Malpraxisul, temei pentru despagubiri ?

Av. Miriam Constantin, VASS Lawyers

Culpa medicala sau eroare pardonabila?

Linia de demarcatie dintre culpa medicala si imposibilitatea obiectiva de a obtine anumite performante medicale este perisabila. De multe ori propria suferinta sau indignare poate fi un combustibil suficient pentru a transforma un profesionist intr-un infractor nedemn. De aceea, inainte de promovarea actiunilor administrative sau in justitie trebuie evaluate corespunzator faptele personalului medical, obligatiile acestuia si drepturile pacientului. Astfel, actiunile in justitie trebuie fundamentate pe prevederile legale si raportate la probele efective. Probele pot consta din documente (analize, diagnostice, tratamente, adrese etc.), expertize medicale sau declaratii relevante ale unor persoane.

Unul dintre actele normative ce reglementeaza raspunderea personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice si ce introduce ca si institutie juridica malpraxisul este Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii. In acceptiunea actului normativ mentionat, malpraxisul este eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.

Protectia juridica generala a pacientilor

Potrivit Codului deontologic medical, sanatatea omului este telul suprem al actului medical. Asadar, orice abatare de la regulile stabilite prin lege este susceptibila de a fi sanctionata in mod corespunzator. Cu toate acestea, nu orice persoana este dispusa sa formuleze o actiune in justitie impotriva personalului medical. Un factor determinant in aceasta inhibare de a face uz de caile legale pentru apararea unui drept il constituie procedura sinuoasa pe care o presupune un proces, precum si o evidenta imposibilitate de evaluare avizata a corectitudinii actului medical. Asa fiind, descurajati de premisele arhetipale referitoare la o nereusita in justitie, pacientii raman neputinciosi in fata unei actiuni neglijente, fara sa poata repara sau acoperi vatamarea astfel produsa.

Raspunderea personalului medical pentru actele ce au legatura cu profesia intervine de fiecare data cand au fost incalcate cu vinovatie procedurile si indicatiile specifice profesiei medicale, din lipsa unei pregatiri profesionale adecvate sau din neglijenta. De pilda, fapta asistentei medicale care a omis sa administreze un tratament pacientului care din aceasta cauza a decedat este de natura sa duca la sanctionarea vinovatilor fie sub aspect administrativ, fie sub aspect penal sau civil. Personalul medical poate fi sanctionat disciplinar de catre organele profesiei, iar penal si/sau civil de catre instantele de judecata.
Sanctiunile disciplinare

Raspunderea disciplinara este de natura administrativa, deci extrajudiciara, si intervine ca urmare a formularii de catre persoana interesata a unei plangeri adresate organelor profesiei (exempli gratia Colegiul Medicilor din Bucuresti). Plangerea trebuie sa contina o descriere detaliata a faptelor, fiind atasate orice documente relevante in acest sens. Raspunderea disciplinara presupune efectuarea unei anchete disciplinare si, atunci cand este cazul, aplicarea unor sanctiuni precum mustrarea, avertismentul, votul de blam, amenda, interdictia de a exercita profesia ori anumite activitati medicale pe o perioada de timp determinata sau chiar excluderea din profesie.

Infractiune, dosar penal, privare de libertate

Ori de cate ori actul medical indeplinit defectuos are ca efect vatamarea corporala a pacientului, fie ea manifestata ca o afectiune distincta ori ca o agravare a starii pentru care s-a solicitat initial asistenta medicala, personalul medical poate fi tras la raspundere penala si pedepsit in mod corespunzator.

Cercetarea penala poate fi dispusa din oficiu, de catre organele de cercetare penala, sau la plangerea partii interesate. Plangerea este incunostintarea facuta de o persoana fizica referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin savarsirea unei infractiuni. Ca urmare a formularii plangerii penale, personalul medical va fi cercetat si, daca este cazul, pedepsit in mod corespunzator pentru infractiuni precum vatamare corporala, vatamare corporala grava, loviri sau vatamari cauzatoare de moarte ori ucidere din culpa. Pedeapsa pentru aceste infractiuni este inchisoarea sau amenda penala, in functie de fiecare infractiune in parte si de circumstantele agravante sau atenuante, dupa caz.

Actiunea penala poate fi exercitata independent de formularea plangerii pentru atragerea raspunderii disciplinare, iar cele doua eventuale tipuri de sanctiuni, pot fi cumulate.

Cine greseste, plateste

Persoanele care au savarsit o infractiune sunt obligate sa acopere prejudiciile aduse ca urmare a savarsirii respectivei infractiuni. Despagubirile se pot solicita in cadrul unui proces penal sau printr-o actiune separata. In situatiile in care faptele personalului medical constituie si infractiuni, solutionarea cererii privind despagubirile este indisolubil legata de condamnarea persoanei impotriva careia s-a facut plangerea penala. Cu alte cuvinte, nu se pot solicita despagubiri banesti daca, dupa efectuarea cercetarilor si judecarea cauzei, nu s-a stabilit vinovatia respectivului medic sau asistent.

Pe de alta parte, insa, indiferent daca fapta cauzatoare de prejudicii constituie sau nu si o infractiune, personalul medical raspunde civil pentru:
- prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament;
- prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor privind confidentialitatea, consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale;
- prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara.

Astfel, spre pilda, medicul care a lipsit o persoana de functionalitatea unui membru, fara a fi necesar acest lucru, facand-o pe aceasta inapta de munca, este dator sa plateasca despagubirile aferente prejudiciului cauzat. Prejudiciul poate fi atat de ordin material, cat si moral. Daca prejudiciul material se refera strict la pierderile evaluabile in bani (e.g.: salariul ce i s-ar fi cuvenit persoanei vatamate pentru specificul muncii desfasurate anterior amputarii mainii), cel moral presupune o suferinta de ordin afectiv.

Cu toate acestea, personalul medical nu este raspunzator pentru daunele si prejudiciile produse in exercitarea profesiei:
- cand acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament de diagnostic si tratament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicale si sanitare folosite;
- cand actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu respectarea competentei acordate.

Concluzii

Calea justitiei sta la indemana oricarei persoane careia i s-a cauzat un prejudiciu si care este interesata sa remedieze sau sa sanctioneze o bresa de neprofesionalism sau imprudenta din sistemul de sanatate. Avand la indemana un set de norme juridice care ne apara drepturile, abaterile grave nu trebuie lasate nesanctionate. Demersurile in justitie presupun un complex de eforturi si riscuri asumate, avantajele conturandu-se uneori mai tarziu.

Oricat de anevoioasa si nedrept de indelungata ar parea cautarea dreptatii, solutia finala a unui proces poate sa compenseze in mod satisfacator atat la nivel moral, cat si la nivel material suferintele suportate. In caz contrar, obstacolele ce duc la o atitudine pasiva din partea celor prejudiciati devin incurajari aduse lipsei de responsabilitate ce, in sistemul medical, este de cele mai multe ori egala cu suprimarea dreptului la viata si la sanatate.