Avocatnet.ro va prezinta cele mai importante subiecte dezbatute astazi de presa:
Fie ca se reduc platile pentru mame sau ajutoarele sociale, taierea de 1,2 mld. lei este in bugetul pe 2011, anunta
Ziarul Financiar.
Guvernul a cuprins in proiectul de buget pentru 2011 o reducere de 1,2 mld. lei (285,7 mil. euro) la capitolul asigurari sociale si ajutoare pentru familii si copii, inainte de a anunta cum vor modifica legile de acordare a acestora.
Cu alte cuvinte, indiferent daca se decide o alta modalitate de calcul a indemnizatiei pentru mame sau a ajutoarelor de somaj, in bugetul Ministerului Muncii pentru 2011 este prevazuta o scadere a cheltuielilor cu asistenta sociala de la 14,5 mld. lei la 13,3 mld. lei.
Astfel, cele mai multe fonduri vor fi reduse de la transferurile catre casa de pensii si catre asigurarile sociale (care vor ajunge la o valoare totala de 7,36 mld. lei, in scadere cu 520 mil. lei fata de 2010) si de la fondurile destinate ajutoarelor pentru familii si copii, de unde se vor taia aproximativ 500 de milioane de lei.
De ce se clatina euro?, aflati din
Romania Libera.
Investitorii in obligatiuni nu mai au incredere ca statele isi vor plati datoriile.
Criza din zona euro s-a adancit dupa ce dobanzile cerute de investitori pentru obligatiunile Spaniei, Italiei si Belgiei au atins un nivel istoric de la infiintarea zonei euro, iar Portugalia a avertizat ca bancile se confrunta cu riscuri intolerabile. Euro s-a depreciat sub pragul de 1,3 dolari pe unitate pentru prima oara de la jumatatea lunii septembrie, in pofida incercarilor liderilor europeni de a calma pietele. Ulterior, cotatia a revenit la 1,31 dolari pentru un euro.
Desi Uniunea Europeana a aprobat un ajutor 85 de miliarde euro pentru Irlanda, temerile privind extinderea crizei in Portugalia si Spania au persistat, iar costul imprumuturilor unor tari mari precum Italia, Franta si Spania a crescut.
Gandul scrie despre
2011, anul executarilor silite in randul proiectelor imobiliare.
Pentru a limita pierderile, prin recuperarea unei parti din sumele datorate, bancherii ar putea porni o adevarata campanie de executari silite anul viitor. Persoanele fizice ar putea scapa pentru ca "bancile nu se pot transforma in agentii imobiliare", dupa cum sustin economistii.
Anul viitor, bancile vor fi tentate sa accelereze ritmul executarilor silite, pentru a recupera macar o parte din banii neachitati de clienti prin valorificarea garantiilor imobiliare depuse de acestia. Valul ii va lovi insa, cel mai probabil, doar pe clientii persoane jurdice, clientii "simpli", persoane fizice, urmand sa scape in marea lor parte de executarea silita. Bancile au declarat, de altfel, in mod public, in repetate randuri, ca executarea silita a unui client persoana fizica este o solutie de ultima instanta.
Criza invioreaza afacerile spalatorilor de bani, relateaza
Capital.
Recesiunea a determinat o creștere a fenomenului de evaziune fiscala, care este strans legat de cel al reciclarii banilor murdari. Unul din domeniile vulnerabile este cel al produselor accizabile.
Atentie la sfarșitul zilei de vi¬neri și la primele ore de luni! Atunci, cand angajatii nu sunt atenti, se depun in banci banii murdari! Avertismentul, transmis de Kenneth Rijock, consultant pentru criminalitate financiara al companiei World Check, arata cateva dintre preferintele „spalatorilor“ de bani. Timp de zece ani, Rijock s-a ocupat cu astfel de activitati ilegale, interval in care sustine ca ar fi „albit“ circa un miliard de dolari. Ulterior, a trecut de cealalta parte a baricadei, fiind cooptat in combaterea fenomenului. Potrivit afirmatiilor sale, un alt moment bun pentru albirea banilor murdari va fi ziua in care se va trece la moneda unica europeana. „Atunci se creeaza haos, autoritatile nu pot tine pasul, iar in tara intra foarte multi bani murdari“.
Absorbtia banilor UE, mult mai slaba ca-n 2009, informeaza
Jurnalul National.
Absorbtia fondurilor europene se va situa in acest an sub nivelul din 2009, a apreciat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Acesta a mai adaugat ca doar agricultura face exceptie, fiind singura zona care va inregistra absorbtii peste cele de anul trecut.
“La noua luni suntem la mai putin de 70% fata de 2009. Diferenta este extrem de mare, nu vad cum s-ar putea accelera. Sansele de a avea absorbtia in 2010 sub 2009 sunt extrem de mari. Agricultura si silvicultura sunt singura zona care va depasi absorbtia de anul trecut (...) la structurale si coeziune, mai putin de jumatate la noua luni decat in 2009, sunt datele de la Finante (...) fonduri de coeziune, mai putin de o treime”, a spus Isarescu. Acesta a mai precizat ca exista interes pentru absorbtie atat din partea companiilor, cat si din partea BNR, a Guvernului si a Presedintiei, dar gradul redus de atragere a banilor are drept cauze “neintelegere, lipsa de interes, delasare”.
Comentarii articol (0)