Hotararea CEDO in Cauza Societatea Comerciala COMPRIMEX S.A. impotriva Romaniei

Cauza Societatea Comerciala „COMPRIMEX” — S.A. impotriva Romaniei, din 30 septembrie 2008 (Cererea nr. 32.228/02)

In Cauza Societatea Comerciala „COMPRIMEX” — S.A. impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall,
presedinte, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupanèiè, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecatori, si din
Stanley Naismith, grefier adjunct de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 9 septembrie 2008,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 32.228/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care o societate comerciala din Romania, Societatea Comerciala „COMPRIMEX” — S.A. (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 21 ianuarie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamanta a fost reprezentata de domnul Francisc Andras, directorul sau executiv. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu.
3. La data de 23 mai 2007, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice cererea Guvernului. De asemenea, a decis sa analizeze in acelasi timp fondul si temeinicia cererii (art. 29 paragraful 3).

In Fapt

Circumstantele cauzei
4. Reclamanta este o societate comerciala pe actiuni, cu sediul in Brasov.
5. La data de 25 august 1994, reclamanta a declansat procedura impotriva Universitatii Transilvania din Brasov, in vederea obligarii acesteia la plata unei sume de bani ce ar fi rezultat dintr-un contract pe care acestea l-au incheiat si care avea ca obiect lucrari de reparatii ce trebuiau executate de reclamanta intr-unul dintre caminele universitatii.
6. La data de 27 octombrie 1995, Tribunalul Judetean Brasov (Tribunalul judetean) a respins actiunea ca prematura, considerand ca acel contract nu luase inca sfarsit.
7. La data de 8 februarie 1996, Curtea de Apel Brasov (Curtea de Apel) a admis apelul reclamantei, a casat hotararea anterioara si a retrimis cauza spre rejudecare la Tribunalul judetean. Aceasta a statuat ca instanta de fond pronuntase o hotarare pe baza unei exceptii inaplicabile.
8. La rejudecare, din cele noua termene de judecata ce au avut loc in perioada 25 iunie 1996 si 4 februarie 1998, doua au fost amanate la cererea reclamantei. Printre acestea s-a numarat termenul din 25 iunie 1996, cand a cerut o amanare pentru a ii permite Curtii Supreme de Justitie sa hotarasca asupra cererii sale de a stramuta cauza la o alta instanta, termenul fiind stabilit pentru 16 iulie 1996. Tribunalul judetean a amanat judecata pana la data de 29 octombrie 1996.
Conform afirmatiilor reclamantei, la data de 16 iulie 1996, Curtea Suprema de Justitie a respins cererea.
9. La data de 11 februarie 1998, Tribunalul judetean a respins actiunea reclamantei ca neintemeiata.
10. La data de 25 iunie 1998, Curtea de Apel a respins apelul introdus de reclamanta.
11. La data de 18 martie 1999, Curtea Suprema de Justitie a admis printr-o decizie definitiva un recurs introdus de reclamanta, a casat hotararea anterioara si a retrimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel. Instanta a constatat ca unul dintre judecatori luase parte si la procedura in care instanta de fond pronuntase sentinta din 27 octombrie 1995.
12. Cu ocazia rejudecarii, la data de 15 noiembrie 1999, reclamanta a informat Curtea de Apel ca a depus o cerere in fata Curtii Supreme de Justitie in vederea stramutarii cauzei la o alta instanta, termenul de judecata fiind stabilit pentru data de 17 februarie 2000. Curtea de Apel a hotarat sa suspende procedura si a trimis dosarul la arhiva. Judecata a fost reluata la data de 21 aprilie 2000.
Curtea Suprema de Justitie a respins cererea reclamantei.
13. La data de 3 mai 2000, Curtea de Apel a respins apelul introdus de reclamanta impotriva sentintei din 11 februarie 1998, cu motivarea ca sustinerile reclamantei nu au fost dovedite.
14. La data de 22 iunie 2001, Curtea Suprema de Justitie, printr-o decizie definitiva, a respins ca nefondat recursul introdus de reclamanta.

In Drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 paragraful 1 din conventie
15. Reclamanta s-a plans de faptul ca durata procedurii a incalcat cerinta „termenului rezonabil”, prevazuta de art. 6 paragraful 1 din Conventie, care dispune astfel:
„Orice persoana are dreptul la judecarea (...) intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).”
16. Guvernul contesta aceste sustineri.
17. Perioada care trebuie luata in considerare a inceput la data de 25 august 1994 si s-a incheiat la data de 22 iunie 2001.
Astfel, perioada a durat 6 ani, 9 luni si 28 de zile pentru 3 grade de jurisdictie. In aceasta perioada, cauza a fost analizata de 7 instante.

A. Asupra admisibilitatii
18. Curtea observa ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 paragraful 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului
19. Curtea reitereaza ca rezonabilitatea duratei procedurii trebuie evaluata prin prisma circumstantelor cauzei si avand in vedere urmatoarele criterii: complexitatea cauzei, conduita reclamantei si a autoritatilor competente si miza reclamantei in cadrul litigiului (vezi, printre multe altele, Frydlender impotriva Frantei [MC], nr. 30.979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
20. Curtea a constatat in numeroase randuri incalcari ale art. 6 paragraful 1 din Conventie in cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cauza de fata (vezi Frydlender, mentionata
mai sus).
Mai mult, Curtea a constatat deja ca, desi nu se afla in pozitia de a analiza calitatea juridica a jurisprudentei instantelor interne, deoarece retrimiterea cauzelor spre rejudecare este dispusa de obicei ca urmare a unor erori comise de instantele inferioare, repetarea acestor dispozitii in acelasi set de proceduri dezvaluie o deficienta serioasa in sistemul judiciar. Mai mult, aceasta deficienta le este imputabila autoritatilor, nu reclamantilor (vezi Wierciszewska impotriva Poloniei, nr. 41.431/98, § 46,
25 noiembrie 2003, si Matica impotriva Romaniei, nr. 19.567/02, § 24, 2 noiembrie 2006).
21. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse spre analiza, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata conduce la o alta concluzie in cazul de fata. Ținand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea considera ca, in cauza de fata, durata procedurii a fost excesiva si nu a respectat cerinta „termenului rezonabil”.
Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 paragraful 1.

II. Asupra altor pretinse incalcari ale Conventiei
22. Reclamanta s-a plans, in temeiul art. 6 paragraful 1, de faptul ca solutia procesului a fost injusta, ca instantele interne nu au evaluat corect faptele, au interpretat gresit dreptul intern, nu au fost independente si impartiale si nu au analizat cauza pe fond. De asemenea, aceasta a invocat art. 7, 14 si 17 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1.
23. Dupa ce a analizat cu atentie toate elementele ce i-au fost supuse spre analiza, Curtea considera ca, in masura in care este competenta sa statueze asupra chestiunilor cu care a fost sesizata, nu distinge nicio incalcare a drepturilor si libertatilor stabilite in Conventie sau in Protocoalele sale.
24. Rezulta ca aceasta parte a cererii trebuie declarata inadmisibila ca fiind vadit neintemeiata, conform art. 35 paragrafele 3 si 4 din Conventie.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
25. Conform art. 41 din Conventie:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
26. Reclamanta a solicitat suma de 1.210.910 dolari SUA (USD) pentru prejudiciul material. La data de 15 februarie 2008, a solicitat suma de 20.403.573 euro (EUR) cu acest titlu. De asemenea, a solicitat 1.000.000 USD pentru prejudiciul moral.
27. Guvernul a contestat aceste pretentii.
28. Curtea nu distinge nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si daunele materiale pretinse; prin urmare, respinge acest capat de cerere. Cu toate acestea, Curtea considera ca reclamanta trebuie sa fi suferit un prejudiciu moral (vezi Comingersoll S.A. impotriva Portugaliei [MC], nr. 35.382/97, § 35, CEDO 2000-IV). Statuand in echitate, Curtea ii acorda suma de 1.200 EUR cu acest titlu.

B. Cheltuieli de judecata
29. Reclamanta a solicitat si suma de 10.000 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate in fata instantelor interne si in fata Curtii. Aceasta nu a prezentat documente justificative.
30. Guvernul a contestat cererea ca nedovedita.
31. Curtea reitereaza ca, potrivit art. 41 din Conventie, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil (vezi Arvelakis impotriva Greciei, nr. 41.354/98, § 34, 12 aprilie 2001). Mai mult, art. 60 paragraful 2 din Regulamentul Curtii prevede ca orice pretentii formulate in baza art. 41 din Conventie trebuie stabilite pe categorii si insotite de documente justificative, in caz contrar Curtea putand respinge cererea in tot sau in parte.
32. Curtea observa ca reclamanta nu a depus documente justificative pentru a isi sustine cererea. Prin urmare, Curtea nu acorda nicio suma cu acest titlu.

C. Dobanzi moratorii
33. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

P E N T R U A C E S T E M O T I V E,
In unanimitate,
C U RT E A:
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere referitor la durata excesiva a procedurilor si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantei, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 paragraful 2 din Conventie, suma de 1.200 EUR (una mie doua sute euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, suma ce va fi convertita in moneda nationala a statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, ulterior fiind comunicata in scris la data de 30 septembrie 2008, in conformitate cu art. 77 paragrafele 2 si 3 din Regulamentul Curtii.


Josep Casadevall,
presedinte
Stanley Naismith,
grefier adjunct