaza ca tratamentul medical administrat reclamantului în perioada de arestare preventiva a fost adecvat. Guvernul subliniaza ca dupa incidentul din noaptea de 12/13 ianuarie 1995 reclamantul a fost transportat, chiar în dimineata zilei de 13 ianuarie, la Spitalul judetean Oradea, în vederea efectuarii unor examene medicale specializate si a fost, din nou, condus la acest spital la 20 si 23 ianuarie, pentru a putea beneficia de îngrijirile medicale care nu ar fi putut fi acordate la infirmeria închisorii.
#PAGEBREAK#
172. Guvernul adauga ca, în acelasi scop, respectiv acordarea de îngrijiri medicale adecvate reclamantului, de care nu putea beneficia pe plan local, reclamantul a fost transferat la Spitalul penitenciar Jilava. Transferul s-a efectuat la mai mult de 10 zile dupa incident, nepunând, deci, în pericol viata acestuia.
173. Guvernul subliniaza ca îngrijirile medicale acordate reclamantului în spitalul penitenciar au condus la ameliorarea starii sale de sanatate si ca, la întoarcerea la Oradea, el a fost din nou internat la infirmeria penitenciarului.
174. Guvernul subliniaza ca este în sarcina reclamantului sa probeze, printr-o expertiza medico-legala de tipul celei mentionate la paragraful 164, ca problemele sale de sanatate actuale sunt o consecinta a tratamentului medical pretins inadecvat primit în închisoare. iii. Cu privire la conditiile de spitalizare în cadrul infirmeriei si la Spitalul penitenciar Jilava
175. Guvernul subliniaza ca, pe durata internarii la infirmeria penitenciarului, reclamantul si-a exercitat dreptul la plimbari zilnice, în conditiile descrise la paragraful 99, de mai sus.
176. Guvernul mentioneaza, totodata, ca, pe durata spitalizarii la Jilava, spitalul nu a fost suprapopulat, deci nu a fost necesar ca reclamantul sa stea în acelasi pat cu un alt detinut. De asemenea, se subliniaza ca în registrele Spitalului penitenciar Jilava nu figureaza ca internata în perioada spitalizarii reclamantului nici o persoana seropozitiva. B. Aprecierea Curtii
177. Curtea noteaza ca aspectul material al capatului de cerere întemeiat pe dispozitiile articolului 3 din Conventie poarta asupra doua probleme distincte, desi interdependente: prima, se refera la realitatea si gravitatea tratamentelor la care reclamantul pretinde a fi fost supus, cea de-a doua priveste masura în care acestea pot fi imputate autoritatilor. 1. În ceea ce priveste pretinsele rele tratamente si gravitatea acestora
178. Curtea noteaza ca existenta relelor tratamente nu este acceptata de ambele parti. Potrivit sustinerilor reclamantului, doi detinuti l-au batut cu salbaticie, din ordinul gardienilor, în noaptea de 10/11 ianuarie 1995, apoi un gardian l-a legat de pat cu catusele, lasându-l în aceasta pozitie timp de 48 de ore. Reclamantul sustine ca a suferit fracturi craniene si fracturi la nivelul sternului si al coloanei vertebrale.
179. Guvernul sustine ca incidentul cu "Sisi" si "Raj" a avut loc în noaptea de 12/13 ianuarie 1995. Acesta precizeaza, de asemenea, ca reclamantul a fost imobilizat, din ordinul comandantului adjunct al penitenciarului, pâna în zori, în jurul orei 5.30, când a fost condus la infirmerie, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare. Singurele leziuni identificate de specialisti la reclamant au fost echimoze palpebrale, o fractura a coastei nr. 7 si o fractura a piramidei nazale.
180. Curtea reaminteste, mai întâi, ca, pentru a incluse în sfera de aplicare a articolului 3, relele tratamente trebuie sa atinga un minimum de gravitate, minimum ce este relativ, depinzând de ansamblul circumstantelor cauzei, precum, durata tratamentului si efectele psihice sau psihologice asupra victimei si, în anumite cazuri, sexul, vârsta, starea de sanatate a acesteia. Atunci când o persoana este privata de libertate, folosirea împotriva sa a fortei fizice, daca aceasta nu este determinata de însusi comportamentul victimei, aduce atingere demnitatii umane si constituie, în principiu, o încalcare a dreptului garantat de articolul 3 (Tekin c. Turciei, hotarârea CEDO din 9 iunie 1998, Culegea de hotarâri si decizii 1998-IV, p. 1517-1518, §§ 52 si 53 si Labita c. Italiei (GC), cererea nr. 26772/1995, § 120, Culegerea de hotarâri si decizii 2000-IV).
181. Sustinerile având ca obiect supunerea la rele tratamente trebuie dovedite în fata Curtii cu mijloace de proba adecvate (a se vedea, mutatis mutandis, hotarârea Klaas c. Germaniei, din 22 septembrie 1993, seria A nr. 269, p. 17, § 30). În aprecierea faptelor pretinse, Curtea foloseste criteriul probei apte sa elimine "orice îndoiala rezonabila"; o astfel de proba poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumtii, suficient de grave, precise si concordante (Irlanda c. Marea Britanie, hotarârea din 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25, p. 65, § 161, Aydin c. Turciei, hotarârea din 25 septembrie 1997, Culegerea de hotarâri si decizii 1997-VI, p. 1889, § 73, si Selmouni c. Frantei, (G.C), nr. 25803/94, § 88, CEDH 1999-V).
182. În ceea ce priveste sustinerile reclamantului, potrivit carora acesta ar fi fost obligat, în timpul spitalizarii la Jilava, sa stea în acelasi pat cu un detinut seropozitiv si i s-ar fi interzis, timp de mai multe luni, pe când se afla internat la infirmeria Penitenciarului Oradea, sa-si exercite dreptul la plimbari zilnice în curtea unitatii, sustineri contestate de Guvern, Curtea apreciaza ca, în absenta oricarei probe care sa sustina aceste afirmatii, nu se poate dovedi ca reclamantul a fost supus la astfel de tratamente.
183. Curtea arata, de asemenea, ca nici un element de proba nu sustine afirmatiile reclamantului privitoare la producerea în incidentul cu codetinutii sai a unor fracturi craniene, la nivelul sternului si al coloanei vertebrale, nici pe cele privind pierderea, în acelasi incident, a unghiei unui deget de la mâna si a celei a unui deget de la picior si nici afirmatiile privind existenta unor efecte durabile ale respectivelor tratamente asupra starii sale actuale de sanatate.
184. În consecinta, Curtea statueaza ca pretinsele rele tratamente la care se face referire în paragraful 74 in fine, 81, 83 si 86, de mai sus, nu pot fi considerate ca dovedite.
185. Din contra, Curtea arata ca este incontestabil faptul ca, în perioada de arestare preventiva, pe când se afla sub controlul gardienilor si al administratiei penitenciare, reclamantul a suferit leziuni provocate prin lovire. Rapoartele medicale redactate de specialisti atesta, într-adevar, multitudinea si intensitatea loviturilor la care a fost supus reclamantul în incidentul cu codetinutii, lovituri ce au produs echimoze palpebrale bilaterale, fractura piramidei nazale si a unei coaste. Or, în opinia Curtii, acestea sunt elemente de fapt stabilite în mod clar si care, prin ele însele, sunt suficient de serioase pentru a conferi faptelor caracterul unor tratamente inumane si degradante interzise de articolul 3 din Conventie.
186. Curtea arata, de asemenea, ca gravitatea tratamentelor în cauza este amplificata de o serie de factori. În primul rând, Curtea noteaza ca este incontestabil faptul ca dupa incidentul cu "Sisi" si "Raj", reclamantul a fost imobilizat, prin încatusare, din ordinul comandantului adjunct al penitenciarului, în aceeasi celula cu autorii agresiunii. Curtea remarca, de asemenea, ca, desi reclamantului i s-a prescris un bandaj toracic pentru tratarea fracturii (paragraf 105, de mai sus), nu rezulta din actele depuse la dosar ca un astfel de bandaj a fost într-adevar aplicat (paragrafele 106 si 111, de mai sus). Totodata, Curtea noteaza ca, dupa numai zece zile de la incidentul care i-a provocat reclamantului fractura piramidei nazale si a unei coaste, acesta a fost transportat într-un vagon al penitenciarului, la sute de kilometri distanta fata de locul de detinere, pe parcursul a mai multor zile, toate acestea în ciuda recomandarii de repaus facute de medici (paragraful 105, in fine), date ce nu au fost contestate de Guvern. Curtea mentioneaza, de asemenea, ca din actele transmise de reclamant, rezulta ca acesta nu a beneficiat de un examen chirurgical si de tratament chirurgical, daca era cazul, în perioada internarii sale la Spitalul penitenciar Jilava (paragrafele 111 si 112, de mai sus).
187. În lumina celor expuse anterior si luând în considerare ansamblul de aspecte supuse examinarii, Curtea concluzioneaza ca tratamentele la care a fost supus reclamantul în perioada de arestare preventiva, astfel cum au fost expuse în paragrafele 185 si 186, de mai sus, sunt contrare dispozitiilor articolului 3 din Conventie. Urmeaza a se stabili daca poate fi angajata raspunderea statului pentru acestea. 2. În ceea ce priveste raspunderea autoritatilor: supravegherea detinutului
188. Curtea noteaza ca Guvernul contesta faptul ca, în cauza, ar fi existat un comportament culpabil al autoritatilor, fie sub forma unui act intentionat, fie sub forma unei neglijente în serviciu. Întemeindu-se pe declaratiile mai multor martori, Guvernul sustine ca autoritatile nu au fost implicate în declansarea conflictului între detinuti si au luat masurile necesare pentru ca un astfel de incident sa nu se produca.
189. Sub acest aspect, Curtea reaminteste, în primul rând, ca articolul 3 din Conventie consacra una dintre valorile fundamentale ale unei societati democratice, interzicând, în termeni absoluti, tortura si pedepsele si tratamentele inumane sau degradante (Aydin c. Turciei, hotarâre din 25 septembrie, Culegerea de hotarâri si decizii 1997-VI, § 81). Aceste dispozitii impun autoritatilor statelor contractante nu numai sa se abtina de la a supune o persoana la astfel de tratamente, ci, de asemenea, pun în sarcina acestora obligatia de a lua, în mod preventiv, masuri de natura practica, necesare asigurarii protectiei integritatii corporale si sanatatii persoanelor private de libertate (Mouisel c. Frantei, cererea nr. 67263/01, §40, Culegerea de hotarâri si decizii 2002-I, Keenan c. Marii Britanii, cererea nr. 27229/95, § 110, Culegerea de hotarâri si decizii 2001-III). Totusi, aceasta obligatie nu trebuie interpretata de asa maniera încât sa impuna statelor o sarcina imposibil de realizat sau excesiva (cf. mutatis mutandis, Tanrikulu c. Turciei, cererea nr. 21422/93, § 71, nepublicata).
190. În opinia Curtii, data fiind natura dreptului protejat de articolul 3, este suficient ca reclamantul sa demonstreze ca autoritatile nu au facut ceea ce, în mod rezonabil, era de asteptat sa faca pentru a împiedica materializarea unui risc real si imediat pentru integritatea fizica a reclamantului, un risc de care acestea aveau sau trebuia sa aiba cunostinta. Raspunsul la aceasta problema depinde de ansamblul circumstantelor cauzei (mutatis mutandis, Keenan, susmentionata, §§ 110-115).
În consecinta, Curtea urmeaza sa stabileasca daca, în circumstantele cauzei, autoritatile ar fi trebuit sa stie ca reclamantul risca sa fie supus la rele tratamente din partea celorlalti detinuti si, în caz afirmativ, daca au luat, în limitele competentelor lor, masuri apte sa determine evitarea unui astfel de risc.
#PAGEBREAK#
191. Curtea remarca faptul ca în fisa medicala a reclamantului completata la sosirea în Penitenciarul Oradea, medicul notase ca reclamantul suferea de "psihopatie paranoida" (paragraful 22, de mai sus). De asemenea, asa cum s-a aratat în prezentarea situatiei de fapt, reclamantul a intrat, în repetate rânduri, în conflict cu codetinutii sai, motiv pentru care a fost transferat în mai multe celule (paragraf 88, 125 si 137, de mai sus). Mai mult, Curtea noteaza ca, în ziua anterioara celei în care s-a produs incidentul cu "Sisi" si "Raj", reclamantul a fost examinat, la Spitalul de psihiatrie si neurologie Oradea, de un neuropsihiatru care a apreciat ca reclamantul suferea de depresie nervoasa cu tulburari de comportament si a recomandat punerea sa sub observatie (paragraful 102, anterior, in fine).
192. Curtea concluzioneaza ca autoritatile interne ar fi putut, în mod rezonabil, prevedea, pe de o parte, ca, data fiind starea sa psihica, reclamantul era mai vulnerabil decât un detinut obisnuit si, pe de alta parte, ca arestarea sa putea avea ca efect exacerbarea sentimentului sau de deprimare, sentiment, de altfel, inerent oricarei masuri privative de libertate, precum si amplificarea irascibilitatii sale, pe care o manifestase deja fata de alti detinuti. Din aceste considerente, Curtea apreciaza ca era necesara o supraveghere atenta a reclamantului de catre autoritatile penitenciare.
193. Curtea subscrie la argumentul reclamantului, invocat în fata Parchetului Militar Oradea, potrivit caruia transferul sau în celula nr. 42, în care se aflau recidivisti si detinuti condamnati definitiv, era contrar dispozitiilor legale interne în materia executarii pedepselor atâta timp cât avea statutul de persoana arestata preventiv. Curtea noteaza, de asemenea, ca reclamantul a fost agresat imediat dupa transferul sau în celula nr. 42, cunoscuta ca fiind "o celula cu detinuti periculosi" (paragrafele 135 alineat 1, in fine si 136, de mai sus).
194. În al doilea rând, Curtea noteaza ca, din actele dosarului, rezulta ca gardianul S.A., de serviciu în noaptea incidentului, nu a intervenit imediat pentru a-l scoate pe reclamant din celula sau pentru a determina încetarea actelor de agresiune împotriva acestuia. Sub acest aspect, Curtea reaminteste declaratia facuta de gardian în fata Parchetului, potrivit careia acesta nu avea dreptul sa intervina pentru a pune capat conflictului (paragraful 126, de mai sus). Curtea noteaza, totodata, ca declaratiile mai multor martori, ascultati în cauza de organele de urmarire penala, au facut referire la refuzul gardianului de a interveni pentru a-l apara pe reclamant (paragraful 127 si 135, de mai sus). Curtea retine, de asemenea, ca dupa incidentul cu cei doi codetinuti reclamantul a fost lasat de gardieni în aceeasi celula cu agresorii sai, mai mult, a fost imobilizat.
195. Din aceste considerente, Curtea concluzioneaza ca autoritatile nu si-au îndeplinit obligatia pozitiva de a proteja integritatea fizica a reclamantului, în cadrul competentei lor de a asigura paza persoanelor private de libertate si de a se asigura ca nu se aduce atingere integritatii fizice a acestora.
196. În consecinta articolul 3 din Conventie a fost încalcat sub acest aspect.

2. Cu privire la caracterul anchetei
A. Argumentele partilor
197. Reclamantul subliniaza ca procedura penala initiata ca urmare a plângerii sale nu s-a finalizat prin angajarea raspunderii penale a vreunuia dintre gardienii care au încercat sa-l "lichideze", prin intermediul lui "Sisi" si "Raj". 198. Guvernul noteaza ca la data de 24 iulie 1995, reclamantul a formulat pentru prima data plângere împotriva gardienilor si codetinutilor pentru rele tratamente. Se subliniaza de asemenea, ca, urmare a acestei plângeri, s-a procedat la efectuarea de cercetari penale aprofundate, care au condus la identificarea faptuitorilor, raspunderea penala a acestora neputând fi, însa, angajata, întrucât plângerea prealabila nu a fost depusa în termenul prevazut de articolul 180 din Codul penal coroborat cu articolul 284 din Codul de procedura penala. Guvernul releva faptul ca procurorul desemnat a instrumenta cauza a ascultat toate persoanele implicate în incident si pe cele care ar fi putut furniza informatii cu privire la cauzele leziunilor suferite de reclamant. Se arata, de asemenea, ca procurorul a dispus, la cererea reclamantului, efectuarea unei expertize medico-legale asupra starii de sanatate a reclamantului si a atasat dosarului cauzei toate fisele medicale de observatie si extrase din registrele medicale ale penitenciarului, în masura în care acestea priveau evolutia starii de sanatate a reclamantului.
B. Aprecierea Curtii
199. Curtea reaminteste ca, atunci când o persoana afirma ca a fost supusa la tratamente contrare articolului 3 din Conventie din partea organelor de politie sau a altor autoritati similare ale statului, aceasta dispozitie a Conventiei, coroborata cu obligatia generala impusa statului de articolul 1 din Conventie de a "recunoaste oricarei persoane aflata sub jurisdictia sa drepturile si libertatile garantate de Conventie" instituie o obligatie a statului implicit de a initia si derula o "ancheta oficiala efectiva". Aceasta ancheta, asemenea celei impuse de articolul 2 din Conventie, trebuie sa fie capabila sa conduca la identificarea si pedepsirea persoanelor responsabile. În caz contrar, în ciuda importantei sale fundamentale, interdictia legala generala de a supune o persoana la tratamente inumane sau degradante ar deveni ineficienta în practica si ar fi posibil, în anumite cazuri, ca reprezentanti ai statului sa desconsidere în totalitate, folosindu-se de impunitatea absoluta de care se bucura, drepturile persoanelor aflate sub controlul lor (Labita, susmentionata, § 131, Assenov, susmentionata, § 102). Curtea reaminteste consideratiile sale formulate în hotarârea sa Ilhan c. Turciei din 27 iunie 2000: "(...) având în vedere obligatia statului care decurge din articolul 13 din Conventie, în temeiul careia orice persoana care sustine, cu temeinicie ("grief defendable"), ca a fost supusa unor tratamente contrare articolului 3 din Conventie, trebuie sa dispuna de un recurs efectiv, reclamantul are posibilitatea repararii încalcarii dreptului recunoscut de articolul 3 din Conventie si garantiile procedurale împotriva unui eventual abuz din partea agentilor statului. (...) necesitatea sau oportunitatea constatarii într-o cauza data a încalcarii articolului 3 din Conventie, sub aspect procedural, va depinde de circumstantele specifice spetei" (hotarârea Ilhan c. Turciei, cererea nr. 22277/93 § 92, Culegerea de hotarâri si decizii 2000-VII).
200. Curtea noteaza ca, în cauza, a avut loc o ancheta, ca urmare a plângerii formulate de reclamant la data de 24 iulie 1995. În consecinta, urmeaza sa verifice daca aceasta ancheta a fost condusa în mod diligent si eficient. 201. Sub acest aspect, Curtea observa ca cercetarea penala privitoare la faptele denuntate de reclamant a început la 17 august 1995, data la care plângerea reclamantului împotriva codetinutilor si gardienilor a fost înregistrata la Parchetul Militar Oradea.
a) Cu privire la caracterul diligent al anchetei
202. Curtea noteaza ca, prin referatul din 20 octombrie 1997, parchetul a respins plângerea împotriva codetinutilor ca tardiv introdusa, întrucât aceasta fusese depusa dupa împlinirea termenului prevazut de articolul 180 din Codul penal, coroborat cu articolul 284 din Codul de procedura penala. Sub acest aspect, se aminteste faptul ca încadrarea juridica a faptelor este, în cauza, esentiala, în masura în care de aceasta depinde aprecierea plângerii reclamantului ca tardiva (ea fiind calificata drept plângere prealabila, n.n.) sau ca introdusa în termen (având valoarea unei plângeri penale, n.n.).
203. Curtea precizeaza ca reclamantul, în plângerea sa din 24 iulie 1995, a calificat tratamentele la care a fost supus de catre codetinuti ca tentativa la infractiunea de omor sau tentativa la vatamare corporala grava, fapte prevazute de articolul 174, respectiv 182 din Codul penal, pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu, nefiind necesara, în acest scop, introducerea, într-un anumit termen, a unei plângeri prealabile. În schimb, parchetul a apreciat ca faptele constituiau elementul material al infractiunii de loviri si alte violente, prevazute de articolul 180 alineatul 2 din Codul penal, dispozitie care, coroborata cu articolul 284 din Codul de procedura penala, prevede ca actiunea penala se pune în miscare la plângere prealabila si ca persoana vatamata poate introduce aceasta plângere în termen de 2 luni.
204. Curtea noteaza, în continuare, ca ceea ce distinge elementul material al infractiunii de loviri si alte violente de cel al vatamarii corporale grave este, în special, numarul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare si consecintele faptei asupra sanatatii - daca lovirile au avut sau nu ca efect pierderea unui simt sau organ ori o infirmitate permanenta fizica sau psihica (a se vedea capitolul "Drept intern aplicabil", paragraful 154, de mai sus). Curtea estimeaza ca în speta un rol decisiv revenea stabilirii, de catre Parchet, a consecintelor pe care incidentul cu codetinutii le-a avut asupra starii de sanatate a reclamantului.
205. Or, Curtea remarca faptul ca, abia la un an dupa depunerea plângerii, parchetul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale (paragraful 130, de mai sus). Mai mult, raportul de expertiza a fost finalizat abia la 27 august 1997, adica la mai mult de doi ani si sapte luni de la incident.
206. În ceea ce priveste referatul prin care a fost respinsa plângerea reclamantului, Curtea dezaproba, în mod special, faptul ca procurorul a concluzionat atât de rapid ca leziunile suferite de reclamant i-au cauzat acestuia o incapacitate temporara de munca de 18 zile, întemeindu-se pe un raport de expertiza care preciza, înca de la început, ca reclamantul nu s-a prezentat la examenele medicale recomandate. Or, Curtea apreciaza ca deosebit de surprinzator faptul ca, desi reclamantul a declarat, la data de 11 iulie 1997, ca a efectuat toate examenele recomandate si ca a depus rezultatele acestora la laboratorul de medicina legala (paragraful 132, de mai sus), parchetul nu a acordat atentie acestei contradictii, desi era vorba de un aspect esential, de care depindea încadrarea juridica a faptelor si, în consecinta, posibilitatea de a angaja raspunderea faptuitorilor.
207. Curtea mentioneaza ca, din actele dosarului nu rezulta daca parchetul a admis cererea reclamantului de a fi supus unui examen tomografie (paragraful 138, de mai sus, in fine), examen ce ar fi permis sa se stabileasca, cu precizie si în mod obiectiv, daca leziunile au generat sau nu o infirmitate, în sensul articolului 182 din Codul penal. Curtea noteaza ca un astfel de examen medical a fost recomandat si de medicii care l-au tratat pe reclamant dupa punerea sa în libertate (paragraful 114, de mai sus), în scopul stabilirii starii sale de sanatate. b) Cu privire la ancheta împotriva gardienilor
208. Curtea noteaza ca parchetul a dispus respingerea ca nefondata a plângerii împotriva gardienilor P.S. si S.A. si împotriva comandatului adjunct al penitenciarului.
209. Sub acest aspect, Curtea reaminteste ca obligatia autoritatilor interne de a pune un recurs efectiv la dispozitia unei persoane care sustine, cu temeinicie ("grief defendable"), ca a fost supusa unor tratamente contrare articolului 3 din Conventie nu implica, în mod necesar, sanctionarea faptuitorilor. Conventia impune numai "initierea si derularea unei anchete capabile sa conduca la pedepsirea persoanelor responsabile" (Egmez c. Cipru, cererea nr. 30873/96, § 70, Culegerea de hotarâri si decizii 2000-XII).
210. Este adevarat, asa cum de altfel indica si Guvernul, ca autoritatile interne nu au manifestat pasivitate în procedura penala initiata ca urmare a plângerii reclamantului, totusi, în opinia Curtii, absenta inactivitatii nu este suficienta pentru a exonera statul de responsabilitatea care îi revine, sub aspect procedural, potrivit dispozitiilor articolului 3 din Conventie. Curtea reaminteste, în aceasta privinta, ca autoritatile nu trebuie sa subestimeze importanta mesajului pe care ele îl transmit persoanelor implicate si publicului larg, atunci când decid sa înceapa sau nu urmarirea penala împotriva unor agenti ai statului acuzati ca au supus o persoana unor tratamente contrare articolului 3 din Conventie. Curtea apreciaza, în special, ca autoritatile nu trebuie sa sugereze în nici un caz, ca sunt dispuse sa lase nepedepsite astfel de tratamente (Egmez, susmentionata, § 71).
211. În speta, Curtea noteaza ca în referatul elaborat la finalizarea cercetarii penale, parchetul s-a limitat sa afirme ca acuzatiile reclamantului împotriva gardienilor P.S. si S.A. si împotriva comandatului adjunct P.V. sunt nefondate.
212. Or, în absenta unor motive convingatoare de natura sa justifice numeroasele contradictii între declaratiile detinutilor, cele ale reclamantului si ale gardienilor si mentiunile din registrul penitenciarului, o asemenea concluzie nu poate fi acceptata. În special, Curtea apreciaza ca deosebit de surprinzator faptul ca parchetul nu a încercat sa clarifice, în referatul mentionat, motivul pentru care în registrele penitenciarului si în fisele medicale completate la infirmeria închisorii, acte care au fost solicitate de parchet si depuse la dosar, s-a mentionat faptul ca reclamantul se autoagresase (paragrafele 106, 110 si 128, de mai sus).
#PAGEBREAK#
213. Curtea dezaproba faptul ca, desi existau declaratii concordante ale mai multor martori cu privire la refuzul gardianului S.A. de a interveni pentru a-l apara pe reclamant si cu privire imobilizarea acestuia de catre acest gardian, la ordinul comandantului adjunct al penitenciarului, parchetul nu a mentionat si nu a justificat în nici un fel aceste fapte în amintitul referat.
214. Din actele dosarului rezulta ca reclamantul a formulat o plângere împotriva acestei solutii la Parchetul de pe lânga înalta Curte de Casatie si Justitie. Acestea sunt singurele informatii de care Curtea dispune cu privire la aceasta procedura si este regretabil faptul ca Guvernul nu a fost în masura sa comunice Curtii informatii cu privire la demersurile realizate de autoritatile competente sa se pronunte asupra acestei plângeri.
215. Având în vedere cele expuse anterior, Curtea apreciaza ca autoritatile nu au realizat o ancheta aprofundata si efectiva cu privire la plângerea reclamantului ce avea ca obiect relele tratamente, la care pretindea, cu temeinicie, ca a fost supus în perioada de arestare preventiva. Curtea constata ca articolul 3 din Conventie a fost încalcat sub acest aspect.

2. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCALCARE A ARTICOLULUI 5 ALINEATUL 1 DIN CONVENTIE
216. Reclamantul se plânge ca masura arestarii preventive dispuse împotriva sa a fost ilegala, în conditiile în care nu existau motive temeinice de a crede ca reclamantul a încercat sa se sustraga urmaririi penale. Reclamantul invoca articolul 5 alineat 1 din Conventie, care prevede ca:
"(1) Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:
(...) c) daca a fost arestat sau retinut în vederea aducerii sale în fata autoritatii judiciare competente, atunci când exista motive verosimile de a banui ca a savârsit o infractiune sau când exista motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sa savârseasca o infractiune sau sa fuga dupa savârsirea acesteia; (...)"
217. Curtea noteaza ca acest capat de cerere include doua aspecte: primul priveste luarea masurii arestarii preventive, desi nu existau motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica pe reclamant sa se sustraga urmaririi penale; al doilea aspect poarta asupra mentinerii reclamantului în stare de arest preventiv dupa expirarea mandatului de arestare.
1. Cu privire la luarea masurii arestarii preventive împotriva reclamantului în absenta unor indicii temeinice ca acesta s-a sustras urmaririi penale dupa savârsirea faptei
218. Reclamantul sustine ca a fost arestat preventiv, desi nu existau motive temeinice pentru luarea acestei masuri.
219. Guvernul admite ca masura arestarii preventive, în cauza, nu a fost dispusa cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare. Invocând considerentele hotarârii Curtii de Apel Oradea din 6 aprilie 1995, Guvernul apreciaza ca nu existau motive temeinice pentru emiterea unui mandat de arestare împotriva reclamantului, deoarece, în realitate, acesta din urma nu încercase sa se sustraga urmaririi penale. Guvernul observa, de asemenea, ca procurorul nu a respectat dispozitiile articolului 146 din Codul de procedura penala, neconsemnând în ordonanta prin care s-a dispus arestarea preventiva motivele pentru care lasarea în libertate a reclamantului ar prezenta pericol pentru ordinea publica.
220. Curtea reaminteste ca pentru interpretarea termenului "potrivit cailor legale", prevazut da articolul 5 alineat 1 din Conventie, Curtea face trimitere la legislatia nationala si consacra obligatia de respectare a normelor interne procedurale si de drept substantial (Assenov, susmentionata, § 139). Desi autoritatile nationale, în special instantele judecatoresti, sunt, în primul rând, competente sa interpreteze si sa aplice dreptul intern, totusi daca nerespectarea dispozitiilor legale interne reprezinta, în acelasi timp, o încalcare a articolului 5 alineat 1 din Conventie, Curtea poate si trebuie sa exercite functia sa de control asupra respectarii dreptului national (Douiyeb c. Olanda, cererea nr. 31464/96, § 45).
221. Sub acest aspect, Curtea noteaza ca prin ordonanta din 5 iulie 1994, procurorul D. a dispus arestarea preventiva a reclamantului, în aplicarea articolelor 146 si 148 literele c), e) si h) din Codul de procedura penala, invocând faptul ca reclamantul se sustrasese urmaririi penale si ca lasarea sa în libertate prezenta pericol pentru ordinea publica. Or, prin hotarârea din 6 aprilie 1995, Curtea de Apel Oradea a declarat ilegala arestarea preventiva a reclamantului, cu motivarea ca acesta nu s-a sustras urmaririi penale, ci, dimpotriva, a dat curs tuturor convocarilor parchetului, iar procurorul desemnat a instrumenta cauza l-a lasat sa astepte, în zadar, pe culoarul parchetului.
222. Curtea noteaza, de asemenea, ca Guvernul nu a contestat faptul ca arestarea preventiva a reclamantului a fost dispusa cu nerespectarea dispozitiilor dreptului intern în materie, pe de o parte, pentru ca nu au existat motive temeinice care sa justifice emiterea mandatului de arestare si, pe de alta parte, pentru ca procurorul a omis sa mentioneze, astfel cum prevedeau dispozitiile articolului 146 din Codul de procedura penala, motivele care justifica aprecierea ca lasarea în libertate a reclamantului punea în pericol ordinea publica.
223. În aceste circumstante, Curtea apreciaza ca, în cauza, nerespectarea dispozitiilor legale ce reglementeaza în dreptul intern materia arestarii preventive, fapt recunoscut de instantele judecatoresti interne si necontestat de Guvern, este, în mod evident, stabilita si atrage încalcarea articolului 5 alineat 1 litera c) din Conventie. 2. Cu privire la mentinerea reclamantului în stare de detinere dupa expirarea mandatului de arestare
224. Reclamantul invoca faptul ca a fost, în mod ilegal, mentinut în stare de arest preventiv dupa expirarea mandatului de arestare.
225. Guvernul nu contesta aceasta afirmatie. El releva ca mandatul de arestare împotriva reclamantului, emis la data de 5 iulie 1994, pentru o durata de 30 de zile, a fost pus în executare la data de 20 iulie 1994 si a expirat la data de 19 august 1994. Guvernul afirma ca, potrivit dreptului intern, reclamantul ar fi trebuit pus în libertate la expirarea acestui termen, în cazul în care Tribunalul Bihor nu s-a pronuntat, pâna la acea data, asupra necesitatii prelungirii masurii arestarii preventive.
226. Având în atentie principiile generale ale jurisprudentei sale în materie, enuntate la paragraful 220 de mai sus, Curtea remarca faptul ca mentinerea reclamantului în stare de detinere dupa 19 august 1994, data la care mandatul de arestare a expirat, a fost declarata ilegala de catre Curtea de Apel Oradea, în lipsa unei prelungiri a masurii de catre tribunalul competent a se pronunta asupra legalitatii acesteia, fapt necontestat de Guvern. 227. În consecinta, Curtea apreciaza ca mentinerea reclamantului în stare de detinere dupa 19 august 1994 nu este conforma dispozitiilor legale si, prin aceasta, încalca dispozitiile articolului 5 alineat 1 litera c) din Conventie. 3. ASUPRA PRETINSEI ÎNCALCARI A ARTICOLULUI 5 ALINEAT 3 DIN CONVENTIE 228. Reclamantul se plânge, de asemenea, ca nu a fost condus "de îndata", la instanta judecatoreasca, dupa arestarea sa. El invoca articolul 5 alineat 3 din Conventie, care prevede: "Orice persoana arestata sau detinuta, în conditiile prevazute la alineatul 1 litera c) din prezentul articol, trebuie sa adusa de îndata înaintea unui judecator sau a unui alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciarei (...)"
229. În observatiile initiale asupra admisibilitatii si temeiniciei plângerii, Guvernul a admis ca legislatia româna în vigoare la data evenimentelor nu raspundea exigentelor articolului 5 alineat 3 al Conventiei, întrucât procurorul, ce avea competenta de a dispune masura arestarii preventive, nu oferea garantiile pe care notiunea de "magistrat", în sensul articolului 5 alineat 3 din Conventie, le implica. Or, în cauza, masura arestarii preventive împotriva reclamantului a fost luata prin ordonanta procurorului din 20 iulie 1994, pentru o durata de 30 zile de la data arestarii sale de catre organele de politie, adica 20 iulie 1994.
230. În observatiile sale complementare, ulterioare datei de 6 martie 2001, data pronuntarii deciziei de admisibilitate a plângerii, Guvernul a sustinut ca nu ar trebui ca aprecierea încalcarii unei dispozitii a Conventiei sa se faca in abstracto, caci o lege interna poate conduce, în anumite cazuri, la o încalcare a drepturilor garantate de Conventie, dar, în alte cazuri, se poate ajunge la constatarea, in concrete, a respectarii Conventiei. În acest sens, Guvernul subliniaza ca, la data de 21 iulie 1994, adica în ziua urmatoare arestarii sale, reclamantul a fost condus, în temeiul articolelor 152 alineat 2, 4 si 5 din Codul de procedura penala la instanta judecatoreasca, respectiv Tribunalul Bihor, pentru a fi ascultat. Or, în opinia Guvernului, judecatorul desemnat a se pronunta asupra fondului cauzei oferea toate garantiile impuse de articolul 5 alineat 3 din Conventii. Din aceste considerente, Guvernul considera ca, în cauza, dispozitiile articolului 5 alineat 3 din Conventie nu au fost încalcate.
231. Curtea considera necesar sa examineze, mai întâi, argumentul invocat de Guvern în observatiile complementare. Sub acest aspect, Curtea reaminteste ca s-a pronuntat în mod constant în jurisprudenta sa în sensul ca prima teza a articolului 5 nu se rezuma la a prevedea accesul persoanei arestate la o autoritate judiciara, ci ea impune magistratului în fata caruia persoana arestata este condusa, obligatia de a examina circumstantele care militeaza pentru si contra mentinerii arestarii preventive, de a se pronunta potrivit criteriilor juridice asupra existentei unor motive temeinice care sa justifice mentinerea arestarii si, în absenta lor, de a dispune punerea în libertate (a se vedea, între altele, Assenov, susmentionata, § 146; De Jong, Baljet si Van den Brink c. Olandei, hotarârea din 22 mai 1984, seria A nr. 77, p. 21-24, § 44, 47 si 51). Cu alte cuvinte, articolul 5 alineat 3 impune ca magistratul sa se pronunte asupra legalitatii masurii preventive.
232. În speta, Curtea noteaza ca, dupa cum sustine si Guvernul, reclamantul a fost condus pe data de 21 iulie 1994 în fata judecatorului M.V., presedinte de sectie la Tribunalul Bihor, care i-a adus la cunostinta reclamantului ca parchetul a dispus trimiterea sa în judecata, i-a facut cunoscut rechizitoriul si i-a pus întrebari în legatura cu o declaratie pe care acesta a facut-o la parchet.
233. Or, Curtea releva ca din actele dosarului nu rezulta ca judecatorul a examinat aspectele privitoare la legalitatea arestarii. Într-adevar, nu rezulta din încheierea de sedinta din 21 iulie 1994 ca problema legalitatii masurii preventive a fost luata în discutie (paragraful 23, de mai sus, in fine).
234. Curtea apreciaza ca simpla aducere a reclamantului în fata judecatorului M.V., la data de 21 iulie 1994, nu era de natura sa asigure respectarea articolului 5 alineat 3 din Conventie. În consecinta, acest argument al Guvernului nu poate fi retinut.
#PAGEBREAK#
235. În aprecierea Curtii, capatul de cerere întemeiat pe articolul 5 alineat 3 din Conventie include doua aspecte distincte: primul priveste calitatea de "magistrat", în sensul articolului 5 alineat 3, a procurorului care a dispus masura arestarii preventive împotriva reclamantului; al doilea aspect poarta asupra caracterului "imediat" (prompt), în sensul aceleiasi dispozitii din Conventie, al controlului judecatoresc asupra legalitatii masurii arestarii preventive.
1. Cu privire la calitatea de magistrat a procurorului care a luat masura arestarii preventive
236. Conform principiilor stabilite de jurisprudenta Curtii, controlul judiciar al actelor executivului, prin care se aduce atingere dreptului la libertate al persoanelor, constituie un element esential al garantiei oferite de articolul 5 alineat 3 (Aksoy c. Turciei, hotarârea din 18 decembrie 1996, Culegerea de hotarâri si decizii 1996-VI, p. 2282, § 76). Pentru a se considera ca un "magistrat" exercita "functii judiciare", în sensul acestei dispozitii, acesta trebuie sa îndeplineasca anumite conditii, ce reprezinta, pentru persoana arestata, garantii împotriva arbitrarului si a privarii nejustificate de libertate (Schiesser c. Elvetiei, hotarârea din 4 decembrie 1979, seria A nr. 34, p. 13, §31). Astfel, "magistratul" trebuie sa fie independent în raport de executiv si de parti (Schiesser, susmentionata, § 31). În aceasta privinta, unele circumstante obiective, existente la momentul luarii masurii arestarii preventive, pot fi relevante: daca magistratul poate interveni în procedura penala ulterioara momentului luarii masurii, în calitate de organ de urmarire, independenta si impartialitatea sa poate fi pusa la îndoiala (Huber c. Elvetiei, hotarârea din 23 octombrie 1990, seria A nr. 188, § 43 si Brincat c. Italiei, hotarârea din 26 noiembrie 1992, seria A nor 249-A, p. 12, § 21).
237. Curtea releva, în primul rând, ca, în cauza, procurorul D.F. de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor a intervenit initial în stadiul de cercetare penala, analizând daca exista indicii temeinice ca reclamantul a savârsit o infractiune, etapa finalizata prin dispunerea începerii urmaririi penale si prin luarea masurii arestarii preventive. Ulterior procurorul a instrumentat cauza, în calitate de organ de urmarire penala, etapa finalizata prin punerea în miscare a actiunii penale împotriva reclamantului si trimiterea acestuia în judecata. Procurorul nu a reprezentat, în speta, Ministerul Public în procedura în fata instantei judecatoresti, desi ar fi putut sa o faca, caci nici o dispozitie legala în materia organizarii judiciare nu o interzicea în mod expres. În consecinta, este necesar a se examina daca, în circumstantele spetei, procurorul oferea garantiile de independenta si impartialitate pe care le presupune notiunea de "magistrat", în sensul articolului 5 alineat 3 din Conventie.
238. Sub acest aspect, Curtea reaminteste ca, în cauza Vasilescu c. României (hotarârea din 22 mai 1998, Culegerea de hotarâri si decizii 1998-III, p. 1075, § 40, 41) a statuat deja, pe terenul articolului 6 alineatul 1 din Conventie, ca în România, procurorii, actionând în calitate de reprezentanti ai Ministerului Public, subordonati, mai întâi, procurorului general, apoi ministrului justitiei, nu îndeplinesc conditia de independenta în raport cu puterea executiva. Curtea nu identifica nici un motiv care ar conduce la o concluzie diferita în speta, de aceasta data, pe terenul articolului 5 alineat 3 din Conventie, din moment ce independenta fata de executiv este inclusa printre garantiile pe care le presupune notiunea de "magistrat", în sensul articolului 5 alineat 3 din Conventie (Schiesser, susmentionata, § 31).
239. Având în vedere cele expuse anterior, Curtea concluzioneaza ca procurorul care a dispus arestarea preventiva a reclamantului nu era un "magistrat", în sensul articolului 5 alineat 3 din Conventie. În consecinta, urmeaza a se verifica daca legalitatea masurii arestarii preventive a fost supusa controlului judecatoresc si daca acesta a intervenit "de îndata" ("aussitot"), în sensul aceleiasi dispozitii din Conventie. 2. În ceea ce priveste respectarea conditiei de promptitudine prevazute de articolul 5 alineat 3 din Conventie
240. Curtea reaminteste ca articolul 5 alineat 3 din Conventie impune interventia, de îndata, a controlului judecatoresc asupra legalitatii masurii arestarii preventive, promptitudinea unei asemenea proceduri fiind apreciata in concreto, în raport de circumstantele cauzei (De Jong, Baljet si Van den Brink, susmentionata, p. 24 si 25, § 51 si 52). În acelasi timp, în interpretarea si aplicarea notiunii de promptitudine, nu se poate aplica principiul flexibilitatii decât într-o foarte mica masura (Brogan si altii c. Marii Britanii, hotarârea din 29 noiembrie 1988, seria A nr. 145-B, p. 33-34, § 61), un control judecatoresc rapid asupra arestarii preventive constituind, pentru persoana în cauza o garantie importanta împotriva unor rele tratamente (Aksoy, susmentionata, § 76).
241. În speta, Curtea noteaza ca masura arestarii preventive împotriva reclamantului a fost luata prin ordonanta procurorului din 5 iulie 1994, pentru o durata de 30 de zile, începând cu data arestarii sale, respectiv 20 iulie 1994. Or, abia la data de 28 noiembrie 1994 au fost examinate aspectele privitoare la legalitatea arestarii preventive de catre Tribunalul Bihor care, incontestabil, prezenta garantiile impuse de articolul 5 alineat 3 din Conventie (paragraful 26, de mai sus). Durata totala a arestarii preventive anterioare aducerii reclamantului în fata unui "magistrat" în sensul articolului 5 alineat 3 este, deci, de mai mult de patru luni.
242. Curtea reaminteste ca, în hotarârea Brogan, a statuat ca o perioada de patru zile si sase ore de la data la care mandatul de arestare a fost pus în executare pâna la data la care legalitatea masurii a fost supusa controlului judecatoresc depaseste limitele temporale stricte fixate de articolul 5 alineat 3 din Conventie, chiar daca arestarea era necesara în scopul protejarii colectivitatii, în ansamblul sau, împotriva terorismului (Brogan, susmentionata, § 62). A fortiori, Curtea nu ar putea admite, în cauza, ca era necesara arestarea preventiva a reclamantului pe o perioada de mai mult de patru luni, fara ca el sa fi fost condus în fata unui "magistrat", în sensul care articolului 5 alineat 3 din Conventie.
243. În consecinta, articolul 5 alineat 3 din Conventie a fost încalcat în cauza. 4. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCALCARE A ARTICOLULUI 5 ALINEAT 4 DIN CONVENTIE
244. Reclamantul se plânge, de asemenea, ca instanta judecatoreasca sesizata, Curtea de Apel Craiova, nu a dispus în termen scurt cu privire la cererea sa de punere în libertate. El invoca articolul 5 alineat 4 din Conventie, care prevede: "Orice persoana lipsita de libertatea sa, prin arestare sau detinere, are dreptul sa introduca un recurs în fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala."
245. În observatiile sale asupra admisibilitatii si temeiniciei plângerii, Guvernul nu a contestat faptul ca, în cauza, nu au fost respectate prevederile dreptului intern în materie, potrivit carora masura arestarii preventive trebuie prelungita în termen de 30 de zile, iar recursul împotriva încheierii/sentintei (daca masura este prelungita o data cu pronuntarea hotarârii pe fond a primei instante, n.n.) prin care se prelungeste masura arestarii preventive trebuie solutionat în termen de 3 zile.
246. În observatiile complementare, Guvernul a precizat ca a intervenit o eroare în observatiile sale initiale, în sensul ca termenul de trei zile la care se face referire în aceste prime observatii este termenul în care persoana arestata poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanta se pronunta asupra prelungirii masurii arestarii preventive, si nu termenul în care trebuie solutionat recursul.
247. Invocând hotarârile Rehbock c. Sloveniei (cererea nr. 29462/95, § 84, Culegerea de hotarâri si decizii 2000-XII) si Jablonski c. Poloniei (cererea nr. 33492/96, nepublicata), Guvernul admite ca statului îi revine obligatia de a reglementa o procedura judiciara rapida, în cadrul careia sa se exercite controlul legalitatii arestarii preventive, dar subliniaza ca aprecierea masurii în care aceasta obligatie este îndeplinita trebuie realizata in concreto. În cauza, ca urmare a recursului declarat de reclamant la data de 9 decembrie 1994 împotriva sentintei prin care instanta s-a pronuntat si asupra prelungirii masurii arestarii preventive (prin respectiva sentinta, prima instanta solutiona pe fond cauza, n.n.), Curtea de Apel Oradea a fixat un prim termen la data de 16 februarie 1995. Or, la acest termen de judecata, s-a hotarât amânarea examinarii cauzei întrucât reclamantul era absent, instantei aducându-i-se la cunostinta ca acesta urma sa fie internat în Spitalul Penitenciar Jilava, fiind prezent numai avocatul reclamantului.
248. În opinia Guvernului, perioada de timp dintre cele doua sedinte de judecata se explica prin faptul ca instanta nu putea fixa un termen mai apropiat, întrucât nu avea cunostinta de durata spitalizarii reclamantului. Guvernul subliniaza, de asemenea, ca la termenul din data de 6 aprilie 1995, Curtea de Apel Oradea a pus, din oficiu, în discutia partilor problema legalitatii arestarii si a prelungirii acesteia, si, admitând recursul reclamantului, a dispus punerea sa în libertate.
249. Curtea reaminteste ca, prin garantarea unei cai de recurs persoanelor arestate sau detinute, articolul 5 alineat 4 consacra, de asemenea, dreptul acestora de a obtine, în termen scurt, o hotarâre judecatoreasca prin care sa se statueze asupra legalitatii masurii arestarii preventive si care sa puna capat privarii de libertate, daca aceasta este declarata ilegala (Van der Leer c. Olandei, hotarârea din 21 februarie 1990, seria A nr. 170-A, p. 14, § 35). Nu este necesar ca procedura prevazuta de articolul 5 alineat 4 sa ofere garantii identice celor impuse de articolul 6 alineat 1 pentru procesele civile sau penale, dar ca trebuie sa îmbrace un caracter judiciar si sa ofere persoanei în cauza garantii adaptate naturii privarii de libertate de care el se plânge (a se vedea, între altele, Megyeri c. Germaniei, hotarârea din 12 mai 1992, seria A nr. 237-A, pag. 11-12, § 22).
1. Perioada ce urmeaza a fi luata în considerare
250. Curtea observa ca perioada ce urmeaza a fi luata în considerare pentru aprecierea celeritatii procedurii de examinare a legalitatii arestarii a debutat cu cererea de punere în libertate formulata de catre reclamant la 9 decembrie 1994, în cadrul recursului declarat împotriva sentintei din 28 noiembrie 1994. În sustinerea recursului, reclamantul a solicitat, printre altele, examinarea cu prioritate a cererii sale de punere în libertate, mentionând lipsa impartialitatii procurorului desemnat a instrumenta cauza si riscul de abuz în cazul mentinerii sale în stare de arest preventiv.
251. Curtea releva ca, abia la data de 6 aprilie 1995, Curtea de Apel Oradea a dat curs cererii reclamantului de a examina legalitatea masurii arestarii preventive, dispunând punerea sa în libertate.
252. Or, Curtea apreciaza ca, în principiu, un asemenea interval - trei luni si douazeci si opt de zile - este incompatibil cu notiunea de "în termen scurt", prevazuta de articolul 5 alineat 4 din Conventie. În consecinta, Curtea va examina, în lumina argumentelor Guvernului, daca exista circumstante de natura exceptionala care sa permita justificarea în speta a unei derogari de la acest principiu. 2. Respectarea principiului solutionarii "în termen scurt"
253. Curtea subliniaza mai întâi ca aceasta notiune nu se poate aprecia in abstracto, ci - ca si în cazul interpretarii notiunii de "durata rezonabila" prevazuta de articolele 5 alineat 3 si 6 alineat 1 din Conventie - trebuie sa se aprecieze în lumina circumstantelor fiecarei cauze. În aceasta privinta, Curtea noteaza ca Guvernul a evidentiat o serie de elemente care, în ansamblul lor, pot justifica durata procedurii: astfel, motivul pentru care curtea de apel a fixat, la data de 16 februarie 1995, un nou termen de judecata atât de lung a fost, pe de o parte, absenta reclamantului la acest termen si, pe de alta parte, imposibilitatea instantei de a cunoaste perioada de spitalizare a acestuia. Curtea noteaza ca Guvernul invoca, de asemenea, argumentul potrivit caruia, la termenul din 6 aprilie 1995, curtea de apel a examinat din oficiu aspectele privitoare la legalitatea masurii arestarii preventive luate împotriva reclamantului.
254. Desi nu contesta faptul ca participarea reclamantului la sedinta de judecata în care se analizeaza legalitatea arestarii sale preventive constituie una din garantiile procesuale ce trebuie asigurate în materia controlului lipsirii de libertate, nu este mai putin adevarat ca reclamantul avea dreptul sa obtina "într-un termen scurt" o hotarâre - pozitiva sau negativa - asupra legalitatii masurii dispuse împotriva sa.
255. Or, Curtea nu întelege de ce internarea reclamantului la Spitalul penitenciar Jilava si absenta sa la termenul din 16 februarie 1995 au fost atât de importante, încât Curtea de Apel Oradea sa considere necesar sa amâne examinarea cauzei pâna la data de la 6 aprilie 1995, adica o luna si optsprezece zile mai târziu. Curtea noteaza ca reclamantul a fost, de altfel, readus la Penitenciarul Oradea la data 20 februarie 1995 (paragrafele 83 si 98, de mai sus).
256. În plus, Curtea reaminteste ca un control judiciar rapid al legalitatii arestarii, asa cum prevede articolul 5 alineat 4 din Conventie, constituie pentru persoana care face obiectul masurii în cauza o garantie importanta împotriva relelor tratamente (mutatis mutandis, Aksoy, susmentionata, § 76). Or, releva Curtea, în speta nu se contesta ca, între 9 decembrie 1994, data la care reclamantul a solicitat punerea sa în libertate, invocând nelegalitatea arestarii sale preventive si riscul de abuz, si 6 aprilie 1995, data la care curtea de apel a statuat asupra cererii sale, reclamantul a fost supus în penitenciar la tratamente declarate de Curte contrare articolului 3 din Conventie (paragraful 185, de mai sus).
257. În aceste circumstante, Curtea estimeaza ca garantia de celeritate, prevazuta de articolul 5 alineat 4 din Conventie, nu a fost respectata, în cauza, si, deci, ca articolul 5 a fost încalcat si sub acest aspect.
#PAGEBREAK#

5. ASUPRA PRETINSEI ÎNCALCARI A ARTICOLULUI 5 ALINEAT 5 DIN CONVENTIE
258. Reclamantul se plânge ca nu a obtinut o reparatie pentru detinerea sa ilegala. El invoca articolul 5 alineat 5 din Conventie, care prevede: "Orice persoana care este victima a unei arestari sau a unei detineri în conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatie".
259. În observatiile sale initiale asupra admisibilitatii si temeiniciei plângerii, transmise Curtii la data de 13 iulie 1998, Guvernul a precizat ca reclamantul putea beneficia de despagubiri pentru prejudiciul suferit pe calea unei actiuni în reparare întemeiata pe articolul 504 din Codul de procedura penala. Guvernul a subliniat ca reclamantul poate oricând (în sensul ca la momentul transmiterii observatiilor, reclamantul putea introduce aceasta actiune, n.n.) sa faca apel la aceasta procedura, întrucât termenul general de prescriptie de 3 ani care, în opinia Guvernului, curge de la data pronuntarii hotarârii Curtii Supreme de Justitie din 26 noiembrie 1996, nu se împlinise înca.
260. În observatiile sale complementare asupra admisibilitatii si temeiniciei plângerii, transmise Curtii la data 5 iunie 2001, Guvernul precizeaza ca dispozitiile articolului 504 din Codul de procedura penala au un caracter special si sunt aplicabile situatiilor limitativ prevazute în textul sau. Or, în opinia Guvernului, aceasta reglementare nu exclude posibilitatea, pentru reclamant, de a face uz de alte cai de recurs care i-ar permite obtinerea unei reparatii pentru prejudiciul pretins. În special, Guvernul releva faptul ca în dreptul român, comitentii sunt responsabili, în temeiul articolului 1000 alineat 3 din Codul civil, pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor în exercitarea functiilor ce le-au fost încredintate, (paragraful 153, de mai sus). Guvernul furnizeaza, cu titlu de exemplu, o copie nedatata si nesemnata a unei actiuni civile bazata pe articolul 1000 alineat 3 din Codul civil, prin care o persoana fizica (D.V.) a chemat în judecata Curtea de Apel Bucuresti si Ministerul Justitiei, pentru a fi obligati, în calitatea lor de comitenti, la plata de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare arestarii, masura apreciata nelegala.
261. Reclamantul considera ca, la data introducerii cererii sale, nu era reglementata în dreptul românesc o procedura care sa-i permita obtinerea de despagubiri pentru arestarea sa nelegala. Mai mult, el releva faptul ca în 1999, a dat curs recomandarilor formulate de Guvern în observatiile sale initiale asupra admisibilitatii si temeiniciei plângerii, introducând o actiune în reparare întemeiata pe articolul 504 din Codul de procedura penala. Totusi, instantele judecatoresti nationale au respins actiunea sa, desi a fost introdusa în termenul general de prescriptie de trei ani, asa cum a indicat Guvernul.
262. Curtea reaminteste ca articolul 5 alineat 5 este respectat daca persoana poate cere o reparatie pentru privarea sa de libertate realizata în conditii contrare dispozitiilor articolului 5 alineatele 1-4 (Wassink c. Olandei, hotarârea din 27 septembrie 1990, seria A nr. 185-A, p. 16, § 38). Dreptul la reparatie garantat de paragraful 5 presupune ca a fost deja constatata încalcarea unuia dintre celelalte paragrafe ale articolului 5 fie de catre o autoritate nationala, fie de catre organele Conventiei. Luând în considerare concluziile la care a ajuns Curtea la paragrafele 223, 227, 257 de mai sus, rezulta ca articolul 5 alineatul 5 este aplicabil în cauza.
263. Curtea releva faptul ca Guvernul invoca doua cai de recurs care i-ar fi permis reclamantului sa obtina despagubiri pentru prejudiciul pretins, adica, în primul rând, o actiune în reparare întemeiata pe articolul 504 din Codul de procedura penala si, în al doilea rând, o actiune în raspundere civila delictuala, întemeiata pe articolul 1000 alineatul 3 din Codul civil.
264. În ceea ce priveste prima dintre caile indicate de Guvern, Curtea reaminteste ca ea nu procedeaza la o examinare in abstracte a legislatiei si jurisprudentei interne relevante, ci verifica daca modul în care acestea au fost aplicate în cazul reclamantului a condus la o încalcare a dispozitiilor Conventiei (a se vedea, mutatis mutandis, Padovani c. Italiei, hotarârea din 26 februarie 1993, seria A nr. 257-B, p. 20, § 24). Sub acest aspect, Curtea noteaza ca reclamantul a introdus la data de 18 noiembrie 1999 o actiune în despagubiri întemeiata pe articolul 504 din Codul de procedura penala, asa cum a indicat Guvernul în stadiul admisibilitatii cererii, adica în termenul general de prescriptie de trei ani care a început sa curga de la data pronuntarii hotarârii Curtii Supreme de Justitie din 26 noiembrie 1996.
265. Or, Curtea releva ca Judecatoria Timis a respins cererea în despagubiri a reclamantului de doua ori: mai întâi la data 7 iulie 2000, ca prematur introdusa, cu motivatia ca procedura penala initiata împotriva sa era înca pendinte si, a doua oara, la data de 18 ianuarie 2002, ca prescrisa, cu motivatia ca termenul de prescriptie de un an prevazut de articolul 505 alineat 2 din Codul de procedura penala fusese depasit.
266. Date fiind aceste puncte de vedere contradictorii ale Guvernului si ale instantelor nationale cu privire la termenul în care reclamantul ar fi putut introduce o actiune în despagubiri pentru prejudiciul suferit urmare arestarii sale nelegale, Curtea apreciaza ca nu este necesar sa se pronunte asupra interpretarii acestei probleme de drept intern (Vasilescu, susmentionata, § 39). Ea precizeaza, de asemenea, ca nu-i revine competenta de a se pronunta asupra oportunitatii solutiilor instantelor interne; rolul sau se rezuma la a verifica conformitatea cu dispozitiile Conventiei a consecintelor ce decurg din aplicarea dreptului national (a se vedea, mutatis mutandis, Brualla Gomez de la Torre c. Spania, hotarârea din 19 decembrie 1997, Culegerea de hotarâri si decizii 1997-VIII, p. 2955, §32). Curtea va avea în atentie, în examinarea cauzei, dispozitiile dreptului român existente la data introducerii cererii.
267. Curtea observa ca, potrivit dispozitiilor articolelor 504 si 505 din Codul de procedura penala, reclamantul poate introduce o cerere în despagubiri în termen de un an de la ramânerea definitiva a hotarârii de achitare sau de la data emiterii rezolutiei de neîncepere sau de scoatere de sub urmarire penala. Or, asa cum noteaza Curtea pâna la aceasta data reclamantul nu a fost nici achitat, si nici nu a beneficiat de o rezolutie neîncepere sau de scoatere de sub urmarire penala.
268. Curtea noteaza ca Guvernul nu a prezentat nici un exemplu din practica instantelor nationale care sa sustina argumentul potrivit caruia o actiune întemeiata pe articolul 504 din Codul de procedura penala ar permite partii interesate sa obtina o reparatie atunci când o instanta a constatat, asa cum este cazul reclamantului, ca arestarea preventiva a fost nelegala. În aceste circumstante, Curtea constata caracterul incert al caii de recurs indicate.
269. În ceea ce priveste ce-a de-a doua cale de recurs indicata de Guvern, adica o actiune în raspundere civila delictuala întemeiata pe articolul 1000 alineat 3 din Codul civil (paragraful 153, de mai sus), Curtea releva ca observatiile prezentate de Guvern, asupra acestui aspect, au mai de graba forma unei exceptii de neepuizarea a cailor de recurs interne care fiind invocata pentru prima oara dupa pronuntarea deciziei de admisibilitate a cererii, nu poate fi luata în considerare (a se vedea, printre altele, Ceteroni c. Italia, hotarârea din 15 noiembrie 1996, Culegerea de hotarâri si decizii 1996-V, p. 1755-1756, §19). În orice caz, Curtea noteaza ca dosarul cauzei nu contine nici un exemplu de practica judiciara în care o persoana sa fi obtinut o reparatie de tipul celei prevazute de articolul 5 alineatul 5 din Conventie, invocând dispozitia legala mentionata de Guvern (articolul 1000 alineatul 3 din Codul civil, n.n.). Curtea releva, în aceasta privinta, ca Guvernul s-a limitat la transmiterea copiei unei cereri prin care un justitiabil a sesizat o instanta interna, în temeiul dispozitiei în cauza. Or, Curtea noteaza ca acea copie nu este nici datata, nici semnata si ca nu se poate fi stabili cu certitudine ca o asemenea actiune a fost, în mod real, introdusa la o instanta interna, nici a fortiori ca ar fi facut obiectul examinarii acesteia din urma.
270. Tinând cont de cele de mai sus, Curtea apreciaza ca exercitarea efectiva a dreptului garantat de articolul 5 alineatul 5 din Conventie nu a fost asigurata cu suficienta certitudine, în cauza (a se vedea, mutatis mutandis, Ciulla c. Italia, hotarârea din 22 februarie 1989, seria A, nr. 148, p. 18, § 44).
271. În consecinta, Curtea apreciaza ca a existat o încalcare a articolului 5 alineatul 5 din Conventie. 6. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCALCARE A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL 1 DIN CONVENTIE
272. Reclamantul se plânge de durata procedurii penale îndreptate împotriva sa care este înca pendinte pe rolul instantelor române El invoca ca articolul 6 alineatul 1 din Conventie, care prevede ca: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public, si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala (...) care va hotarî asupra temeinicii (...) oricarei acuzatii în materie penala îndreptata împotriva sa."
273. Guvernul apreciaza ca exigenta celeritatii prevazute de articolul 6 alineatul 1 din Conventie a fost respectata în cauza. Sub acest aspect, Guvernul subliniaza ca punctul de plecare pentru calculul duratei procedurii este 5 iulie 1994, data la care reclamantul a fost arestat si a fost pusa în miscare actiunea penala împotriva sa. În ceea ce priveste punctul final ce urmeaza sa fie luat în considerare în scopul interpretarii caracterului rezonabil al duratei procedurii, Guvernul admite ca actiunea penala împotriva reclamantului se afla înca pe rolul instantelor române.
274. Guvernul apreciaza ca desi prezinta un nivel obisnuit de complexitate, cauza se dovedeste a fi foarte delicata prin prisma circumstantelor particulare ale acesteia, judecatorii manifestând o atentie deosebita cauzei pentru a evita o eroare judiciara. În ceea ce priveste modul în care a fost derulata procedura, Guvernul apreciaza ca nu au existat perioade importante de inactivitate din partea autoritatilor. El subliniaza, sub acest aspect, ca prelungirea procedurii nu echivaleaza cu constatarea inactivitatii autoritatilor si ca nimic nu permite sa se presupuna ca politistii, procurorii sau judecatorii au urmarit prelungirea procedurii în mod arbitrar. Guvernul apreciaza, de asemenea ca reclamantul este cel raspunzator de întârzierile înregistrate în timpul procedurii. 1. Perioada ce urmeaza a fi luata în considerare
#PAGEBREAK#

275. Curtea reaminteste ca în materie penala, "termenul rezonabil" prevazut de articolul 6 alineat 1 începe sa curga de la data la care o persoana este "acuzata". Aceasta poate fi o data anterioara trimiterii în judecata a persoanei, putând constitui punct de plecare data arestarii, data punerii în miscare a actiunii penale sau a începerii cercetarii penale. "Acuzatia", în sensul articolului 6 alineatul 1 din Conventie, poate fi definita "ca notificarea oficiala, provenind de la autoritatea competenta, cu privire la reprosul ce i se aduce unei persoane de a fi savârsit o infractiune", idee care corespunde notiunii de "repercusiune importanta asupra situatiei persoanei", (a se vedea, Reinhardt si Slimane-Kaid c. Franta, hotarârea din 31 martie 1998, Culegerea de hotarâri si decizii 1998-II, p. 660, § 93).
276. Curtea constata ca au existat repercusiuni importante asupra situatiei reclamantului începând de la data la care parchetul a dispus, prin rezolutia din 7 iunie 1994, începerea urmaririi penale împotriva sa (paragraful 16, de mai sus). Totusi, nu de la aceasta data a Curtea era competenta sa se pronunte asupra cauzei, ci la 24 iunie 1994, data la care România a ratificat Conventia (mutatis mutandis, Horvat c. Croatia, nr. 51585/99, § 50, Foti si altii c. Italia, hotarârea din 10 decembrie 1982, seria A nr. 56, p. 18, § 53). Curtea mentioneaza ca procedura în cauza este actualmente pendinte pe rolul Judecatoriei Craiova. Pâna în prezent procedura a durat mai mult de mai mult de opt ani si opt luni.
277. În interpretarea caracterului rezonabil al procedurii, Curtea va avea în vedere stadiul acesteia la data de 24 iunie 1994 (a se vedea, Styranowski c. Polonia, hotarârea din 30 octombrie 1998, Culegerea de hotarâri si decizii 1998-VIII, § 46 si Podbielski c. Polonia, hotarârea din 30 octombrie 1998, Culegerea 1998-VIII, p. 3395, §31). 2. Cu privire la caracterul rezonabil al duratei procedurii
278. Caracterul "rezonabil" al duratei procedurii se apreciaza tinând seama de circumstantele cauzei si criteriile consacrate în jurisprudenta Curtii, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente (a se vedea, printre altele, Pelissier si Sassi c. Franta (G.C.), nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II, si Philis c. Grecia (nr. 2), hotarârea din 27 iunie 1997, Culegerea de hotarâri si decizii 1997-IV, p. 1083, § 35).
279. Curtea subscrie argumentelor Guvernului potrivit carora cauza prezinta o anumita complexitate si ca nu au existat perioade semnificative de inactivitate din partea autoritatilor pe parcursul procedurii în considerare. Curtea releva ca actele de procedura s-au derulat la intervale rezonabile si regulate, atât în faza de urmarire penala, cât si în faza de judecata. Curtea admite, de asemenea, ca reclamantul a contribuit, într-o anumita masura, la prelungirea procedurii, mai ales prin cererea sa de stramutare a cauzei la o alta instanta judecatoreasca, la care nu s-a prezentat la mai multe termene fixate.
280. Totusi, Curtea estimeaza ca prelungirea procedurii în mod nerezonabil se datoreaza deficientelor autoritatilor. Sub acest aspect, trebuie amintit faptul ca la 6 aprilie 1995, dupa un prim ciclu procesual complet, Curtea de Apel Oradea a anulat toate actele de procedura efectuate de parchet, dupa ce a pus în evidenta viciile de procedura înregistrate în etapa de urmarire penala si a restituit dosarul pentru reluarea urmaririi penale. Curtea observa ca, dupa un al doilea ciclu procesual complet, când cauza se afla din nou în faza de recurs, Curtea de Apel Craiova a desfiintat în totalitate, la 13 septembrie 2000, hotarârile instantelor inferioare, cu motivarea ca acestea au omis sa stabileasca legatura de cauzalitate între actiunile reclamantului si leziunile suferite de partea vatamata, trimitând cauza spre rejudecare primei instante.
281. În aceste circumstante, Curtea estimeaza ca autoritatile române pot fi facute raspunzatoare pentru întârzierea generala înregistrata în modul de tratare a acestei cauze, pentru care nici o explicatie pertinenta nu a fost avansata de catre Guvern.
282. Tinând cont de comportamentul autoritatilor competente, Curtea estimeaza ca nu s-ar putea aprecia ca "rezonabila" o durata totala a procedurii de mai mult de opt ani si opt luni care, în plus, este înca pendinte pe rolul instantei de fond.
283. În consecinta, a existat în cauza o încalcare a articolului 6 din Conventie. 7. CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 ALINEAT 3 DIN CONVENTIE
284. Reclamantul invoca, de asemenea, faptul ca, în etapa urmarii penale, nu a beneficiat de asistenta juridica. Curtea a analizat acest capat de plângere în lumina articolului 6 alineat 3 litera c) din Conventie, care prevede ca: "Orice acuzat are, în special, dreptul la: ... c) sa apere el însusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat de un avocat din oficiu, atunci când interesele justitiei o cer."
285. În opinia Guvernului, eventualele deficiente sub aspectul garantarii dreptului la aparare aparute în cauza, în faza urmaririi penale au fost remediate în faza de judecata, etapa în care reclamantul a avut ocazia de a pune concluzii, asistat de avocatii sai alesi. Guvernul apreciaza ca unica declaratie data de reclamant fara a fi asistat un avocat, cea din 23 iunie 1994, era identica celor facute de el ulterior, în faza de judecata, perioada în care a beneficiat de asistenta juridica. Din aceste considerente, Guvernul apreciaza ca nu ar putea fi identificata, în cauza, nici o încalcare a dreptului la proces echitabil, garantat de articolul 6 alineat 3 litera c) din Conventie. 286. Curtea precizeaza ca a avut, deja, ocazia de a se pronunta asupra unor cauze similare celei prezente, în care reclamantii se plângeau, ca si domnul Pantea, ca nu au beneficiat de asistenta juridica cu ocazia luarii primelor declaratii, în faza de cercetare penala. Sub acest aspect, Curtea reaminteste concluziile sale în hotarârile Imbrioscia c. Elvetiei din 24 noiembrie 1993 (seria A no. 275, p. 13, § 36) si John Murray c. Marii Britanii din 28 octombrie 1994 (seria A no. 300-A, p. 54, § 62), potrivit carora articolul 6 din Conventie se aplica chiar si în stadiul cercetarii penale efectuate de politie, dreptul la aparare prevazut de articolul 6 alineat 3 constituind, printre altele, un element al notiunii de proces echitabil în materie penala care poate juca un rol important, în masura în care nerespectarea initiala a acestui drept ar putea compromite caracterul echitabil al procesului.
287. Curtea a subliniat, în hotarârile susmentionate, ca modul de aplicare a articolului 6 alineat 3 litera c) în faza de urmarire penala depinde de particularitatile procedurii si de circumstantele cauzei si ca, pentru a stabili daca exigentele articolului 6 au fost respectate, trebuie sa se fie analizat ansamblul procedurilor derulate în cauza (Imbrioscia, susmentionata, p. 13-14, § 38 si John Murray, susmentionata, p. 54-55, § 63).
288. Or, Curtea noteaza ca procedura având ca obiect actiunea penala este înca pendinte pe rolul Judecatoriei Craiova, instanta la care cauza a fost trimisa cauza spre rejudecare, prin hotarârea Curtii de Apel Craiova (paragraful 72, de mai sus). Curtea nu este, deci, în masura sa procedeze la o evaluare globala a procedurii litigioase si apreciaza ca nu se poate pronunta nici asupra posibilei solutii ce va fi pronuntata de Judecatoria Craiova, nici asupra rezultatului unui eventual apel ce ar introdus de catre reclamant împotriva respectivei solutii.
289. În aceste conditii, Curtea concluzioneaza ca acest capat de cerere este prematur introdus, în masura în care procedura interna al carei caracter echitabil este pus în discutie de reclamant este înca în curs de derulare în fata instantelor interne.
290. În concluzie, în acest stadiu al procedurii, nu se poate constata încalcarea articolului 6 din Conventie.
8. CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENTIE

291. Reclamantul se plânge ca autoritatile au adus atingere dreptului sau la viata privata si familiala, recunoscut de articolul 8 din Conventie, care prevede ca: "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie (...). 2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice în exercitarea acestui drept, decât în masura în care acest amestec este prevazut de lege, si daca constituie o masura care, într-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica (...) apararea ordinii si prevenirea faptelor penale."
292. Reclamantul sustine ca mentinerea sa în stare de detinere a avut repercusiuni negative asupra vietii sale de familie si, în particular, asupra copiilor sai, din care unul ar fi fost parasit de catre sotia sa, iar celalalt nu ar fi promovat examenul de admitere într-un institut de învatamânt superior. El subliniaza, printre altele, ca autoritatile penitenciare au împiedicat-o pe sotia sa sa-l viziteze, pentru ca aceasta sa nu descopere leziunile provocate de codetinuti cu complicitatea gardienilor si ca administratia penitenciara i-ar fi sustras un colet. Reclamantul sustine, de asemenea, ca autoritatile penitenciare au adus atingere dreptului sau la corespondenta, prin violarea corespondentei cu Comisia.
293. Guvernul contesta aceste afirmatii ale reclamantului, subliniind ca acesta nu a prezentat nici o proba în sustinerea afirmatiilor sale. În ceea ce priveste sustinerile potrivit carora nu i s-a permis sotiei reclamantului sa-l viziteze în penitenciar, Guvernul apreciaza ca sunt nesincere, asa cum rezulta din declaratia facuta de sotia reclamantului la parchet (paragraful 122, de mai sus) si din mentiunile consemnate în registrele închisorii din Oradea (par. 141 de mai sus).
294. Curtea noteaza ca afirmatia reclamantului potrivit careia sotia sa ar fi fost împiedicata sa-l viziteze în închisoare este contrazisa de declaratia pe care aceasta a facut-o în fata procurorului, la data de 8 septembrie 1995, declaratie din care reiese sa si-a vizitat sotul între 18 si 20 ianuarie 1995 (paragraful 122, de mai sus, in fine). În ceea ce priveste celelalte sustineri ale reclamantului, privitoare la pretinsa încalcare a articolului 8 din Conventie, Curtea noteaza ca din actele dosarului nu rezulta ca ar exista indicii ca mentinerea în stare de detinere a reclamantului a avut repercusiuni asupra vietii private a membrilor familiei sale, ca i-ar fi fost sustrase pachetele sau ca autoritatile române ar fi adus atingere corespondentei reclamantului cu Comisia. 295. Din aceste considerente, Curtea concluzioneaza ca în cauza nu a existat o încalcare a articolului 8 din Conventie.

9. CU PRIVIRE LA APLICABILITATEA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENTIE
296. Conform articolului 41 din Conventie: "Daca hotarârea Curtii declara ca o decizie luata sau o masura dispusa de o autoritate judiciara sau de orice alta autoritate a unei parti contractante este în întregime sau partial în opozitie cu obligatiile ce decurg din prezenta conventie si daca dreptul intern al acelei parti nu permite decât o înlaturare incompleta a consecintelor acestei decizii sau ale acestei masuri, prin hotarârea Curtii se acorda, daca este cazul, partii lezate o reparatie echitabila." A. Prejudiciul suferit
297. Reclamantul face distinctia între doua categorii de prejudicii: - un prejudiciu material, în cuantum de 100.000 USD sau de 3 miliarde de lei românesti (ROL), care include:
a) cheltuielile legate de deplasarile sale si ale martorilor la numeroasele termene fixate, în cauza, de instantele nationale, precum si alte cheltuieli de judecata;
b) cheltuielile de deplasare a membrilor familiei, pentru a-l vizita la penitenciar si cheltuielile de transmitere a coletelor;
c) despagubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a arestarii sale ilegale;
d) cheltuielile legate de tratarea afectiunilor survenite în perioada de arestare preventiva, pentru remedierea deficientelor auditive si vizuale, pentru ameliorarea starii piramidei nazale si pentru înlocuirea dintilor pierduti în acea perioada; - un prejudiciu moral de 100.000 USD sau 3 miliarde de lei (ROL), prejudiciu reprezentat de suferintele fizice si psihice la care a fost supus în perioada de arestare preventiva si atingerea adusa reputatiei sale, prin încarcerarea sa si prin procedura penala pe care autoritatile "au înscenat-o" împotriva sa.
298. Reclamantul evidentiaza ca necesitatea de a participa la numeroasele acte de cercetare, audieri, reconstituiri, precum si timpul folosit pentru elaborarea, sustinerea si dactilografierea cererilor si memoriilor a afectat munca sa de avocat, nepermitându-i sa se angajeze în procese complexe si multiple, deoarece nu cunostea cu certitudine timpul pe care îl poate conferi profesiei sale. În plus, reclamantul subliniaza ca nu a putut sa se angajeze ca avocat la cabinete de consultanta juridica importante, deoarece reputatia sa a fost afectata de faptul ca era în proces cu statul român, ceea ce i-ar fi diminuat substantial veniturile, în cadrul unui astfel de cabinet.
299. Reclamantul subliniaza ca probele pe care Ie-a putut furniza în fata Curtii pentru a-si sustine afirmatiile si pretentiile sunt pe masura modestelor sale mijloace financiare si a climatului de coruptie care domina justitia din România.
300. Guvernul solicita Curtii respingerea pretentiilor formulate de reclamant cu titlu de despagubiri materiale, apreciind ca ele au fost formulate într-o maniera ambigua si nu au fost justificate. În opinia Guvernului, nu au exista o legatura de cauzalitate între pretinsele încalcari ale dispozitiilor Conventiei si prejudiciul material de care se face vorbire. În ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul solicita Curtii sa constate ca hotarârea sa constituie, în sine, o reparatie echitabila a prejudiciului moral rezultat din încalcarea articolului 5 alineat 1 din Conventie, încalcare pe care Guvernul nu o contesta. Pentru celelalte pretinse încalcari ale dispozitiilor Conventiei, pe care Guvernul le contesta, apreciaza ca nu este necesar a fi acordata, de catre Curte, o reparatie.
301. Curtea statueaza ca, în mod incontestabil, reclamantul a suferit prejudicii materiale si morale, pentru care simpla constatare a încalcarii nu poate constitui o reparatie echitabila. Data fiind gravitatea si numarul încalcarilor constate ale dispozitiilor Conventiei, statuând în echitate, Curtea acorda reclamantului 40.000 EUR, pentru prejudiciul material si moral suferit.

B. Cheltuieli de judecata
302. Reclamantul solicita 100.000 USD sau 3 miliarde de lei românesti (ROL), cu titlu de cheltuieli de judecata, legate de procedura interna si de cea în fata organelor Conventiei, cuprinzând: taxe postale, taxe de redactare a documentelor, cheltuieli legate de fotocopierea actelor, traducerea acestora, precum si timpul consacrat elaborarii memoriilor în sustinerea plângerii, care s-ar ridica, potrivit estimarii sale, la o suta de zile. 303. Guvernul contesta faptul ca procedura interna si cea în fata Curtii ar fi implicat cheltuieli în cuantumul indicat de reclamant.
304. Curtea a examinat cererea de satisfactie echitabila a reclamantului în lumina principiilor stabilite în jurisprudenta sa (hotarârile Nikolova c. Bulgariei (GC), cererea nr. 31195/96, § 79, Culegerea de hotarâri si decizii 1999-II, Ozturk c. Turciei (GC), cererea nr. 22479/93, § 83, Culegerea de hotarâri si decizii 1999-VI, si WitoldLitwa c. Poloniei, cererea nr. 26629/95, § 88, Culegerea de hotarâri si decizii 2000-III).
305. Facând aplicarea acestor principii în prezenta cauza si statuând în echitate, potrivit articolului 41 din Conventie, Curtea considera necesar a acorda reclamantului 6.000 EUR, cu titlu de cheltuieli de judecata, la care se adauga orice suma datorata de acesta cu titlu de impozit.
C. Dobânzi moratorii
306. Curtea considera necesar sa fixeze nivelul dobânzilor moratorii la cel al dobânzii împrumutului marginal, practicat de Banca Centrala Europeana, majorat cu trei procente.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:
1. Hotaraste ca a existat o încalcare a articolului 3 din Conventie, sub aspectul tratamentelor la care a fost supus reclamantul pe perioada arestarii sale preventive;
2. Hotaraste ca a existat o încalcare a articolului 3 din Conventie, sub aspectul anchetei efective ce ar fi trebuit realizata de autoritati cu privire la tratamentele mentionate;
3. Hotaraste ca a existat o încalcare a articolului 5 alineat 1 din Conventie, ca urmare a arestarii reclamantului, în absenta unor motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sa fuga dupa savârsirea unei infractiuni;
4. Hotaraste ca a fost încalcat articolul 5 alineat 1 din Conventie, prin mentinerea reclamantului în stare de arest preventiv dupa expirarea mandatului de arestare;
5. Hotaraste ca a fost încalcat articolul 5 alineat 3 din Conventie;
6. Hotaraste ca a fost încalcat articolul 5 alineat 4 din Conventie;
7. Hotaraste ca a fost încalcat articolul 5 alineat 5 din Conventie;
8. Hotaraste ca a fost încalcat articolul 6 alineat 1 din Conventie;
9. Hotaraste ca a fost încalcat articolul 6 alineat 3 litera c) din Conventie;
10. Hotaraste ca nu a fost încalcat articolul 8 din Conventie;
11. Hotaraste:
a) ca statul trebuie sa plateasca reclamantului, în trei luni de la data la care decizia va deveni definitiva, conform articolului 44 alineat 2 din Conventie, sumele urmatoare, transformate în lei românesti (ROL), conform ratei de schimb aplicabile la data efectuarii platii;
i) 40. 00 EUR (patruzeci mii euro) cu titlu de prejudiciu material si moral;
ii) 6. 00 EUR (sase mii euro) pentru taxe si cheltuieli, plus orice suma datorata cu titlu de impozit.
b) de la data expirarii termenului acordat în vederea efectuarii platii pâna la data virarii sumelor mentionate, acestea vor fi majorate cu o dobânda egala celei practicate de Banca Centrala Europeana pentru împrumutul marginal, majorata cu trei procente.
12. Respinge restul pretentiilor formulate de reclamant cu titlu de satisfactie echitabila.

Redactata în franceza, apoi pronuntata în sedinta publica la Palatul pentru Drepturile Omului, Strasbourg, 3 iunie 2003.

Hotararea CEDO in cauza Melinte impotriva Romaniei
Economie&Finante
14 Noiembrie 2006

Hotararea CEDO in Cauza Vartic impotriva Romaniei
Legislatie
22 Ianuarie 2013

Hotarâre din 03/06/2003 în cauza Pantea împotriva României

Evenimente avocatnet.ro

Articole în legatură

Hotararea CEDO in cauza Melinte impotriva Romaniei Economie&Finante 14 Noiembrie 2006

Hotararea CEDO in Cauza Vartic impotriva Romaniei Legislatie 22 Ianuarie 2013

Discuții relevante

Comentarii articol (0)

Hotararea CEDO in cauza Melinte impotriva Romaniei
Economie&Finante
14 Noiembrie 2006

Hotararea CEDO in Cauza Vartic impotriva Romaniei
Legislatie
22 Ianuarie 2013