Pâine și circ: Cât mai primiți?

Circul și pâinea sunt folosite și acum la pachet, nu doar când se apropie momentul unui exercițiu democratic - votul. Pâinea e monedă de schimb 12 luni din an, 24/7: ca promisiune, vag împlinită mai apoi, ca exemplu de politică sau contraexemplu, în raport cu cei dinainte, ca instrument de manipulare indirectă - amărâții privesc în gura celor care le vântură pâinea prin față dumicatul pe care nici măcar nu află vreodată de ce nu l-au mai primit.

O burtă plină e o fericire, o mulțumire de moment. Burta are însă memorie scurtă și pe cât e de plină pe atât de obosită e mintea imediat după ce te-ai îndopat. Nimeni nu știe asta mai bine ca politicienii, iar cei care nu se folosesc de ea nu par să aibă aici nimic de câștigat.

Un amic îmi spune, nu fără urme de regret, că s-a certat cu tatăl lui recent. Îmi spune: "Uite, nu știu cum să-i explic că aș vrea să pot face două ore cu mașina până la el, ca să-l văd mai des, nu patru. Îmi zice că e vina mea, dar, în fapt, a mea e? Patru ore făceam și când eram copil, cu trenul, acum fac patru pe patru roți. Cum să-i explic eu lui, care n-a mai ieșit de ani de zile din sat, că noi toți avem nevoie de mai mult?".

N-am crescut și n-am stagnat ca țară din cauza unor neînțelegeri de acest fel. Nici trecutul comunist, nici clivajul dintre simțământul unei generații și cel al altei generații nu oferă un suport de discuție aici. O generație prezintă o nevoie, alta, o altă nevoie. Unii mănâncă un fel de pâine, alții, alt fel, iar alții, deloc. Să nu dăm vina pe istorie pentru că n-am tras niciun învățământ.

Românii primesc promisiunea unei pâini care nu se materializează uneori aproape deloc. Nu mă feresc să afirm însă că generația cea mai bătrână a societății în care trăiesc este cea mai fragilă la "emoțiile pâinii". Mai am două bunici, iar pensiile lor diferă substanțial, varii motive sunt însă la mijloc. Cert e că una dintre ele, fără ajutorul copiilor, n-ar putea supraviețui decent. Cu ea, un sistem a dat greș atunci când s-a decis să nu fie recompensate mamele cu mulți copii. Apoi, a venit un altul, care i-a greșit prin faptul că, dintr-un amestec de incompetență și nepăsare, nu i-a dat banii care i s-ar fi cuvenit. Pentru ea, fără cei care au grijă să nu-i lipsească nimic, orice ban câștigat în plus la pensie nu poate fi luat și e un motiv să facă o alegere în consecință. Deși nu o mai face de mult timp, dacă ar pune ștampila în consecința zecilor de lei în plus la pensie nu ar fi motiv să fie pusă la zid.

Când pâinea nu mai poate fi scoasă pe tavă, la înaintare, există circul care să-i ia locul. Circul e peste tot - așa cum spuneam, e singurul care nu mai e apanajul politicului. Circul se manifestă diversificat în rândurile celor care fac bani mulți pe seama lui: uneori, poartă numele de rating și reach.

E circ la televizor și pe internet, care, în lipsa unei educații nehotârăte, nearticulate și care să atragă câtuși de puțin, devine el principalul furnizor de educație. Circul vinde, oamenii cumpără. Circul de la TV și din online se mută în scara de bloc, în trafic, în coadă la magazin, în parcul pentru copii, printre țoape și țoale, după care revine, ca să închidă cercul, în online și, poate, cu puțin noroc, la TV. Circul face un cerc complet într-o singură zi. Pentru că face apel la emoție și mai puțin la rațiune, circul e preferat de orice om.

De o săptămână, se face o speculă emoțională între și pe seama a doi candidați la scaunul de președinte al țării - care, dacă ne uităm la atribuțiile sale constituționale, nu-i nici măcar un Minion, darămite un Superman. Un circ. Între foști și actuali miniștri, același circ, variațiuni. Televiziunile deplâng un eveniment care nu va fi, unul - chipurile! - esențialmente democratic, dar nu de democrația pierdută îl plâng, ci de neșansa unui rating colosal. Din lipsa unui circ se face alt circ și tot așa.

Dincolo de data de 24 noiembrie, doar se termină un circ și începe altul, și altul, și altul. Anul următor, pâinea și circul copulează din nou în rândul politicienilor pentru dumicatul cel mare: alegerile locale și parlamentare. Acolo-s adevărații Supermani. Nu vă păcăliți o secundă crezând că circul se va potoli vreodată din direcția celor care-l dau. Singurul care poate să-l stingă e cel care nu se mai arată interesat de el. În fapt, nu doar ștampila e esențială, ci și aceea ce facem după ce am dat-o înapoi.

Uneori, mi-aș dori să-i dau o suflare lui Caragiale să deschidă ochii două minute și să inventeze un cetățean mai turmentat decât cel dintâi.