avocatnet.ro 
Cei care-și închiriază locuințele trebuie să știe că veniturile astfel obținute - chiriile - sunt venituri impozabile, pe care Codul fiscal le încadrează la categoria "venituri din cedarea folosinței bunurilor". În consecință, ele trebuie declarate la organul fiscal pentru a putea fi impozitate de stat. Iar asta se face prin declarația unică, care trebuie depusă online (prin Spațiul Privat Virtual - SPV - în termen de 30 de zile de la încheierea contractului (contract care poate fi unul simplu, sub semnătură privată, nu neapărat încheiat la notar), conform Codului fiscal.
Atenție! Înregistrarea contractului la Fisc nu mai este obligatorie, dar, dacă se optează pentru ea, e o procedură separată de declarare a acelor venituri prin declarația unică. E mult mai avantajos pentru cel care închiriază să înregistreze contractul la ANAF. De ce? Pentru că apoi va avea caracter de titlu executoriu și proprietarul va putea să-l evacueze mai rapid, de exemplu, pe cel care nu mai plătește chiria, dar și pentru executarea altor obligații din contract de care locatarul nu s-a achitat. Pentru înregistrare se depune la Fisc o cerere specială (Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune), ce poate fi depusă și electronic, prin SPV.
Obligația de declarare a acestor venituri și de plată a impozitului îi revine, în mod categoric, celui care obține venitul, nicidecum celui care plătește chiria. În toate situațiile, cel care stă în chirie nu are nicio obligație fiscală în privința contractului dintre el și deținătorul locuinței respective.
Declarația unică are „atașat” un termen-limită pentru depunere -- 25 mai, în fiecare an -- însă cei care semnează contractele după această dată respectă termenul de 30 de zile menționat mai sus. Mai exact: cei care au obținut venituri în 2021 și nu au depus-o, trebuie să-și regleze situația cu Fiscul și să depună acum, chiar dacă cu întârziere, declarația unică și să achite dările fiscale aferente până pe 25 mai 2022; iar cei care obțin (și) anul acesta venituri din închirierea locuințelor au obligația de a depune declarația în maximum 30 de zile de la așa-zisa începere a activității producătoare de venituri; dacă se încheie un contract după data de 25 mai, același termen trebuie respectat. Mai 2022 nu reprezintă însă vreun termen de plată pentru veniturile din 2022 - acesta se fiscalizează abia anul viitor.
Ce se plătește, mai exact, pentru aceste venituri
Impozitul de 10%, întotdeauna. Important de reținut este însă cum se aplică această cotă de impozitare. Nu la venitul brut, din contract, ci la un venit net, din care se scad, potrivit codului, cheltuieli forfetare ce reprezintă 40% din brut.
Mai departe, în ceea ce privește contribuția la sănătate, aceasta devine obligatoriu de plătit din momentul în care veniturile calculate prin scăderea cotei de 40% de mai sus, alături de alte venituri vizate de declarația unică (ca PFA, din drepturi de autor etc.), depășesc 12 salarii minime brute într-un an (30.600 de lei). Și cota de CASS este tot de 10%. Contribuția trebuie plătită și dacă persoana obține venituri din salarii, pentru care i se ia și acolo CASS.
Consecințele nedeclarării veniturilor
Un proprietar de locuință care nu declară veniturile obținute din chirii riscă, de principiu, să plătească dobânzi și penalități în conformitate cu prevederile legii fiscale, ceea ce duce, într-un final, la obligații de plată cu mult mai mari decât în situația declarării la timp și voluntare a acestor venituri.
În practică se ajunge însă uneori și la deschiderea unui dosar penal pentru fapte de evaziune fiscală. Când și când, în presă sau în discuțiile iscate în spațiul online, pe diverse platforme de comunicare, aflăm de astfel de situații ajunse în atenția organelor statului, în general, după ce vecinii formulează diverse reclamații.
Faptele de evaziune fiscală (Legea nr. 241/2005) le fac toți cei care se sustrag, în linii mari, de la obligațiile pe care le impune legislația fiscală și se pedepsesc cu închisoarea de la doi la opt ani și interzicerea unor drepturi. Legea amintită nu prevede limite de la care fapta să fie considerată infracțiune, ci doar două limite diferite de la care pedeapsa devine mai grea, respectiv mult mai grea (una la 100.000 și una la 500.000 de euro).
decs 
elenagabi