Cât de bine ar trebui să-ți cunoști clienții în contextul obligațiilor pentru prevenirea spălării banilor?

Legislația pentru prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului (la noi, Legea nr. 129/2019) stabilește că entitățile raportoare care au obligații în materie trebuie, printre altele, să adopte măsuri de cunoaștere a clienților - due-diligence. Măsurile de cunoaștere a clientelei sunt aplicate în funcție de gradul de risc existent, potrivit legii, însă detaliile le găsim în normele de aplicare - Ordinul ONPCSB nr. 37/2021, apărut chiar la începutul lunii în Monitorul Oficial. Entități raportoare, reamintim, sunt și profesioniștii care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.

Într-un ghid recent publicat, Autoritatea bancară europeană (EBA) își propune să trateze specific o listă a riscurilor legate de clienți, arii geografice de activitate, produse, servicii și canale de livrare - desigur, subliniază Autoritatea, riscurile de mai sus nu se circumscriu unei liste exhaustive, dar sunt cele mai importante și sunt comune majorității business-urilor.

În raporturile cu clienții lor, firmele ar trebui să ia în considerare riscurile legate de activitatea acestora și a beneficiarului real al business-urilor respective, acolo unde e cazul, precum și riscurile legate de reputația afacerii și a beneficiarului acesteia. De exemplu, arată EBA, clientul sau beneficiarul real are conexiuni de vreun fel cu un sector de activitate asociat frecvent cu riscuri ridicate de corupție - construcții, industria farmaceutică și de sănătate, industria extractivă sau servicii publice - sau riscuri ridicate legate spălare de bani - cazionuri și dealeri de metale prețioase? Are clientul sau beneficiarul real legături cu sectoare de activitate unde circulă sume foarte mari de bani?

Util: Cei care fac evaziune fiscală pot să fie pedepsiți și pentru spălare de bani?

De asemenea, EBA atrage atenția asupra clienților persoane expuse politic, asupra clienților care dețin funcții în aparatul de stat sau în alte structuri care țin de domeniul public și de care ar putea abuza în beneficiul propriu. În cazul clienților-firme, transparența informațiilor cu privire la activitate este esențială. 

Autoritatea europeană îndeamnă firmele să cerceteze profilul clienților mari. De pildă, ce spun aparițiile în presă despre respectivul client sau, dacă ne gândim strict la țara noastră, o căutare pe portal.just.ro pentru a vedea dacă sunt procese pe rol în care e parte clientul respectiv și referitoare la ce. În ce măsură clientului sau beneficiarului real al acestuia i-au fost puse măsuri de sechestru pe bunuri, de pildă? 

Pentru a contura riscul, firmele ar trebui să ia în calcul în ce măsură clientul oferă informațiile solicitate, de ce refuză să o facă, ce informații refuză să ofere, dacă planează suspiciuni de neveridicitate asupra documentelor sau informațiilor furnizate în orice fel, asupra autenticității documentelor. EBA recomandă, de asemenea, firmelor să se uite și la structura și modul de deținere a firmei-client, dar și la modul cum evoluează acestea în timp, dacă vorbim de relații de business pe termen lung - întrucât, așa cum se subliniază în nenumărate rânduri, firmele trebuie să facă acest due-diligence față de clienți nu doar la debutul raportului, ci și ulterior, anual chiar. Spre exemplu, în cazul clienților mai vechi, atrage atenția EBA, în ce măsură produsele și serviciile achiziționate de aceștia mai sunt folosite în același scop ca la începutul raportului?

În cazul ONG-urilor, de pildă, EBA atrage atenția în special asupra riscurilor ce țin de zona terorismului.

În ceea ce privește clienții, firmele ar trebui să aibă puse la punct proceduri și politici interne care să le permită să aibă laolaltă informații referitoare la clienții lor în orice moment:

• cine e clientul și, acolo unde e cazul, cine e beneficiarul real al clientului - pe categorii de produse și servicii;
• ce e doar o tranzacție ocazională și ce devine o adevărată relație de business;
• nivelul de due-diligence pe care îl aplică tranzacțiilor ocazionale și relațiilor de business;
• cum anume se face verificarea identității clientului lor și, acolo unde e cazul, a beneficiarului real;
• ce nivel de monitorizare se aplică și în ce circumstanțe;
• „apetitul” pentru risc al firmei.

Entităților raportoare li se cere expres, prin Legea nr. 129, printr-o modificare adusă chiar anul trecut, să cunoască dacă partenerii lor de business și-au îndeplinite obligația de a arăta cine e beneficiarul real - și au chiar un registru la dispoziție unde pot să facă interogări în acest sens - detalii despre accesarea registrului, aici. 

Cei care nu pun în aplicare măsurile de cunoaștere a clientelei, care nu pot arăta autorităților venite în control că au implementat astfel de măsuri și care nu pot arăta nici în format fizic, nici electronic, documente care să susțină că și-au îndeplinit obligația riscă amenzi între 25.000 și 150.000 de lei, potrivit Legii 129.  Dacă discutăm de firme, limita de 150.000 de lei poate fi majorată cu 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscală încheiată, anterioară datei întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.