ACCES GRATUIT
Coronavirus
Nu se mai dau bilete de tratament balnear, iar cei deja aflați în stațiuni trebuie să-și întrerupă sejurul
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a decis să nu mai acorde bilete de tratament balnear pensionarilor. În același timp, cei care deja se află în stațiunile de tratament din țară vor fi nevoiți să-și întrerupă sejurul, pentru a se proteja de infecția cu coronavirus.
Articolul continuă mai jos
După cum se arată într-un anunt făcut de CNPP, măsurile sunt valabile pe toată perioada stării de urgență, în contextul în care sunt interzise activitățile ce presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv în sălile de tratament balnear.
Biletele care au fost acordate până la data de 16.03.2020 vor fi anulate, iar beneficiarii vor primi banii integral. După terminarea stării de urgență, atunci când vor fi reluate activitățile, beneficiarii vor putea solicita un nou bilet de tratament pentru anul în curs.
Atenție! Banii se restituie după întocmirea unei cereri, care, conform recomandărilor făcute de autorități, ar trebui trimise prin poștă sau e-mail. Apoi, casele județene de pensii vor contacta telefonic persoanele în cauză, pentru comunicarea următorilor pași.
În condițiile în care tratamentele au început deja de luna trecută, persoanele aflate acum în diverse stațiuni balneare vor fi nevoite să se întoarcă acasă. Ieșirile pensionarilor din stațiuni vor fi programate de către cei din conducerea unităților de tratament, în funcție de orarul mijloacelor de transport.
De asemenea, și aceste persoane vor fi despăgubite, așa încât beneficiarii pot solicita restituirea contribuției pentru zilele de tratament neefectuate.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate ,
Management Risc și Control Intern ,
Comunicare și Relații Publice (PR) ,
Asigurări și Reclamații
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ MILITARĂ nr 1/2020,
DECRET nr 195/2020,
LEGE nr 263/2010
Citește mai mult despre
tratament balnear,
bilete tratament balnear,
coronavirus,
cnpp,
pensionari,
bilete tratament balnear 2020
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări:
office@avocatnet.ro
Comentarii articol (0)