Proiectul de lege respins definitiv luni viza, de fapt, modificarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
„Nicio persoană nu poate îndeplini funcția de primar, consilier local, președinte de consiliu județean sau consilier județean mai mult de 3 mandate”, urma să scrie, mai exact, în Codul administrativ, conform proiectului respins.
În prezent, Codul administrativ nu conține o limitare privind numărul de mandate pe care le pot avea cei aleși în funcțiile amintite.
Singura limitare impusă primarilor, consilierilor locali, președinților de consilii județene și consilierilor județeni este legată de durata mandatului. Mai exact, mandatele acestora sunt, potrivit Codului administrativ, de patru ani.
Astfel, dacă limitarea numărului de mandate ar fi ajuns să se aplice, primarii, consilierii locali, consilierii județeni sau președinții de consilii județene ar mai fi putut sta în funcții doar 12 ani.
Potrivit inițiatorilor măsurii, „după două mandate, aceștia, primarul, consilierul local, președintele de consiliu județean și consilierul județean, construiesc în jurul lor un sistem politic și instituțional în care orice competiție reală locală devine imposibilă”.
Astfel, prin limitarea numărului de mandate pe care le-ar fi putut îndeplini un ales local se urmărea depolitizarea instituțiilor subordonate primăriilor și consiliilor județene.
Limitare în ceea ce privește numărul de mandate are președintele țării, care poate sta în funcție timp de două mandate a câte cinci ani fiecare, potrivit Constituției.
Atenție! Propunerea legislativă nu va mai ajunge să se aplice. Pentru că ea a fost respinsă definitiv în Parlament, parcursul ei legislativ se încheie.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 1 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Comunicare și Relații Publice (PR) , Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 57/2019
Citește mai mult despre primar, primari, alesi locali, alegeri locale
UPDATE: Numărul mandatelor de primar, consilier local sau județean nu va fi limitat. Măsura, respinsă definitiv
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 1 min.
O propunere legislativă prin care se dorea limitarea la trei a numărului de mandate pe care le pot avea primarii, consilierii locali, consilierii județeni sau președinții de consilii județene a fost respinsă definitiv luni la Senat și nu va mai ajunge să se aplice. Ținând cont că un mandat este de patru ani, aceștia ar fi putut ocupa funcțiile timp de cel mult 12 ani.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Comunicare și Relații Publice (PR) , Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 57/2019
Citește mai mult despre primar, primari, alesi locali, alegeri locale
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (4)