Cuprinsă în OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale (în vigoare de azi) pentru contribuabilii cu datorii la stat, anularea dobânzilor și penalităților pentru datoriile fiscale restante la finele anului trecut se va aplica abia după ce vor apărea norme suplimentare - cel mai probabil, în perioada imediat următoare.
Anularea obligațiilor fiscale accesorii va putea fi cerută numai pentru anumite restanțe bugetare. Prima condiție este plafonul obligațiilor fiscale principale: ele trebuie să fie mai mici de un milion de lei (condiția este valabilă pentru toate tipurile de contribuabili). Dar persoanele fizice și entitățile fără personalitate juridică vor putea să beneficieze de acest mecanism și dacă au datorii mai mari de acest plafon - însă nu și firmele, ele nu sunt enumerate în ordonanță.
Dincolo de condiția plafonului, OG nr. 6/2019 trasează clar ce obligații bugetare principale restante vor trebui achitate anul acesta pentru ca dobânzile și penalitățile lor să fie șterse cu buretele:
- datoriile bugetare care au ajuns la scadență până la 31 decembrie 2018;
- datoriile reprezentând diferențe (tot de obligații principale) constatate prin decizii de impunere, comunicate până la 31 decembrie 2018; aici, proiectul subliniază că nu are relevanță că termenul de plată pentru acele diferențe este dincolo de 31 decembrie;
- datorii individualizate în titluri executorii emise conform legii și existente în evidența organului fiscal pentru recuperare până la 31 decembrie 2018 inclusiv.
Potrivit ordonanței, iertarea de dobânzi și penalități nu se poate cere pentru acele datorii pentru care s-au cerut și acordat înlesniri la plată. Singurii care, deși au primit înlesniri la plată, vor putea cere anularea datoriilor accesorii vor fi cei pentru care măsurile de înlesnire la plată expiră până la 15 decembrie 2019 inclusiv.
Important! Aplicarea Ordonanței 6 în cazul obligațiilor fiscale administrate la nivel local nu se poate face decât dacă consiliile locale hotărăsc acest lucru și adoptă o procedură aferentă.
De asemenea, nu se poate obține această anulare a accesoriilor de plată pentru datoriile stabilite în acte administrative a căror executare a fost suspendată, la 31 decembrie 2018 inclusiv. Totuși, cine va dori să ceară amnistia va putea să ceară ridicarea suspendării. Iar, dacă suspendarea expiră oricum până la 15 decembrie anul acesta, anularea datoriilor accesorii va putea fi cerută.
Condiția esențială a acestui mecanism este achitarea obligațiilor principale: taxe, impozite, contribuții administrate de organul fiscal central. Specialiștii în fiscalitate se arată însă sceptici în fața unei atare promisiuni. Practic, doar cine-și va permite să plătească anul acesta datoriile va putea să scape de dobânzi și penalități pentru acestea. Prin urmare, vor încerca să se orienteze pentru a doua măsură din ordonanță, cea cu eșalonarea la plată "mai specială" decât cea din Codul de procedură fiscală.