Copiii nu trebuie amenințați: Alternative la "O să ai probleme dacă ..."

Articol scris de Ramona Dinescu, redactor totuldespremame.ro

Știi situațiile acelea pe care le anticipezi: îți vezi copilul mai mic cum îi fură o jucărie copilului mai mare și știi că acesta din urmă urmează să-l caftească, cel mic să urle și să riposteze și gata războiul. Tocmai pentru a preveni astfel de situații, cel mai la îndemână este să le tai de la rădăcină. Dar cum să faci asta, amenințând? Amenințările reprezintă cea mai ușoară soluție. Dar e cea mai bună?

De ce ne amenințăm copiii?

Ne amenințăm copiii deoarece vrem să prevenim o situație ce nu ne convine și prin asta încercăm să obținem următoarele lucruri:

• să oprești un comportament neadecvat înainte de a se întâmpla;
• să câștigi controlul asupra unei situații ce simți că-ți scapă de sub control;
• să îți sperii copiii ca să te asculte;
• să îi avertizezi pe cei mici asupra consecințelor alegerilor lor nefericite.

Problema cu amenințările este aceea că ele funcționează doar pe termen scurt, chiar foarte scurt. Cu ajutorul amenințărilor poți obține puțină cooperare, dar problema este că nu te poți opri doar la una, ca în cazul chips-urilor.

De ce? Pentru că atunci când îți ameninți copilul nu îl înveți să se bazeze pe propria judecată, ci pe a ta.

În loc să ne amenințăm copilul cu „O să ai necazuri mari dacă...”

Mai bine încercăm să-i explicăm copilului care sunt cu adevărat consecințele. „Dacă îți vei mușca fratele sau îl vei bate, pe el chiar îl va durea tare rău. Chiar asta îți dorești, ca fratele tău să sufere?”. „Iar tu, nu este frumos să-i furi jucăria. Sunt convinsă că dacă i-o ceri frumos și îi spui pentru cât timp îți dorești să te joci cu ea, fratele tău ți-o va da”. Mai departe, poți doar să fii prezentă și să nu permiți să se întâmple ceva grav. Iar dacă se va întâmpla însă ceea ce ai prevăzut, poți puncta „ți-am spus că asta se va întâmpla, dar a fost decizia ta să faci așa”.

În loc să ne amenințăm copilul cu „Lasă că vine taică-tu acasă ...”

Și dacă vine ce? Doar tatăl lui nu e un balaur cu șapte capete. De fapt, o mamă care spune așa ceva, este pe cale de a pierde controlul situației și chiar are nevoie de tată ca să-i paseze lui responsabilitatea.

În loc să ne amenințăm copilul cu „Nu mă face să...”

Să ce? Am auzit de atâtea ori mame care stăteau pe bancă în parc și care strigau la copiii lor: „Dă-te jos de pe gard! Nu mă face să vin la tine, că…”. Că nimic. Copilul va înțelege că activitatea lui îi crează mamei un disconfort. În loc de această amenințare, mai bine te duci lângă el și îi explici ce se poate întâmpla, cum poate cădea de pe gard și rămâi acolo pentru a-l supraveghea. Copilul trebuie să ia singur deciziile, deoarece alegerile lui proaste ar trebui să îi facă lui viața grea, nu ție.

Concluzia este că atunci când copilul are un comportament negativ, ar trebui să fie problema lui, chiar dacă, indirect te afectează și trebuie să fii în permanență aproape de el. Dar nu-l amenința.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.