De ce avem nevoie de protecția datelor? Pentru că viitorul fiecăruia dintre noi ar putea fi decis în baza unor date personale pe care alții le dețin despre noi
O reacție obișnuită a multor oameni la obligațiile care apar în domeniul protecției datelor e că ele sunt excesive, că se merge prea departe, că presiunea simțită de mulți, pentru a respecta Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), e foarte puternică. Cu alte cuvinte, e prea mult și se exagerează. Într-adevăr, nimeni nu neagă faptul că legislația și conformarea în acest domeniu au devenit foarte complexe. Dar procesele legislative care reglementează un domeniu așa complex cum e cel al protecției datelor au procese sociale complexe în spate. Ceea ce înseamnă că binele făcut undeva s-ar putea să incomodeze altundeva. Dar acceptăm o astfel de contrabalansare, pentru că, altcumva, nu am fi departe de o societate orwelliană.
Articolul continuă mai jos
Contextul în care a apărut GDPR și impactul major asupra vieții oamenilor și activității firmelor
Nu de puține ori, oamenii s-au plâns că obligațiile pe care le au în domeniul protecției datelor sunt excesive și, din perspectiva unora, chiar nejustificate.
Dacă ne uităm puțin la multele domenii ale vieții sociale care au ajuns să fie guvernate de GDPR și de alte acte normative din domeniu, nu e greu de înțeles de ce s-a considerat acest lucru. În privința vieții de zi cu zi, activitatea asociațiilor de proprietari pare a fi puternic afectată de obligațiile de respectare a confidențialității datelor (de exemplu, afișarea obligațiilor de plată la avizier s-ar putea să nu fie permisă, multe documente de identificare nu mai pot fi cerute locatarilor).
După aceea, în anumite contexte, inclusiv monitorizarea caselor și curților, dacă nu e făcută într-un anumit mod, poate atrage obligația de a aplica GDPR. De asemenea, un exemplu elocvent există și în cazul instalării de camere video pe bicicletă sau pe bordul unei mașini - aici, Regulamentul nu se aplică, dar doar atât timp cât imaginile sunt folosite în scop strict personal și nu apar pe o rețea de socializare, de exemplu.
În egală măsură sunt afectate firmele. Sau poate chiar mai mult. Acestea nu doar că au obligații complexe de conformare (de exemplu, trebuie să se asigure că au cadre de securitate și organizaționale adecvate pentru asigurarea confidențialității datelor; că investesc în măsuri de protecție a datelor, cum e responsabilul cu protecția datelor, instruirea salariaților etc.), dar trebuie să fie și vigilente, pentru că anumite acțiuni ale angajaților proprii se vor reflecta asupra lor, acestea ajungând să fie trase la răspundere, în caz de abateri ale salariaților de la legislația din domeniul protecției datelor, în primul rând.
Acesta e contextul în care se aplică GDPR și nu e de mirare că, de la intrarea în vigoare a Regulamentului, au existat diverse discuții pe tema necesității unui cadru de reglementare și conformare așa complex. Firmele au fost și sunt nevoite să facă investiții în măsuri de conformare, iar aceste costuri nu sunt neglijabile.
Se discută inclusiv de faptul că reglementări precum GDPR ar ajuta, de fapt, firmele mari, ce dețin cote de piață vaste, și, mai ales, monopolurile, care își permit costurile de conformare. Iar concurența, în special firmele mici și mijlocii, nu mai poate face față, din cauza posibilităților limitate ale firmelor mici și mijlocii, în comparație cu firmele mari. În literatura economică și de analiză a reglementărilor (în general), acest lucru e cunoscut ca „regulatory capture”, iar esența simplificată a acestui aspect e că procesul de reglementare e deviat de la scopul său inițial (de intervenție a statului în economie sau în viața de zi cu zi, pentru că interesul public o cere) și e acaparat de interese private ale celor care sunt vizați de reglementările în cauză.
Cealaltă fațetă a problemei
Am început cu așa-zisele „efecte secundare” ale problemei, însă orice abordare a efectelor GDPR-ului trebuie să pornească de la ce aduce în plus pentru asigurarea și protejarea interesului public.
Nu voi intra în discuții pe avantajele oferite de GDPR și protecțiile acordate persoanelor ale căror date sunt vizate de diverse prelucrări. Nu e nimic nou în asta și există analize suficiente (de exemplu, aici, aici, aici sau aici). O să mă limitez doar la o recentă amendă dată în Germania, pentru prelucrări ilegale de date, făcute de către un angajator, iar exemplul este relevant pentru a demonstra care sunt riscurile inexistenței unui cadru eficient de protecție a datelor.
În concret, un cunoscut retailer, H&M, a primit o amendă de 35 de milioane de euro pentru că acesta colecta date foarte intime despre persoane și arhiva, pentru a avea acces la ele. În concret, era vorba de cele mai intime detalii ale vieților angajaților: experiențe trăite în vacanțe, simptome de boală și diagnostice medicale (notate în urma absențelor angajaților), precum și alte detalii legate de viețile de familie ale angajaților ori credințele religioase ale acestora.
E foarte greu de înțeles de ce ar avea nevoie un angajator de asemenea date și de ce le colecta și le păstra. Într-adevăr, dincolo de legalitatea prelucrărilor respective, poate fi înțeles, strict din perspectiva interesului angajatorului, de ce urmărea să colecteze anumite date - cum sunt cele legate de absențele de la muncă și cauzele lor.
De ce ar avea nevoie, însă, un angajator să știe ce a făcut în vacanță un salariat, de exemplu? Se pare că toate aceste date erau colectate pentru profilarea salariaților. Cu alte cuvinte, angajatorul se putea folosi de acele date pentru a vedea ce angajați prezintă un risc pentru acesta, din mai multe puncte de vedere. De aici până la luarea unor decizii ce țin de promovare, salarizare etc. nu e mult. Un salariat cu mulți copii, care poate fi nevoit să-și ia mai multe zile libere (care are poate și o anume religie ce îl face să ceară mai multe zile libere decât alți colegi) ar avea aceleași oportunități ca cineva singur, care nu își ia atât de multe concedii și bifează mai multe interese ale angajatorilor?
Se discută despre riscul supravegherii în masă pe care îl creează anumite guverne (de exemplu, se pare că multe guverne folosesc tehnologii avansate de inteligență artificială pentru a-și supraveghea cetățenii, chiar și state considerate democratice). În privința companiilor, lucrurile ar putea sta cel puțin la fel de rău, mai ales dacă se acceptă că, pentru acestea, profitul și interesul personal sunt principalele criterii după care se iau deciziile. Măcar de la un stat mă mai aștept să mă protejeze, că, până la urmă, dintr-o perspectivă filosofică, de aia există statul - eu renunț la o parte dintre libertățile mele, ce existau când nu aveam nicio constrângere din partea vreunei ficțiuni* cum e statul, dar acum acea ficțiune mă protejează de abuzurile celor mai puternici și îmi garantează anumite drepturi și libertăți - inclusiv dreptul la respectarea vieții private și a confidențialității datelor.
Companiile nici măcar în teorie nu sunt așa (așa-zisele doctrine ce promovează responsabilitatea socială a companiilor sunt, deocamdată, doar opționale, în mare parte). În plus, la finalul lui 2018, din cele mai bogate 100 de entități, aproape 70 erau companii, nu state.
Așadar, revenind, merită protecția datelor incoveniențele aduse, pentru prevenirea unor practici abuzive și care pot avea repercusiuni negative serioase asupra vieții oamenilor de zi cu zi (dar mai ales asupra viitorului acestora)? În contextul în care am arătat mai sus ce se poate întâmpla când viața privată a unui angajat devine criteriu decizional pentru parcursul lui profesional (și aici e doar un exemplu), răspunsul multora poate ar trebui regândit. Nu vreau să îi impun cuiva vreun răspuns, poate cititorul să își facă singur o părere. Am vrut doar să scriu puțin despre riscurile serioase prezentate de prelucrările abuzive de date și ingerințele în viețile private ale oamenilor.
* Când mă refer la faptul că statul e o „ficțiune”, nu mă refer la faptul că acesta nu ar exista, dintr-o perspectivă socială, politică, economică sau instituțională. Mă refer la stat ca la o ficțiune pentru a arăta că el nu are ceva natural, neapărat, în caracteristicile lui. Și ca orice lucru inventat, ar trebui ca fiecare să ne întrebăm de ce există, ce scopuri urmărește și dacă le atinge. Altfel spus, statul nu există de dragul de a exista, ci are anumite funcții specifice, care justifică existența lui. Bineînțeles, de aici până la a spune că statul nu ar fi necesar e mult și, personal, chiar cred că avem nevoie de stat, pentru a putea trăi și rezista, ca societate. Dar, din când în când, mai ales în perioade de transformări sociale complexe și radicale, trebuie să ne întoarcem către logica pentru care există statul și să vedem dacă, nu cumva, ceva ar trebui schimbat.
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (3)