Prețuri de transfer: Analiza profitabilității la nivel de firmă, o abordare recentă a ANAF pentru a face ajustări la inspecții

„Este o abordare destul de recentă pe care o întâlnim recurent la inspecții, și anume o analiză la nivel agregat, respectiv la nivelul contribuabilului, a profitabilității sale. Este o analiză agregată, la nivelul întregii sale activități, nu o analiză per tranzacție.

Concret, ce se întâmplă la inspecțiile fiscale? Am văzut această abordare în mai multe sectoare de activitate. La nivelul respectivului contribuabil, ANAF face un studiu de comparabilitate pe sectorul său de activitate, pe codurile CAEN care sunt relevante pentru respectivul contribuabil, și determină cât este profitabilitatea operațională, per total, în respectiva industrie în care activează contribuabilul. Am văzut abordarea asta în retail, pe partea de distribuție, pe partea de servicii IT, servicii petroliere și așa mai departe”, a explicat, la un webinar recent organizat de NNDKP, Silviu Bădescu, Tax Partner.

În esență, ANAF vrea să vadă dacă profitabilitatea companiei se situează sau nu la nivelul pieței. Problema este că, făcând această analiză agregată, inspectorii ignoră cu totul dosarul prețurilor de transfer întocmit de contribuabilii verificați. Plus că, dacă o firmă lucrează mai mult cu terții decât cu grupul, pierderea sau profitabilitatea scăzută este pusă pe seama tranzacțiilor intragrup.

„Se determină această profitabilitate agregată, care pleacă de la premisa ANAF că tot ceea ce face o companie -- tranzacțiile, costurile, veniturile -- este îndreptat și are legătură cu obiectul său principal de activitate. Și, atunci, rațiunea este să vedem dacă profitabilitatea operațională a respectivei companii este în piață, la nivelul concurenților săi independenți. Cu alte cuvinte, într-o primă fază, ANAF face această analiză agregată și verifică profitabilitatea. Nu se uită la nivel de tranzacție, lasă deoparte dosarul de prețuri de transfer și analiza la nivel de tranzacție pe care a făcut-o compania.

Astfel de abordări se găsesc acolo unde, de exemplu, compania are pierderi sau acolo unde compania lucrează destul de mult cu terții (și mai puțin cu grupul). Fiscul merge pe prezumția că dacă ai o profitabilitate scăzută sau ai pierdere, ele se datorează, în mod sigur, tranzacțiilor intragrup, nu neapărat tranzacțiilor pe care le ai cu terții”, a detaliat Silviu Bădescu.

Ce se întâmplă după derularea analizei agregate? Dacă identifică ani cu pierdere sau profitabilitate scăzută, inspectorii fiscali fac ajustări, însă acest lucru se bazează, din păcate, pe operațiuni alese complet aleatoriu:

„După ce a făcut acest studiu, pasul următor este să compare profitabilitățile la nivel agregat, între al societății și ce a reieșit din studiu, și, în anii unde avem pierdere sau profitabilitate mai scăzută, ANAF face o ajustare. Interesant este cum se face această ajustare, pentru că ANAF o face alegând, aproape discreționar, anumite tranzacții cu grupul (fie achiziții, fie vânzări) și le ajustează pe acestea în mod individual, în ideea de a ajunge la profitabilitatea pe care a determinat-o ca fiind cea de piață. Interesant este că ajustarea se face doar pentru anii unde profitabilitatea este scăzută, nu și pentru anii în care, dacă este cazul, societatea a înregistrat o profitabilitate peste media pieței, pe care Fiscul a determinat-o.”

Evident, o asemenea abordare a ANAF în inspecțiile pe tema prețurilor de transfer are anumite probleme. Potrivit partenerului de la NNDKP, practica nu este tocmai în linie cu regulile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Totodată, din moment ce sunt selectate operațiuni la întâmplare, autoritățile nu fac altceva decât să creeze legături artificiale, fără a înțelege cum se derulează, de fapt, businessul contribuabilului verificat.

„Care sunt problemele cu o astfel de abordare? Câteva, aș sublinia. În primul rând, este vorba de natura abordării, pentru că este una agregată, iar ghidul OCDE în materie de prețuri de transfer recomandă, ca metodă preferată, o abordare per tranzacție. Într-adevăr, în ghidul OCDE se discută și de posibilitatea de avea o abordare agregată, atunci când vorbim de portofolii sau când vorbim de tranzacții conectate între ele, care nu pot fi analizate separat. Apoi, o astfel de abordare are, de asemenea, critici în ceea ce privește felul în care se aleg tranzacțiile care sunt ajustate. Pentru că, de multe ori, pare că acestea sunt alese discreționar. În condițiile în care societatea are foarte multe tranzacții intragrup, sunt alese doar anumite tranzacții - de ce acelea și nu altele?

Și, în plus, este vorba de a pune toată această ajustare și toată această discuție în contextul în care activează societatea și circumstanțele ei, pentru a înțelege businessul. Pentru că putem să avem cazuri unde societatea respectivă are mai multe linii de activitate, fiecare cu tranzacțiile, achizițiile și vânzările ei, iar Fiscul poate să aleagă o tranzacție relevantă pentru o linie de activitate și alta relevantă pentru o altă linie de activitate și să creeze, de fapt, o legătură artificială între ele. Pot fi criterii diferite de piață, de business, comerciale, relevante pentru fiecare linie de activitate, și, atunci, prin această abordare agregată, de fapt reies niște legături artificiale. Nu faci o analiză aprofundată la nivelul contribuabilului. Și, evident, dai la o parte toată analiza din dosarul de prețuri de transfer, care este o analiză bazată pe fiecare tranzacție în parte”, a argumentat sursa citată.

Important! Tocmai pentru că legislația și abordarea inspectorilor diferă de la un stat membru al UE la altul, autoritățile europene au inițiat recent un proiect de directivă pentru uniformizarea regulilor de prețuri de transfer. Documentul ar putea să se aplice din 2026, dacă este adoptat și apoi transpus în statele UE.