Protectia victimelor infractiunilor savarsite cu violenta

Ministerul Justitiei a elaborat un proiect de act normativ prin intermediul caruia se doreste reliefarea cadrului juridic de protectie a victimelor infractiunilor savarsite cu violenta. Proiectul instituie patru categorii de masuri care se adreseaza in mod direct nevoilor victimei, şi anume informarea victimelor infractiunilor cu privire la drepturile lor, consilierea psihologica, asistenta juridica gratuita şi compensarea financiara de catre stat a victimelor unor infractiuni, fiecare dintre aceste masuri fiind dezvoltate in dispozitiilor unor capitole distincte.


EXPUNERE DE MOTIVE

  Protecţia victimelor infracţiunilor, în special protecţia victimelor infracţiunilor săvârşite cu violenţă, constituie o preocupare a organismelor europene şi a statelor Europei, fundamentată pe raţiuni de echitate şi solidaritate socială.

  La nivelul Consiliului Europei, această preocupare s-a concretizat în adoptarea Convenţiei europene privind compensarea victimelor infracţiunilor violente (Strasbourg, 24 noiembrie 1983) şi a Recomandării nr.R(85)11 privind poziţia victimei în cadrul dreptului penal şi al procedurii penale. La nivelul Uniunii Europene, preocuparea pentru a asigura protecţia victimelor într-un spaţiu comun de libertate, securitate şi justiţie se reflectă în Comunicarea Comisiei Europene “Victimele infracţiunilor în Uniunea Europeană – reflecţii privind standarde şi acţiune” (14 iulie 1999), în Decizia Cadru a Consiliului European privind poziţia victimelor în procedura penală (15 martie 2001), în Cartea verde “Compensarea victimelor infracţiunilor” a Comisiei Europene (28 septembrie 2001) şi în activitatea desfăşurată în prezent pentru definitivarea proiectului de Directivă privind compensarea victimelor infracţiunilor.

  Ţinând seama de nevoile actuale de protecţie ale victimelor infracţiunilor din România, precum şi de principiile şi standardele documentelor europene invocate, a fost elaborat proiectul de Lege privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor.

  Proiectul instituie patru categorii de măsuri care se adresează în mod direct nevoilor victimei, şi anume informarea victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile lor, consilierea psihologică, asistenţa juridică gratuită şi compensarea financiară de către stat a victimelor unor infracţiuni, fiecare dintre aceste măsuri fiind dezvoltate în dispoziţiilor unor capitole distincte.

  Acestor măsuri, care privesc acţiuni directe de protecţie a victimelor, li se adaugă obligaţia generală a Ministerului Justiţiei prin Institutul Naţional al Magistraturii, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Sănătăţii de a asigura specializarea personalului care, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, stabileşte legături directe cu victimele infracţiunilor, pentru a putea identifica nevoile victimei, în special a copiilor victime.
 

 

  1. Prima categorie de măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor priveşte informarea acestora, pornind de la ideea că o informare corectă şi completă a victimei constituie prima condiţie pentru realizarea drepturilor şi pentru ameliorarea situaţiei sale.

  Informarea se asigură victimelor oricăror infracţiuni şi se realizează, potrivit proiectului, în două modalităţi: în mod direct, de către procurorul sau ofiţerul de poliţie la care victima se prezintă şi prin intermediul unei linii telefonice disponibile permanent pentru informarea victimelor infracţiunilor.

  Informaţiile care sunt furnizate victimelor infracţiunilor, în oricare dintre cele două modalităţi, privesc: serviciile şi organizaţiile care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistenţă a victimei, în funcţie de necesităţile acesteia; organul de urmărire penală la care poate face plângere; dreptul la asistenţă juridică şi unde se poate adresa pentru exercitarea acestui drept; condiţiile şi procedura pentru acordarea asistenţei juridice gratuite; drepturile procesuale ale persoanei vătămate, ale părţii vătămate şi ale părţii civile; condiţiile şi procedura pentru a beneficia de dispoziţiile art.861, art.862, art.864 şi art.865 din Codul de procedură penală, precum şi de dispoziţiile Legii nr.682/2002 privind protecţia martorilor; condiţiile şi procedura pentru acordarea compensării financiare de către stat.

  Toate aceste informaţii au rolul de a oferi victimei o imagine completă asupra drepturilor sale şi asupra mijloacelor concrete de realizare a acestor drepturi, atât în cadrul procedurilor judiciare, cât şi în afara acestora.

  2. O altă categorie de măsuri instituite prin proiect se referă la consilierea psihologică a victimelor unor infracţiuni.

  Consilierea psihologică se asigură victimelor acelor infracţiuni care, fiind săvârşite cu violenţă sau aducând atingere libertăţii sexuale a persoanei, produc nu numai o traumă fizică, ci şi o traumă psihologică. Aceste infracţiuni sunt lovirea sau alte violenţe şi vătămarea corporală săvârşite asupra membrilor familiei, vătămarea corporală gravă şi infracţiunile intenţionate care au avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, infracţiunile de viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală săvârşită asupra unui minor sau săvârşită cu violenţă şi corupţie sexuală. Consilierea psihologică se acordă, de asemenea, victimelor infracţiunilor prevăzute în Legea nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane. Mecanismul instituţional prin care se asigură consilierea psihologică a victimelor este reprezentat de cabinetele constituite în acest scop de Ministerul Sănătăţii, cu spijinul autorităţilor administraţiei publice locale. În cadrul acestor cabinete, consilierea psihologică se asigură, în mod gratuit, pentru o perioadă de cel mult 3 luni.

  Servicii pentru consilierea psihologică a victimelor infracţiunilor şi pentru asigurarea altor forme de asistenţă a acestora pot fi constituite şi de organizaţiile neguvernamentale, independent sau printr-un parteneriat cu autorităţile administraţiei publice. În acest scop, organizaţiile neguvernamentale pot beneficia, în condiţiile legii, de subvenţii din bugetul de stat.
 

 

  3. Având în vedere faptul că realizarea drepturilor victimelor în cadrul procedurilor judiciare depinde în mare măsură de asistenţa juridică ce le este acordată, cea de-a treia categorie de măsuri prevăzute în proiect priveşte asistenţa juridică gratuită a victimelor unor infracţiuni.

  În concepţia proiectului, asistenţa juridică gratuită se acordă, la cerere, mai multor categorii de victime, ţinând seama, pe de o parte, de gravitatea infracţiunii săvârşite, iar, pe de altă parte, de situaţia materială a victimei. Astfel, asistenţa juridică gratuită se acordă, în primul rând, victimelor directe ale infracţiunilor grave săvârşite cu violenţă (vătămarea corporală gravă şi infracţiunile intenţionate care au avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei) sau ale infracţiunilor grave privitoare la viaţa sexuală (infracţiunile de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală săvârşită asupra unui minor sau săvârşită cu violenţă). Asistenţa juridică gratuită se acordă şi victimelor indirecte ale unor infracţiuni grave (soţul, copiii şi cei aflaţi în întreţinerea victimelor directe decedate prin săvârşirea infracţiunilor).

  În al doilea rând, asistenţa juridică gratuită se acordă victimelor altor infracţiuni decât cele menţionate, indiferent de natura infracţiunii, dacă venitul pe membru de familie al victimei este cel mult egal cu salariul de bază minim brut pe ţară stabilit pentru anul în care victima a formulat cererea de asistenţă juridică gratuită.

  În ambele situaţii, acordarea asistenţei juridice gratuite este condiţionată de săvârşirea infracţiunii pe teritoriul României sau, în cazul infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului româniei, de calitatea victimei de cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România şi de desfăşurarea procesului penal în România.

  De asemenea, acordarea asistenţei juridice gratuite este condiţionată de sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii, în anumite termene prevăzute în proiect. Prin sesizarea organelor de urmărire penală în termen, victima acordă un sprijin în constatarea la timp a infracţiunilor. Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu au, însă, obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii.

  Pentru a asigura aplicabilitatea efectivă a dispoziţiilor referitoare la asistenţa juridică gratuită, proiectul reglementează, în mod detaliat, procedura de acordare a asistenţei juridice gratuite şi stabileşte limita sumei în care aceasta poate fi acordată la 2 salarii de bază minime brute pe ţară.

  Prin dispoziţiile referitoare la acordarea asistenţei juridice gratuite şi prin dispoziţiile care extind aplicarea normelor privind asistenţa juridică gratuită şi la acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracţiunii, proiectul răspunde unora dintre cerinţele Raportului periodic al Comisiei Europene privind progresul realizat de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană pentru anul 2003.
 

 

  4. Mecanismul cel mai important de protecţie a victimelor prevăzut în proiect priveşte compensarea financiară de către stat a victimelor unor infracţiuni.

  Sistemul de compensare financiară de către stat a victimelor infracţiunilor săvârşite cu violenţă are ca fundament principiul echităţii şi al solidarităţii sociale şi realitatea că, în prezent, ori de câte ori făptuitorul rămâne necunoscut, este insolvabil sau dispărut, “costurile” infracţiunii sunt suportate exclusiv de victimă.

  Proiectul, prin dispoziţiile care reglementează sistemul de compensare financiară a victimelor, permite ratificarea de către România a Convenţiei europene privind compensarea victimelor infracţiunilor violente. De asemenea, proiectul, prin aceleaşi dispoziţii, aliniază legislaţia internă la standardele care vor fi prevăzute în viitoarea Directivă privind compensarea victimelor infracţiunilor, standarde care se regăsesc în prezent atât în legislaţia majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene (de exemplu, Austria, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Luxembourg, Portugalia, Spania, Suedia), cât şi în legislaţia unora dintre statele care vor deveni membre ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2004 (de exemplu, Estonia, Ungaria).

  În concepţia proiectului, compensarea financiară se acordă, la cerere, victimelor directe ale infracţiunilor grave săvârşite cu violenţă (vătămarea corporală gravă şi infracţiunile intenţionate care au avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei) sau ale infracţiunilor grave privitoare la viaţa sexuală (infracţiunile de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală săvârşită asupra unui minor sau săvârşită cu violenţă) şi victimelor indirecte ale infracţiunilor de omor şi ale infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea persoanei (soţ, copii şi persoane aflate în întreţinere).

  Proiectul stabileşte mai multe categorii de condiţii pentru acordarea compensării financiare a victimelor directe şi indirecte ale infracţiunilor menţionate.

a) O primă categorie de condiţii priveşte locul săvârşirii infracţiunii şi cetăţenia victimei. Astfel, compensarea financiară se acordă pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, dacă victima este cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România. Dacă victima este străin care nu locuieşte în România, compensarea financiară pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României se acordă în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte sau pe bază de reciprocitate. O asemenea Convenţie ar putea fi, în urma ratificării, Convenţia europeană privind compensarea victimelor infracţiunilor violente.

b) Cea de-a doua categorie de condiţii priveşte sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii, în anumite termene prevăzute în proiect, având în vedere faptul că raţiuni de echitate impun compensarea financiară a victimelor care îşi aduc o minimă contribuţie pentru constatarea la timp a infracţiunilor. În vederea obţinerii compensării financiare, victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii.

c) Cea de-a treia categorie de condiţii diferă după cum făptuitorul este sau nu cunoscut şi relevă caracterul subsidiar al sistemului de compensare financiară în raport cu repararea prejudiciului victimei de către făptuitor sau de către o societate de asigurare.  În cazul în care făptuitorul este cunoscut, compensarea financiară se acordă dacă victima a introdus cererea de compensare financiară în termen de un an de la data la care s-a finalizat procedura judiciară, victima s-a constituit ca parte civilă în cadrul procesului penal, făptuitorul este insolvabil sau dispărut şi victima nu a obţinut repararea integrală a prejudiciului suferit de la o societate de asigurare. În acest context, se impune precizarea că acordarea compensării financiare nu este condiţionată de existenţa unei hotărâri definitive de condamnare, ea putând fi acordată şi în unele cazuri în care s-a pronunţat achitarea sau încetarea procesului penal ori s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau neînceperea urmăririi penale. Este, de exemplu, situaţia în care a intervenit amnistia sau prescripţia ori fapta a fost săvârşită de o persoană iresponsabilă sau aflată în stare de beţie completă involuntară.

  În cazul în care făptuitorul este necunoscut, compensarea financiară se acordă dacă victima a introdus cererea de compensare financiară în termen de 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii şi nu a obţinut repararea integrală a prejudiciului suferit de la o societate de asigurare.
 

 

  Proiectul prevede o serie de derogări de la termenele de introducere a cererii de compensare financiară pentru victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi pentru cele care se află în imposibilitate de a formula o asemenea cerere.

  Compensarea financiară nu poate fi acordată în situaţiile în care se constată că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală şi nici în acele situaţii în care victima a determinat prin atitudinea sa săvârşirea infracţiunii (se stabileşte că fapta a fost săvârşită în stare de legitimă apărare împotriva atacului victimei în condiţiile art.44 din Codul penal sau instanţa reţine în favoarea făptuitorului circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută în art.73 lit.b din Codul penal) sau în situaţiile în care victima este condamnată pentru participarea la un grup infracţional organizat sau pentru una dintre infracţiunile care dau dreptul la compensare financiară. Excluderea de la compensarea financiară în situaţiile menţionate este prevăzută şi de Convenţia europeană privind compensarea victimelor infracţiunilor violente şi de viitoarea Directivă privind compensarea victimelor infracţiunilor.

  În ceea ce priveşte prejudiciile suferite de victimă prin săvârşirea infracţiunii care sunt reparate prin compensarea financiară, proiectul le circumscrie la următoarele categorii: în cazul victimelor directe, se compensează cheltuielile de spitalizare şi alte categorii de cheltuieli medicale, prejudiciile materiale rezultate din distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a bunurilor victimei prin săvârşirea infracţiunii şi câştigurile de care victima este lipsită datorită săvârşirii infracţiunii, iar în cazul victimelor indirecte, se compensează cheltuielile de înmormântare şi întreţinerea de care victima este lipsită datorită săvârşirii infracţiunii.

  Pentru a evita dubla despăgubire a victimei, sumele de bani plătite de făptuitor cu titlu de despăgubiri civile şi indemnizaţia obţinută de victimă de la o societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârşirea infracţiunii se scad din cuantumul compensării financiare acordate de către stat victimei.

  De asemenea, statul se subrogă în drepturile victimei care a beneficiat de compensare financiară pentru recuperarea sumelor plătite acesteia.

  Proiectul reglementează, în detaliu, procedura de acordare a compensării financiare şi posibilitatea acordării unui avans din compensarea financiară pentru victimele infracţiunilor aflate într-o situaţie financiară precară. Plafonat la echivalentul a 10 salarii de bază minime brute pe ţară, avansul din compensarea financiară are rolul de a răspunde nevoilor acestei categorii de victime, în special atunci când procedurile judiciare se desfăşoară într-o perioadă mai îndelungată de timp.

  În ceea ce priveşte mecanismul instituţional, urmând modelul francez, proiectul prevede crearea în cadrul fiecărui tribunal a unei Comisii pentru compensarea financiară a victimelor infracţiunilor, alcătuită din cel puţin 2 judecători, desemnaţi pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor tribunalului.

  Competenţa de soluţionare a cererilor de compensare financiară, a cererilor privind acordarea unui avans din compensarea financiară, ca şi a cererilor pentru acordarea asistenţei juridice gratuite, aparţine unui complet format din 2 judecători din cadrul Comisiei pentru compensarea financiară a victimelor infracţiunilor. Hotărârile pronunţate sunt supuse recursului la curtea de apel.

  Pe măsură ce sistemul de compensare financiară va funcţiona şi va fi consolidat, este posibilă, în viitor, o extindere treptată a categoriilor de victime care să beneficieze de compensarea financiară şi la victimele altor infracţiuni contra persoanei sau la victimele infracţiunilor contra patrimoniului. De asemenea, este posibilă extinderea categoriilor de prejudicii care sunt reparate prin compensare şi la prejudiciile morale, după cum este posibilă eliminarea caracterului subsidiar al compensării financiare de către stat.

  Dispoziţiile proiectului urmează să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2005, având în vedere eforturile organizatorice şi financiare pe care le implică măsurile pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor.