Chiar vrei să fii lider?

If you learn tricks, you’ll be a caterpillar that flies, not a butterfly. - Baba Ram Dass
(Dacă înveți trucuri, vei fi o omidă care zboară, nu un fluture.)

Articol scris de Bruno Medina – Trainer Extreme Training (www.traininguri.ro)

Eventual, deoarece cred că știți obsesia mea pentru literatura clasică, dacă chiar vreți să citiți ceva valoros despre leadership și știința conducerii, aruncați o privire la Comentariile De bello Gallico ale lui Caesar sau la Istoria Războiului Peloponesiac a lui Tucidide.
 
Vă pot garanta că fiecare pagină în parte valorează mai mult decât zece cărți “made in SUA”.
 
Dacă vreți neapărat ceva mai modern, o citire atentă a Prințului lui Machiavelli s-ar putea să fie o sursă minunată de surprize.
 
Totuși, îmi permit niște gânduri despre leadership deoarece chiar mi se pare o temă destul de interesantă. În primul rând pentru că este o activitate specific omenească care nu are nicio referință în lumea animală.
 
Evident, există concepte aparent asemănătoare în ceea ce privește apărarea teritoriului, câștigarea drepturilor de mascul alpha sau ridicarea în ierarhia de “Peacking order” (adică cine are dreptul să mănânce primul). Însă toate acestea – câștigate prin forță și selecție – au, de fapt, ca singur scop prioritatea de acces la femei și la hrană și asta spre binele grupului: mai bine să mănânce și să se reproducă cei mai tari decât cei slabi. Cineva ar putea să facă observația că toată ierarhia noastră socială nu are, de fapt, alt scop decât a defini dreptul nostru de acces la mâncare și la femei, dar asta ne-ar duce prea departe în dezbateri).

Evident, se pot întâmplă și în lumea “civilizata” situații în care dominația este obținută prin pură forță fizică, dar conceptul de leadership, cum îl înțelegem noi, este ceva strict omenesc pentru că pornește de la cu totul altceva: de la conștientizarea – oarecum rațională – că nu poți face totul de unul singur și că, în consecință, orice proiect care implică mai mult de o persoană are nevoie de cineva care să coordoneze lucrurile. Apoi, nu prea contează dacă e vorba de niște oameni cu care să clădești o cabană, de un trib cu care să construiești un sat, de un partid cu care să preiei puterea sau de o armată cu care să cucerești teritorii noi. Principiile sunt aceleași: un grup de oameni hotărăște să renunțe la o parte din voința și libertatea lor pentru a ajuta pe altcineva – liderul – să ducă proiectul la bun sfârșit.
 
De ce ar face așa ceva? Vedeți că întrebarea nu este deloc banală: suntem atât de obișnuiți să credem drept firești anumite chestiuni, încât uităm să ne punem întrebări fundamentale și simple.
 
De ce, deci, ne supunem altcuiva? Pentru că e șeful? Pentru că trebuie? Pentru că așa ne-au învățat? Pentru că e munca noastră?
 
Răspunsul, de fapt, este cât se poate de simplu: pentru că noi credem că – sub o formă sau alta – este în avantajul nostru.

Apoi, nu prea contează dacă ne supunem pentru că în schimb primim bani, promisiuni, avantaje (motivația pozitivă) sau încercam să evităm pedepse, amenzi sau bătaie (motivația negativă).
 
Rămâne faptul incontestabil că supunerea este voluntară. Evident, uneori prețul nesupunerii poate fi înalt: amenzi, pușcarie, sărăcie, poate moartea.
 
Dar nimeni nu poate să ne “oblige” să facem ceva: nimeni nu poate să aibă asupra noastră mai multă puterea decât suntem noi dispuși să îi oferim.
 
Acestea fiind spuse, putem întoarce discuția. Vrem să fim lideri? Asta înseamnă că ceilalți ar trebui să se supună nouă și să ne ajute în atingerea obiectivelor noastre. Dar, dat fiind că supunerea e voluntară și nu o putem forță, ce le dăm în schimb?
 
Iată că – luate astfel – anumite chestiuni încep să capete un sens diferit. Lider nu mai este cineva care are o anumită “putere” (și un polițist care dirijează traficul la o intersecție are, desigur, o anumită putere, iar nesupunerea la indicatile lui ar putea să producă niște consecințe destul de neplăcute, dar nimeni nu ar vorbi în cazul asta despre un “lider”). În acest fel, un manager al unei firme, un director de bancă, un coordonator al unui departament pot avea un anumit nivel de putere dar, din nou, poate fără nicio legătură cu leadership-ul.
 
În ideea pe care v-am propus-o, un lider nu este cineva care pune în aplicare niște paremetri hotărâți de alții pentru a luă deciziile, ci acel cineva care propune o viziune a unui viitor posibil și îi convinge și pe ceilalți că – fiind acest viitor în interesul lor – e bine să-l ajute în realizarea să.

• Lider este acela care, acolo unde ceilalți văd un simplu câmp necultivat, el vede un hotel cu piscină și un parc de distracții.
• Lider este acela care, acolo unde ceilalți nu văd nicio șansă de schimbare politică, vede șansa de a strânge oameni și de a schimba structura puterii.
• Lider este acela care, atunci cand toți ceilalți spun “e o nebunie, nu se poate”, îi ignoră și pur și simplu realizează ce și-a propus.

E clar, de multe ori e nevoie de o doză mare de nebunie. Și e nevoie ca nebunia liderului să fie atât de atrăgătoare pentru cei care intră în contact cu el, încât să se declanșeze cumva și nebunia lor.

Dar când asta se întamplă, această nebunie îndreptată spre o direcție anume devine o forță atât de puternică încât poate să distrugă limitele a ceea ce credem posibil și poate să reușească, în sfârșit, să-i scoata pe cei “normali și sănătoși” din rutina lor. Să îi oblige să conștientizeze scânteia de putere nemarginită care doarme, ascunsă și latentă, în fiecare om. Și așa lucrurile într-adevăr “se întamplă”. Așa crește omenirea.

Acesta este un lider: cel care reușește să aprindă această scânteie. Domeniul concret de acțiune – politic, comercial, tehnic, religios – contează foarte puțin. Contează să oferi o viziune celor care vrei să te urmeze și aceasta să miște anumite energii interioare.

Deci, să ne întoarcem la întrebarea inițială: vreți să fiți lideri? În cazul acesta, vedeți și voi cât de puțin sens și folos au sfaturile obișnuite despre “leadership”: Nu sunt decât niște trucuri care nu vă vor duce nicaieri. Cu atât mai puțin, nu are niciun folos să vă concentrați asupra puterii: nici asta nu vă face lideri.

Daca chiar vreți să fiți lideri, vă va trebui ceva mai mult: va trebui să vă concentrați să treziti în ceilalți acea scânteie de viață, acea conștientizare de potențialitate, acea vibrație de credință care singură declanșează entuziasmul și împinge la acțiune.

Și pentru asta va trebui, în primul rand, să gasiți și să aprindeți scânteia voastră, cea care face într-adevăr diferența dintre un fluture și un vierme care zboară.

Dacă reușiți asa ceva, să puneți în contact lumea cu puterea lor, nu prea contează dacă conduceți o țară sau o familie: astfel, o să fiți lideri!