ACCES GRATUIT
            
     
      
            
       
      		            O noua directie va stabili persoanele fizice care vor fi verificate din punct de vedere fiscal 
      		      
                          
          
                          
          
      
                  
      
      
      
              
      
      
        
        
            
        
      
    
      
            
      
      
      
          
      
      
        
	O noua directie va efectua activitati de analiza de risc si de selectare a persoanelor fizice care vor fi supuse verificarii fiscale prealabile documentare, pe intregul teritoriu al tarii, ca urmare a restructurarii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), conform unui ordin recent al ANAF. 
          
      
      
                     
      
                                        
        Articolul continuă mai jos
                
        
                             
              
            
        
        
        
	
		Ordinul ANAF nr. 3751/2013 privind competenta de efectuare a activitatilor de analiza de risc si selectare a persoanelor fizice care vor fi supuse verificarii fiscale prealabile documentare a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 765 din 9 decembrie 2013, care a intrat in vigoare la data publicarii.
	
		 
	
		Conform acestui ordin, Directia verificari fiscale este structura competenta din cadrul ANAF in efectuarea activitatilor de analiza de risc si selectare a persoanelor fizice care vor fi supuse verificarii fiscale prealabile documentare, pe intregul teritoriu al tarii. 
	
		 
	
		Noua directie a aparut ca urmare a restructurarii ANAF, care a inceput de la 1 august 2013, odata cu intrarea in vigoare a 
HG nr. 520/2013.
		 
	
	
		 
	
		Potrivit Codului de procedura fiscala, verificarea situatiei fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit reprezinta ansamblul activitatilor desfasurate de organele fiscale avand ca obiect examinarea totalitatii drepturilor si a obligatiilor de natura patrimoniala, a fluxurilor de trezorerie si a oricaror altor elemente relevante pentru stabilirea situatiei fiscale reale a persoanei fizice verificate.
	
		 
	
		Conform HG 268/2011, in acest scop, organul fiscal va proceda, in principal, la:
	
		- 
			solicitarea, in conditiile legii, de informatii de la autoritati si institutii publice;
- 
			analiza tuturor informatiilor, documentelor si a altor mijloace de proba referitoare la situatia fiscala a persoanei fizice verificate;
- 
			confruntarea informatiilor obtinute prin administrarea mijloacelor de proba cu cele din declaratiile fiscale depuse, conform legii, de persoana verificata sau, dupa caz, de platitorii de venit ori terte persoane;
- 
			solicitarea, in conditiile legii, de informatii, clarificari, explicatii, documente si alte asemenea mijloace de proba de la persoana fizica verificata si/sau de la persoane cu care aceasta a avut ori are raporturi economice sau juridice;
- 
			discutarea constatarilor organului fiscal cu persoana fizica verificata si/sau cu imputernicitii acesteia;
- 
			stabilirea, daca este cazul, a diferentei de baza de impozitare ajustata, prin utilizarea metodelor indirecte, prevazute de Codul de procedura fiscala, precum si a obligatiilor fiscale corespunzatoare acesteia;
- 
			dispunerea masurilor asiguratorii, in conditiile legii.
 
      
                  
      
     
                  
            
      --
      Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
      
           
    
    
                
            
              
      
Comentarii articol (5)