Povestea profesionistului zgârcit și a românului pe care l-ar fi putut educa

Urle, critici, acuze, aceleași boșorogite sintagme folosite la nesfârșit - și cam atât. Incitarea omului deja amărât întru dușmănirea unor lucruri pe care nu le înțelege uneori, alteori, le va urî, poate, pe nedrept motiv. Ce ne facem când taman profesioniștii, taman vârfurile de lance ale unor profesii nu se implică în educația maselor de oameni? La ce folos doar să critici un sistem, dacă nu încerci să le explici armatelor de followerși pe care-i ai ce ar trebui să nu (mai) facă pentru a-l evita?

La ce folos să tot dezbați despre cât de neoameni sunt bancherii, despre răul făcut de cutare și cutare bancă, dacă nu-ți rezervi un timp în discurs și pentru sfaturi? De ce să le induci oamenilor ideea că au dreptul la creditare, când nu există așa ceva? De ce să-i faci să creadă că băncile sunt cumva obligate să le dea credite cu dobânzi minuscule, eventual, chiar deloc? Când ai putea să le spui că nu le trebuie un credit de nevoi personale și de ce ar fi mai bine să nu-l facă, că pot să stea un an și fără cadouri, televizor cu diagonală de doi metri și vacanță all inclusive.

Educația financiară, pe toate planuri, din școală, din familie și, mai târziu, la maturitate, lipsește cu desăvârșire din societate. La fel și cea juridică. De doi ani tot observ cum multora li s-a înțepenit atât de bine în cap ideea că nu există justiție și nu există dreptate, încât nici când îi rogi s-o încerce nu vor s-o facă. Ideea unui sistem corupt, închis ca o colivie în jurul justițiabilului, al contribuabilului ș.a.m.d., dublată de lipsa de înțelegere și de educație fac din justițiabil un om mai legat la ochi decât zeița justiției. Angajatul, de pildă, înțelege că trebuie să îndure anumite nedreptăți, deși are legea de partea lui, pentru că fie nu i-a spus nimeni niciodată că are drepturi, fie sistemul e contra lui și nu-l poate combate... și atunci moare așa, dar nu încearcă.

Că trăim acum în epoca în care îndemnurile de orice fel pot ajunge mult mai repede la cei vizați ar trebui să le dea un imbold mai mare celor care au ceva de spus s-o facă. Dar nu pentru critici, lectură facilă și nefolositoare, ci pentru ceva care să-i ajute pe cei care s-au fript să nu se mai frigă și a doua oară.

Când s-au discutat, în repetate rânduri, modificări la legile justiției, numărul specialiștilor în drept care au făcut turul studiourilor de televiziune a fost atât de mic încât ai crede că nu numai medicii ne-au emigrat, ci și juriștii. Așa se face că am fost nevoiți să ascultăm datul cu părerea al nespecialiștilor, în lipsa celor care -- și-o spun cu mare regret, uitându-mă înspre profesionști ai dreptului pe care i-am cunoscut -- nu dau sfaturi decât pe bani (grei), probabil.

N-ar fi mai bine dac-am mai lăsa deoparte Babele Cloanțe ale sistemelor la care ne raportăm și am contribui educativ în folosul românilor pentru care, uneori, o informație dată la timp ar fi schimbat o opțiune nefericită? Nu cred că idealizez când spun că e de datoria specialiștilor să mai arunce, măcar din când în când, din experiența acumulată și din cărțile roase pe la colțuri și înspre amărâții mai puțin știutori, care, deși nu le pot plăti onorariile substanțiale, ar avea nevoie de sfaturile lor ca de aer.

Sau nu mai știm să fim oameni, decât profesioniști?