AvocatNet.ro va prezinta cele mai importante subiecte dezbatute astazi de presa:
Cati bani mai trimit acasa romanii care lucreaza afara, relateaza
Capital.
Dupa ce ani la rand Romania a beneficiat de intrari importante de valuta de la lucratorii romani din strainatate, inceputul acestui an e cel mai rau din 2005 incoace. Sumele trimise in tara de „stranieri” in primele doua luni cumuleaza 463 milioane euro, minimul ultimilor sapte ani pentru aceasta perioda, potrivit datelor BNR.
Daca in ianuarie remiterile „stranierilor” au fost cele mai mici din 2005 incoace, de numai 226 milioane euro, in februarie sumele au depasit usor acest minim, fiind de 237 milioane euro.
Topul mondial al scumpirilor, titreaza
Adevarul.
Benzina, biletele de avion, ciocolata, cafeaua, mobila si chiar sapunul vor avea preturi din ce in ce mai mari la nivel mondial. Tot consumatorii vor suporta costurile din ce in ce mai mari ale materiilor prime, in timp ce inflatia ajunge la cote tot mai ridicate. Ce se va mai scumpi in viitorul apropiat si de ce?
Inflatia ajunsa la cote tot mai ridicate da batai de cap guvernantilor din intreaga lume. La nivelul Uniunii Europene, rata anuala a inflatiei a ajuns la 3,1% in martie, cu 1,1 puncte procentuale peste rata inregistrata in perioada similara a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat.
Afla din
Evenimentul Zilei Ce pierzi si ce castigi daca daca iei un credit-clona la "Prima casa".
Acordarea rapida este principalul avantaj al creditelor similare celor din programul "Prima casa". Avansul cerut de banci pentru accesarea acestor imprumuturi-clona este insa mai mare.
Raiffeisen Bank, Banca Comerciala Romana, CEC Bank, Bancpost, RBS au in portofolii credite similare celor din programul "Prima casa". Ofertele primelor doua banci sunt dedicate in special celor care au depus dosar in cadrul programului, dar nu au luat un credit din cauza ca banca finantatoare a epuizat garantiile guvernamentale.
Romania 2012-2014: concedieri, salarii mai mici, fiscalitate ridicata si pericolul unei noi crize, scrie
Financiarul.
Executivul intentioneaza sa micsoreze deficitul bugetar in urmatorii ani tot prin disponibilizari.
Inca o data se dovedeste ca afirmatiile pline de emfaza ale premierului Emil Boc privind iesirea din criza la finalul lunii martie nu au fost decat un exercitiu de imagine. Romania, si ne referim aici la populatie, va avea de parcurs inca trei ani marcati de ajustari dureroase.
Conducerea BVB, sub asediul actionarilor, informeaza
Ziarul Financiar.
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a anuntat oficial ca a primit saptamana trecuta solicitari din partea unor actionari privind completarea ordinii de zi a Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) cu propuneri privind reducerea capitalului social, prin injumatatirea valorii nominale de la 10 lei la 5 lei si distribuirea sumelor rezultate catre actionari, si privind alegerea Consiliului de Administratie prin metoda votului cumulativ.
Solicitarile sunt sustinute pe de o parte de fondurile de investitii si banci, dar si de unele firme de brokeraj locale. Odata introduse pe ordinea de zi, ele si-ar putea gasi o sustinere puternica in randul actionarilor, iar daca ar fi aprobate, ele ar putea duce la schimbari in Consiliul de Administratie si la o scadere a lichiditatilor pe care conducerea Bursei le are la dispozitie.
Comentarii articol (1)