avocatnet.ro 
In primele clase din liceu, acum circa zece ani, Andrei a devenit pasionat de fotografie si de poezie.
Ce fel de fotografii faceai?
Din start am inceput sa surprind lucruri mai atipice, cum ar fi picaturi de apa care se spargeau in paharul de cafea. Cu timpul, am adunat fotografiile in mai multe albume si am descoperit ca, in viziunea pe care o am la nivel fotografic, reusesc sa surprind si atmosfera, nu doar elementele vizuale.
Cand fac o fotografie, incerc foarte mult sa o surprind intr-un moment in care traiesc ceva aparte. Nu sunt genul de persoana care ia aparatul si merge sa faca cate o poza la ceva doar asa ca sa faca fotografie. De obicei, ma duc sa surprind lucruri care mai tarziu sa devina amintirile mele, surprinse vizual. Starea respectiva vine, cand vreau sa am un anumit fel de traire pe care vreau sa o transpun intr-un mod vizual sau in scris. De asta, este o provocare, cand unii oameni imi propun un proiect fotografic si imi este foarte greu sa spun "Da", chiar daca este ceva ce stiu ca pot face. Mi-e greu sa ma apuc de asa ceva, cand cineva imi spune "Am ideea aceasta", daca nu rezonez cu ea. De aceea este tare variabila frecventa cu care fac fotografii sau scriu. Pot sa fac intr-o zi 30 de fotografii, in functie de cum ma simt in ziua respectiva si de ce idei am, si pot sa am si doua trei saptamani in care nu fac nicio fotografie sau nu pun stiloul pe hartie. Ma salveaza, in momentele acestea, arhiva foto. De mult ori, textele pe care le scriu se imbina perfect cu fotografiile, exista o legatura intre cele doua, pentru ca pornesc de la ceea ce traiesc, ce simt, si incerc sa surprind acel lucru si in foto si in scris.
Ai proiectul "Fotografii de citit". Cum l-ai inceput?
"Fotografii de citit" l-am inceput dupa succesul pe care l-a avut "Ma Bucur(ca)esti" si cand am intrat intr-un fel de pauza creativa. Intr-o zi, aveam o fotografie, in arhiva personala, cu Bucurestiul, facuta dintr-un balcon, in martie 2013, cand era o ceata interesanta. Am pastrat fotografia in telefon si n-am facut nimic cu ea, doar o pusesem pe profilul meu de Facebook, imediat dupa ce am facut-o si, in descriere, aminteam ca atmosfera respectiva mi-a amintit de copilarie (n.a. - Andrei este din Oradea), de cand eram mai mic si ma jucam in spatele blocului, dar fara conceptul "Ma Bucur(ca)esti" (n.a. - Andrei a venit in Bucuresti, in vara anului 2012, dupa ce si-a finalizat studiile).
In mai sau iunie, anul trecut, ma duceam la birou, dupa ce am stat acasa sa ma recuperez, doua trei zile, si vorbeam cu mama la telefon. Mama mi-a spus, urcand la (statia de metrou) Timpuri Noi, in tren: "Cum te simti?" si i-am spus ca ma simt mai bine. Erau caderi de semnal si, cand mi-a spus "Ma bucur ca esti bine", semnalul a fost foarte slab si eu am inteles ceva cu Bucuresti. Cand am iesit din metrou, am intrebat "Ce este cu Bucuresti?". Mama mi-a zis zis "Nu, ma bucur ca esti". In drum spre metrou, mi-a picat fisa "Uau, Bucuresti - ma bucur ca esti!". M-am gandit cum as putea sa scot in evidenta acest mesaj cu o fotografie. Ma gandeam, initial, sa pun doar textul, dar, in drum spre birou, ma gandeam cum pot sa pun textul acesta intr-un mod cat mai interesant, sa transmita exact ce am simtit eu cand mi-a venit ideea respectiva. Ajuns la birou, am scris doar textul pe o foaie alba. Chiar il urcasem si trebuia doar sa-i dau post (n.a. - publicat), dar am zis "Nu este OK", trebuie sa aiba si ceva vizual, pentru ca acesta este un caz in care impreuna cu o fotografie ar spune mai mult de 1.000 de cuvinte. Uitandu-ma in arhiva, am gasit fotografia facuta atunci, pe ceata, si am zis asta este, am pus textul. De aceea am si scris "ma" si "ca" cu alta nuanta, fata de "Bucur si esti", tocmai, ca sa existe legatura vizuala. Am postat-o pe profilul personal, am inchis calculatorul si mi-am vazut de treaba, la birou. Seara, pe cand mi-am deschis profilul, am fost uimit, pentru ca poza efectiv explodase si avea o gramada de like-uri si share-uri (n.a. - butoane de "imi place" si "imparte" pe care le poti folosi pe Facebook). Era peste tot urcata. Nu mi se intamplase pana atunci sa am ceva care sa devina, nu i-as spune neaparat viral, atunci, dar astazi cred ca este pot sa-i spun asa.
Cate like-uri si share-uri are "Ma Bucur(ca)esti"?
Este greu de spus la cate "like-uri" si "share-uri" a ajuns, pentru ca, din pacate, se intampla ca unii sa o ia si sa o posteze nu prin share, ci sa descarce fotografia si sa o urce, din nou. Atunci, nu se contorizeaza intr-un singur loc, dar, din punctul initial, de pe profilul meu, probabil ca are 400 de share-uri si 600 de like-uri, dar aceea este doar sursa. Dupa ce a fost urcata de Bucuresti optimist (n.a. - o pagina de Facebook care incearca sa prezinte partea frumoasa a Bucurestiului), atunci a explodat mai tare. De-atunci, am pierdut numaratoarea, pentru ca am vazut ca a fost luata de oameni si pusa pe Tumblr (n.a. - o platforma online de microblogging, pe care utilizatorii de internet isi pot crea profile online si unde isi pot publica propriile articole; serviciul este unul gratuit, pentru majoritatea utilizatorilor, fiind nevoie de cateva minute, pentru a crea un profil), de-acolo trimisa catre o gramada de persoane. Ulterior, am vazut fotografia postata pe pagina (de Facebook) a unui fotbalist, era o varianta modificata a imaginii mele, intr-un mod in care nu sunt de-acord, dar n-am ce sa fac, pentru ca acesta este internetul si trebuie sa ti-o asumi cand publici pe internet.
Exista frustrarea aceea de moment, cand vezi ca lucrarea ta este raspandita intr-o gramada de locuri, dar nimeni nu da credit fotografului, numai ca in ziua de astazi, trebuie sa ne obisnuim cu asta, ca n-avem cum s-o oprim. Ca autor ai de pierdut recunoasterea, dar este greu sa-i urmaresti si sa incerci sa opresti fenomentul - sa-i gasesti si sa le spui "Hei, eu sunt autorul. Poti sa pui sursa?". Am facut-o cu vreo 30 de persoane, dar m-am lasat pagubas. De exemplu, la fotbalistul respectiv, m-am rezumat sa trimit un email paginii respective in care le-am spus ca sunt autorul. Probabil ca, pe viitor, voi incerca sa le marchez cumva (fotografiile), dar, fiind si imagine si text, este greu sa pun un watermark, doar am inceput sa pun, pe fotografii, site-ul meu, ca sa se faca legatura cu autorul.
Cum a evoluat proiectul?
Imaginea a fost distribuita pe internet in varii contexte, cum ar fi chiar luata ca atare "Ma bucur ca esti" si data cuiva. Am observat cupluri care si-o distribuiau reciproc pe profilele de Facebook. Alta data era interpretata ca o forma a dorului fata de tara, pentru ca multi care distribuiau imaginea erau plecati din tara si imi scriau mesaje ca este superba imaginea si ca le reamintea de Bucuresti si locul natal. Am fost coplesit, cand am vazut cata lume rezoneaza cu conceptul respectiv si in cate feluri poate fi inteleasa aceasta imagine.
Imaginea a fost distribuita pe internet in varii contexte, cum ar fi chiar luata ca atare "Ma bucur ca esti" si data cuiva. Am observat cupluri care si-o distribuiau reciproc pe profilele de Facebook. Alta data era interpretata ca o forma a dorului fata de tara, pentru ca multi care distribuiau imaginea erau plecati din tara si imi scriau mesaje ca este superba imaginea si ca le reamintea de Bucuresti si locul natal. Am fost coplesit, cand am vazut cata lume rezoneaza cu conceptul respectiv si in cate feluri poate fi inteleasa aceasta imagine.
Dupa ce am facut fotografia aceasta, am zis ca trebuie sa existe mai multe idei pentru a ilustra fotografia cu "Ma Bucur(ca)esti". Apoi, am observat ca nu-mi mai revine starea de a face fotografii, de mult timp, trecusera vreo trei luni. Am inceput sa ma ingrijorez, intr-un fel, pentru ca nu era bine, era marea mea pasiune. M-am speriat sa nu cad in latura cealalta, sa nu uit de pasiunea aceasta si sa stagnez la nivel creativ. Simtind asta, am spus ca ma provoc pe mine insami, daca n-am starea necesara sa fac ceva creativ, sa ma intorc putin in arhiva mea, sa aleg de-acolo cate ceva, o anumita idee, ce exprima o anumita stare si sa revin cu un text. Pe principiul pofta vine mancand, m-am gandit ca, daca voi face asta si voi apela la fotografiile anterioare, imi vor veni idei pentru altele, chiar asa s-a intamplat.
Am pornit un album foto "Fotografii de citit" pe profilul meu personal de Facebook, prin septembrie 2013. In zile in care nu puneam nimic, fie ca eram plecat, fie ca n-am avut starea necesara, veneau prietenii si ma intrebau de ce n-am mai pus nimic nou. Erau obisnuiti ca, zilnic, dimineata, la cafea (n.a. - pe pagina sa de Facebook, Andrei se prezinta drept un cafegiu), sa am ceva pe pagina.
La inceput, mi-am facut un calendar pentru fiecare zi, ma obligam sa postez. Ma gandeam, cand ma duceam la culcare, ce voi posta a doua zi. M-am ambitionat sa postez, pentru ca am zis ca altfel nu va merge, pana cand nu-mi intru in mana.
Am preluat numele albumului de pe profil, "Fotografii de citit", si am facut pagina (n.a. - pe 10 octombrie 2013, pe Facebook isi pot crea albume nu doar persoanele, ci si tot felul de organizatii, dar cele din urma nu au prieteni, ci fani). Intr-o saptamana am ajuns la 1000 de followeri (n.a. - fani; zilele acestea, are in jur de aproape 7.100 de fani).
Proiectul a trecut prin doua faze, intr-un timp extrem de scurt. Prima a fost cea in care am pus textul tehnoredactat peste fotografii, cu poeziile luni, si faza aceasta, a doua, in care am incercat sa fiu mai concis cu textul ca sa nu fie prea mult de citit si am scris de mana. Acum este chiar scrisul meu de mana cu stiloul. Este un proces mai lung ca sa am fotografia de citit: fac fotografia, scriu pe foaia alba cu stiloul, scanez foaia, o mut in Photoshop. Numai sa mut textul pe poza dureaza 20 de minute, dar ii da o nota mai personala, mai intima, incerc sa fiu mult mai concis si, uneori, apelez la jocuri de cuvinte. De multe ori, ce scriu pe fotografii este ceea ce spun. Se intampla sa n-am o fotografie sau sa n-am un text pentru ea si sa-mi vina pe parcurs o idee de text pentru ideea respectiva. Alteori, spun ceva, fac poza si spun "Asta o fac fotografie de citit".
Proiectul l-am facut pe Facebook, pentru ca este cea mai puternica unealta de socializare, este cel mai simplu sa ajungi la oameni prin Facebook. Nu cred ca exista ceva mai eficient decat Facebook, in Romania, in momentul actual, pentru ca, aproape toata lumea este pe Facebook. Apoi, lumea nu prea mai intra pe website, merge prin click-uri, prin share-uri.
Cel mai popular album de pe "Fotografii de citit" este cel despre Bucuresti, unde sunt fotografiile cu metrourile, de exemplu: "Timpuri Noi obiceiuri vechi". Mi-am facut o lista cu toate statiile de metrouri si ma gandeam ce pot face cu numele acestea. Cand merg pe strada, incerc sa ma uit foarte mult in sus, nu numai in jos sau in fata si sa surprind imagini.
In Bucuresti, oamenii nu prea se uita in sus?
Nu tine de oras sau de bucuresteni, de clujeni, tine de curiozitate si de personalitate. De exemplu, in Oradea, nu ma uit in sus. Acolo m-am nascut si pornesc de la premisa ca stiu tot, dar, daca ma uit in sus, sunt surprins. Ma uit la fatadele unor cladiri si ma gandesc "Uau, de ce n-am vazut-o, pana astazi? Eu aici m-am nascut!". Bucurestiul nefiind orasul in care m-am nascut, inca, dupa atata timp (n.a. - Andrei s-a mutat in Capitala de aproape doi ani), il privesc ca fiind un oras nou. Multa lume care sta aici nu-l stie pe tot.
Imi place Bucurestiul, pentru ca nu sunt de parere ca oamenii de-aici sunt mai rai, sunt mai seriosi, fiecare isi vede mai mult de treaba lui. Oamenii din Bucuresti sunt mult mai calculati, pentru ca, daca nu-ti faci ordine in agenda de zi cu zi, te impleticesti si te pierzi. Acesta ar fi lucrul care ne diferentiaza, ca si caracter, pe cei din vest de bucuresteni. Orasul, distantele, nebunia de-aici, forfota te obliga sa fii mult mai calculat. Bucurestenii sunt OK, daca nu ii intrerupi de la aceasta rutina.
Te-ai gandit sa monetizezi proiectul?
Partea cu foto si scrisul nu o fac pentru ca imi caut un job, ci din pasiune. Este un proiect care imi este tare drag, de suflet. Singurul scop in care l-as putea monetiza este sa folosesc fotografiile pe care le fac decorativ si sa le vand. Sau sa le vand ca fotografii de pus in rama. Asa da, dar conceptul nu este legat de vreo parte materiala, ci inglobeaza dragul meu pentru fotografie si scris si pentru amintiri. Asa va si continua, din pasiune.
Alte proiecte?
Au fost propuneri pentru un meniu de restaurant, fotoreportaj, portrete. Cand eu ma decid sa fac un proiect, caut un anumit tip de persoana, un anumit tip de personalitate, iar, cand cineva imi spune ca vrea sa-i fac un portret, il voi surprinde pe el, ii fac o fotografie simpla. Daca am eu o idee si fac un proiect fotografic, nu fac doar fotografiile, ci ma gandesc inainte si am sa le imbrac intr-o anumita haina.
Cand fac poza tine o secunda, dar sunt unele fotografii la care am lucrat si trei patru ore, ca sa creez cadrul. Am momente cand vreau sa regizez, am momente cand vreau doar sa surpind ceva, este tare aleatoriu. In ultimul timp n-am prea avut timp sa creez cadre.
Cand fac fotografie, incerc sa ma rup cat de tare pot de tot ceea ce am vazut pana in momentul respectiv, dar este imposibil sa faci astazi ceva ce nu s-a mai facut.
Fotograful preferat?
Dintre clasici Henri Cartier-Bresson (n.a. - fotograf francez, care a trait intre 1908 si 2004, fiind considerat unul dintre parintii fotojurnalismului). Pe vremea aia nu exista Photoshop si are o naturalete extraordinara in fotografii, iar la creativi, ma uit des pe foto.net, unde se pierde numele fotografului printre imagini. Mai este Mehmet Ozgur, care face fotografii cu fum. In mod cert exista procesare la ele. Eu nu folosesc Photoshop-ul la fotografii, doar la culori, un pic, si sa adaug textul.
Poetul?
Radu Stanca, ca este din Sibiu. L-am descoperit in liceu, in variantele de la BAC. Chiar mi-a cazut la BAC o poezie, "In Gradina Ghetsimani" (de Vasile Voiculescu). Fiind si dramaturg, Radu Stanca are in poeziile lui si poveste, personaje, intamplari, descrieri, povestioare. In curand voi avea un versinaj la Sibiu, intr-o cafenea, probabil, in prima saptamana din februarie. Vor fi alte fotografii decat cele din expozitia de anul trecut (din noiembrie 2013), de la ceainaria Serendipity (n.a. - se afla in centrul Bucurestiului).
Am fost de doua ori in Sibiu, dar n-am facut fotografii. Am fost prea distras de oras si de povestea pe care o vedeam eu in el, n-am reusit sa ma distatez de starea pe care mi-o da Sibiul, citindu-l pe Radu Stanca si vazand stradutele seara cu felinare.
Site tau este...
Site-ul meu este in reconstructie, pentru ca incerc sa inglobez in el si alte pasiuni, nu doar fotografia si poezia. Am chiar un album "Prozezie", pentru ca mi-e foarte greu, cand scriu proza, sa ma rup de muzicalitatea textului, pentru ca asta imi place, sa aiba o ritmicitate si o muzicalitate textul. De asta merg si pe forma oarecum traditionala a poeziei, cu versuri, rima, masura. (Pe "Fotografii de citit") nu am text care sa nu fie al meu. Pe site, incerc sa-mi fac un portofoliu de voice-over-uri si ca sa ma pot promova.
Ce muzica iti place?
Neoclasica, ambientala, pian foarte mult. Caut muzica care sa transmita o stare, o emotie, nu sa fie zgomot de fond.
Care este celalta pasiune?
Radioul. Am inceput la UBB Radio, un radio online studentesc. A fost febletea mea. Acolo, am facut cunostinta cu radio-ul si au fost niste oameni extraordinari care m-au initiat in ceea ce inseamna radio si au fost niste super profesori. A fost partea cea mai interesanta din facultate. UBB mi-a schimbat traiectoria pe care o aveam gandita, m-a orientat foarte mult catre radio.
Cand m-am dus la facultate incercam domeniul, jurnalismul, era o curiozitate. Totul parea de departe foarte frumos, pana ajungi intr-o redactie si vezi ce este acolo. Pana la sfarsitul facultatii am fost confuz si nu stiam daca vreau sa continui cu jurnalismul, pana sa dau de proiectul acesta cu EURANET (n.a. - in ianuarie 2012, Andrei a castigat Marele premiu in cadrul unui concurs organizat pentru studenti de EURANET, reteaua europeana din care fac parte cele mai mari radiouri nationale din Europa; tema generala a concursului era drepturile omului, iar tema aleasa de Andrei a fost drepturile oamenilor cu deficiente de vedere, fiind inspirat de o colega care avea o astfel de deficienta; "m-am gandit ca este interesant sa creezi o imagine in contextul in care subiectul tau nu vede; am ales sa redau imaginea prin sunete"; Andrei a facut reportajul la Bruxelles; au fost alesi cinci castigatori dintre care a fost ales Marele premiu).
N-am fost genul, si nu prea am participat la concursuri, dar aici "n-am putut sa ma abtin". Cand s-a anuntat mare castigator, am fost, pe moment socat. Eram nedumerit si confuz, pentru ca am concurat cu studenti din Germania, Franta, Italia. Am pornit fara sa vreau, dar mi-e bine imprimat in subconstient, ca Romania este cum este vazuta in Europa. Nu sunt de parere ca avem un minus ca suntem romani, dar, din cauza a ceea ce se vehiculeaza in media, fara sa vrei te gandesti ca poate te discrimineaza cineva. Este doar un gand. La radio, mi-am descoperit si pasiunea pentru voice-over si publicitate radio.
De ce nu lucrezi in radio?
In 2012, am incercat sa ma angajez in radio, dar la vremea respectiva mi se spunea ca este destul de greu sa te angajezi in radio, pentru ca nu sunt bani si trece printr-o faza destul de grea. Am auzit fraza aceasta pret de doua luni si m-am plictisit sa o tot aud, pentru ca, in timpul acesta, asteptam.
Presa?
Nu, n-am avut tragere de inima spre presa scrisa, TV, pentru ca nu sunt adeptul apartiei vizuale, la TV. Pasiunea mea pentru radio s-a redus la voice-over-uri, spot-uri radio si reclame. Mai fac cateodata, cate un proiectel. Uneori, am observat ca n-ajunge sa fii bun si este greu sa te promovezi, daca nu cunosti niste oameni. Inca sper in sufletul meu ca voi putea face si asta. La radio, mi-ar placea sa fac o emisiune, chiar si in weekend. La UBB, am facut o emisiune despre social media, gadget-uri, new media. Sunt o pasiune a mea, dar, cred ca sunt pentru toata lumea care foloseste uneltele acestea de comunicare (n.a. - Andrei are profile pe Tumblr, Soundcloud, Facebook, Twitter, Pinterest).
Cunosc tineri care fac jurnalism si sunt extraordinari. De exemplu, Casa Jurnalistului, unde sunt cativa tineri de admirat in ceea ce fac.
Cum te-a ajutat facultatea de jurnalism?
Mi-a sculptat felul de a fi si modul de a gandi, pentru ca presupune un anumit fel de caracter. M-a orientat catre partea de comunicare si m-a ajutat sa descopar ca pasiunea mea este radioul.
Ce fel de caracter?
Sa ai o verticalitate, sa fii un om corect. In primul rand, in jurnalismul trebuie sa fii un foarte bun cunoscator de oameni, pentru ca inseamna comunicare in cea mai adevarata forma. Asta este jurnalismul: trebuie sa comunici unor mase ceva care sa fie de intelesul tuturor si de interes. Atata timp reusesti sa o faci deontologic si corect, te califici ca un bun jurnalist. Atata timp cat esti interesat sa schimbi ceva din societatea in care traiesti prin statutul de jurnalist si sa te folosesti de functia ta spre a face bine. Atata timp cat asta merge in interes personal, cum se intampla deseori, consider ca nu este jurnalism. Vazand ce se intampla acum in media, multe merg spre interese si scopuri, folosindu-se de jurnalism si putine sunt in forma pura, informativa.
Faci comunicare, la serviciu.
Este ceva ce fac cu drag (n.a. - Communication Specialist la Oracle) si lucrez cu oameni din EMEA (Europe, the Middle East si Africa, Europa, Orientul Mijlociu si Africa). Sunt in legatura cu oameni care au mentalitati foarte diferite si imi place foarte mult.
Cum te ajuta pasiunile la serviciu?
Lucrand in comunicare, pasiunile ma ajuta la a avea mai multe idei, la a transmite mesaje, de a gasi moduri cat mai creative de a face comunicarile, gasesc mai repede conexiuni, o modalitate de promovare a unor subiecte, gandesc mai spre neconventional.
Zilele acestea a fost ziua lui Eminescu, dupa tot ceea ce mi-ai spus, esti un romantic. Te consideri romantic?
Da, dar multa lume considera termenul de romantic ca ceva siporos, dar esti romantic cand nu privesti lucrurile atat de realist, cand vezi in niste lucruri mai mult decat ceea ce inseamna, decat ceva banal. Romantismul tine de o viziune si este mai mult ceva care tine de ceea ce simti decat de ceea ce gandesti, pui mai mult accentul pe traire decat pe un rationament, cand dai valoare unui obiect, pentru ca inseamna ceva pentru tine. Multa lume asociaza ideea de romantism cu dulcegarii, cu exagerari, nu consider ca acesta este romantismul. De aceea nu folosesc termenul de romantic, ci de visator.
Internetul te ajuta sa fii visator?
Internetul te ajuta sa fii visator. Am pagina, pentru ca foarte multa lume se regaseste in pagina respectiva si vad in fotografii ceva ce si ei au trait sau traiesc sau simt, dar nu stiau cum sa spuna. Probabil de asta le public, pentru ca multa lume rezoneaza cu ideile, ca mai sunt multi visatori si ca este frumos sa impartasesti. Este mai usor sa-i gasesti pe internet, pentru ca Facebook-ul face o defalcare pe interese. Cand ai un proiect foto, in mod cert, oamenii care il urmaresc au tangenta cu ideile, cat de cat, chiar daca le practica sau doar le place.
-------------------------------------------------------------
Andrei s-a nascut in Oradea si a urmat cursurile Departamentului de Jurnalism, de la Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii a Universitatii "Babes Bolyai" din Cluj-Napoca. El spune ca se simte "acasa" la Cluj, pentru ca in cei cinci ani de studentie, inclusiv masterul, acolo s-a maturizat si s-a dezvoltat "ca om" si "unde si-a consolidat personalitatea". Astfel, Clujul a devenit pentru Andrei un spatiu initiatic.
Sursa fotografiilor: Andrei Purcarea
Colectia de oameni frumosi este o sursa saptamanala de speranta marca AvocatNet.ro. Aici veti intalni, sambata de sambata, oamenii firesti din Romania pe care ne era dor adanc sa ii auzim vorbind - oamenii echilibrati, care impresioneaza tocmai prin normalitatea lor, intr-o lume de "senzational" si "extraordinar" si "nemaipomenit".
CONSTANTIN PETRUTA
Comentarii articol (3)