August

S-a făcut liniște între ochii lor, vara continua să se scurgă printre frunze ca ultimele fire de nisip într-o clepsidră.

Au continuat cu sensuri, nimicuri, paradoxuri și cafele ascultându-i în tăcere, mirate că încă își puteau spune orice. Pe ea n-o surprindea. Cu cine ai împărțit golul, cui i-ai odihnit capul pe umărul tău, cine ți-a sărutat cu umilință rătăcirile, aceluia îi poți arăta oricând toate locurile unde te ascunzi de tine.

Și-au reîntâlnit privirile pe o frunză dansând din înalt. Au zâmbit știind că șovăiau amândoi pe muchia aceluiași gând: se ducea vara, iar ei încă înțelegeau toamna la fel.

Du-te încolo, i-a zis râzând ca pe vremuri, cu ochii tăi kaki, cu tot.

Și ea s-a dus.

Micile povești pentru oameni mari sunt exerciții de sinceritate despre experiențe din viața mea sau a celor din jurul meu. Mai noi sau mai vechi, mai vesele sau mai triste, toate sunt, însă, autentice și reale, așa cum au fost trăite și înțelese de protagoniștii lor. Le scriu și le public, dând deci substanței lor o formă, cu gândul că și oamenii mari au nevoie de povești, pentru că ele răspund nevoii oricăruia dintre noi de a înțelege, prelucra și împărtăși sensul lucrurilor care ni se întâmplă.