Operatorii hotelieri trebuie sa plateasca taxa pentru muzica ambientala

Dreptul Uniunii impune statelor membre ca, in legislatia lor, sa asigure producatorilor de fonograme un drept la o remuneratie echitabila unica, platita de utilizatorul acestor fonograme, publicate in scopuri comerciale, in cadrul unei radiodifuzari sau a oricarei comunicari publice.

Totusi, aceasta remuneratie echitabila nu trebuie platita in cazul unei „utilizari personale”. Phonographic Performance (Ireland) Limited („PPL”) este un organism de gestiune colectiva care reprezinta drepturile pe care producatorii de fonograme le detin asupra inregistrarilor sonore sau asupra fonogramelor in Irlanda.

PPL a sesizat High Court (Commercial Division, Irlanda) cu o actiune impotriva statului irlandez pentru a se constata ca acest stat incalca dreptul Uniunii, intrucat legislatia nationala scuteste operatorii hotelieri de obligatia de plata a unei remuneratii echitabile pentru utilizarea de fonograme in camerele de hoteluri in Irlanda. PPL a solicitat de asemenea acordarea de despagubiri pentru aceasta incalcare. in aceste imprejurari, instanta irlandeza adreseaza mai multe intrebari Curtii de Justitie.

In hotararea pronuntata, Curtea examineaza mai intai daca operatorul hotelier care instaleaza in camerele clientilor televizoare si/sau aparate de radio la care difuzeaza un semnal radio are calitatea de „utilizator” care realizeaza o „comunicare publica” a unei fonograme radiodifuzate in sensul dreptului Uniunii.

In acest context, Curtea aminteste ca s-a pronuntat deja in sensul ca notiunea „comunicare publica” implica o apreciere individualizata si ca, pentru o astfel de apreciere, trebuie sa se tina cont de mai multe criterii complementare, neautonome si interdependente.

Printre aceste criterii se numara, in primul rand, rolul indispensabil al utilizatorului. Astfel, acest utilizator efectueaza un act de comunicare atunci cand intervine, pe deplin constient de consecintele comportamentului sau, pentru a oferi clientilor sai accesul la o emisiune radiodifuzata continand o opera protejata. In al doilea rand, Curtea a mentionat anumite elemente inerente notiunii de public. In aceasta privinta, „publicul” trebuie sa fie constituit dintr-un numar nedeterminat de potentiali destinatari si dintr-un numar destul de important de persoane.

In al treilea rand, Curtea s-a pronuntat in sensul ca un criteriu relevant il constituie de asemenea caracterul lucrativ al unei „comunicari publice”. Se subintelege astfel ca publicul care face obiectul comunicarii este, pe de o parte, vizat de utilizator si, pe de alta parte, receptiv intr-un mod sau altul la comunicarea acestuia, iar nu „captat” in mod accidental.

Or, aceste criterii sunt intrunite in speta. Astfel, rolul unui operator hotelier care instaleaza in camerele de hotel televizoare si/sau aparate de radio este indispensabil intrucat clientii unui asemenea stabiliment nu pot beneficia de fonograme decat datorita interventiei deliberate a acestui operator hotelier. In continuare, referitor la clientii acestui stabiliment, acestia alcatuiesc un numar nedeterminat de potentiali destinatari intrucat accesul acestor clienti la serviciile hotelului respectiv rezulta, in principiu, din propria alegere a fiecaruia dintre ei si nu este limitat decat de capacitatea de primire a unitatii hoteliere in discutie. In ceea ce priveste importanta numarului de potentiali destinatari, Curtea s-a pronuntat deja in sensul ca clientii unui hotel reprezinta un numar destul de important de persoane astfel incat acestia trebuie considerati ca alcatuind un public.

In sfarsit, radiodifuzarea de fonograme de catre operatorul hotelier are un caracter lucrativ. Astfel, actul efectuat de catre operatorul hotelier prin care urmareste sa asigure clientilor sai accesul la opera difuzata reprezinta un serviciu suplimentar, care are o influenta asupra standardului acestui stabiliment si, prin aceasta, asupra pretului camerelor. In plus, este de natura sa atraga si alti clienti interesati de acest serviciu suplimentar.

In consecinta, un astfel de operator hotelier are calitatea de „utilizator” care realizeaza o „comunicare publica” a unei fonograme radiodifuzate in sensul dreptului Uniunii. In acest temei, operatorul hotelier respectiv are obligatia de a plati pentru emiterea unei
fonograme radiodifuzate o remuneratie echitabila, pe langa cea platita de autorul radiodifuzarii. Astfel, atunci cand operatorul hotelier comunica o fonograma radiodifuzata in camerele clientilor sai utilizeaza aceasta fonograma in mod autonom si o transmite unui public distinct si nou in raport cu cel vizat de comunicarea initiala. in plus, pentru aceasta transmisie operatorul respectiv obtine beneficii materiale care sunt independente de cele obtinute de autorul radiodifuzarii sau de producatorul fonogramelor.

Curtea statueaza de asemenea ca operatorul hotelier care nu instaleaza in camerele clientilor televizoare si/sau aparate de radio la care difuzeaza un semnal radio, ci pune la dispozitie altfel de aparate, precum si fonograme in forma analogica sau digitala care pot fi redate sau ascultate cu ajutorul unor asemenea aparate, are calitatea de „utilizator” care realizeaza o „comunicare publica” a unei fonograme in sensul dreptului Uniunii. Prin urmare, acesta are obligatia de a plati pentru transmisia fonogramelor respective o remuneratie echitabila.

In plus, in opinia Curtii, desi dreptul Uniunii limiteaza dreptul la o remuneratie echitabila in cazul unei „utilizari personale”, acesta nu permite statelor membre sa scuteasca operatorul hotelier, care realizeaza o „comunicare publica” a unei fonograme, de obligatia de plata a unei astfel de remuneratii.

In acest context, Curtea precizeaza ca pentru a stabili daca operatorul hotelier se poate prevala de limitarea intemeiata pe o „utilizare personala”, este relevant caracterul personal sau nepersonal al utilizarii operei de catre acest operator hotelier, iar nu caracterul personal sau nepersonal al utilizarii operei de catre clientii unui hotel. Or, „utilizarea personala” a unei opere protejate, comunicata public de utilizatorul acesteia, constituie o contradictie in terminis intrucat un „public” este, prin definitie, „nepersonal”.