ACCES GRATUIT
Ministrul Sanatatii a cerut demiterea echipei manageriale a Maternitatii Giulesti
Guvernul a decis acordarea unor ajutoare de urgenta pentru familiile copiilor nou-nascuti care au fost grav afectati sau si-au pierdut viata in incendiul de la Maternitatea Giulesti, iar ministrul Sanatatii, Attila Cseke, a cerut primarului general al Capitalei demiterea intregii echipe manageriale a unitatii sanitare, informeaza un comunicat de presa al Executivului.
Articolul continuă mai jos
Ministrul Attila Cseke a precizat ca familiile care si-au pierdut copiii in tragedia de la Spitalul de Obstretica - Ginecologie "Panait Sarbu" vor primi cate 5.000 de lei, iar parintii ai caror copii au fost grav afectati vor primi cate 3.000 de lei.
Totodata, ministrii Sanatatii, respectiv Administratiei si Internelor, au stabilit sa emita un ordin comun prin care sa instituie echipe mixte care sa verifice in toate unitatile sanitare publice din Romania modul in care acestea sunt pregatite pentru prevenirea incendiilor, conform recomandarilor serviciilor de Pompieri. Comisiile mixte vor functiona la nivelul fiecarui judet si vor fi formate din personal calificat, respectiv pompieri si angajati ai Directiei Judetene de Sanatate Publica.
De asemenea, ministrul Sanatatii, Attila Cseke, a cerut oficial primarului general al municipiului Bucuresti, Sorin Oprescu, demiterea intregii echipe manageriale de la Maternitatea Giulesti, din cauza deficientelor care au fost constatate pana acum, potrivit datelor preliminare care reies din ancheta care se afla in curs de desfasurare.
“Vreau sa mentionez ca din anul 2008 - de aproape doi ani - conform Hotararii Guvernului 1268/2008 Spitalul clinic de Obstretica - Ginecologie "Panait Sarbu" se afla in administrarea si sub managementul Primariei Municipiului Bucuresti.(….) Singura posibilitate de sanctionare si revocare, de analiza a managementului acestui spital apartine Primariei municipiului Bucuresti”, a declarat ministrul Sanatatii.
Ministrul Attila Cseke a aratat ca in spitalele aflate in subordinea Ministerului Sanatatii unde au fost inregistrate deficiente grave, persoanele responsabile au fost demise. In ceea ce priveste cazul recent al copilului de doi ani din judetul Olt, care si-a pierdut viata luni seara dupa ce i s-a acordat primul ajutor la Spitalul Slatina, ministrul a cerut un raport Directiei judetene de Sanatate Publica.
De asemenea, raspunzand unei intrebari, ministrul Sanatatii a precizat ca, la propunerea sa, in cadrul Guvernului s-a discutat despre deblocarea posturilor pentru personalul medical.
„Sper ca, in perioada urmatoare, sa se aprobe deblocarea posturilor in sistemul sanitar.(...) Sigur ca, in actuala situatie economica, nu cred ca vom putea debloca toate posturile, dar sunt posturi care trebuie ocupate urgent cu personal medical”, a declarat ministrul Attila Cseke.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (4)