Hotararea CEDO in cauza Reiz impotriva Romaniei

Prin hotãrârea din data de 28 septembrie 2006, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a respins cererea reclamanþilor Iosif ºi Elena Reiz.

Reclamanþii au sesizat CEDO cu o plângere în care au invocat încãlcarea art. 6 alin. 1 din Convenþia Europeanã a Drepturilor Omului, care garanteazã tuturor persoanelor aflate sub jurisdicþia statelor pãrþi dreptul la un proces echitabil ºi a art. 1 din Protocolul adiþional nr. 1, care garanteazã protecþia proprietãþii.

Articolul 6 alin. 1 a fost invocat sub aspectul neexecutãrii hotãrârii irevocabile din data de 15 noiembrie 2000 a Curþii de Apel Oradea, prin care instanþa a constatat cã reclamanþii sunt proprietarii unui imobil situat în Satu Mare, iar contractul de vânzare-cumpãrare încheiat de stat cu foºtii chiriaºi este nul. De asemenea, instanþa a obligat reclamanþii sã restituie chiriaºilor suma investitã în imobil ºi a dispus evacuarea acestora din urmã la data la care reclamanþii le vor fi plãtit suma menþionatã. Ulterior, Judecãtoria Satu Mare a admis cererea chiriaºilor ºi a dispus executarea silitã a hotãrârii din 15 noiembrie 2000. Imobilul a fost vândut prin licitaþie publicã.

Articolul 1 din Protocolul adiþional nr. 1 a fost invocat de cãtre reclamanþi întrucât aceºtia au considerat cã neexecutarea mai sus menþionatã a însemnat o ingerinþã în dreptul lor de proprietate asupra imobilului.

CEDO a constatat cã art. 6 alin. 1 din Convenþie nu a fost încãlcat în cauzã. Astfel, Curtea a reþinut cã, prin hotãrârea irevocabilã a Curþii de Apel Oradea, reclamanþii au fost obligaþi sã ramburseze chiriaºilor cheltuielile efectuate de aceºtia, restituirea imobilului cãtre reclamanþi fiind condiþionatã de aceastã rambursare. Or, CEDO a constatat cã, în absenþa plãþii care ar fi trebuit efectuatã de reclamanþi, chiriaºii au demarat procedura executãrii silite a hotãrârii. Este adevãrat cã începând cu data de 29 octombrie 2001, când a intervenit vânzarea imobilului, a devenit imposibil pentru reclamanþi sã reintre în posesia acestuia. Totuºi, aceastã vânzare a fost fãcutã de executorul judecãtoresc cu autorizarea instanþelor de judecatã, în cadrul procedurii de executare silitã a hotãrârii din 15 noiembrie 2000 ºi nu ridicã nici o problemã de arbitrariu sau de inechitate, având în vedere mai ales refuzul reclamanþilor de a-ºi executa obligaþiile ce le-au fost impuse prin hotãrâre.

În plus, reclamanþii au încasat diferenþa dintre preþul de vânzare a imobilului ºi suma datoratã chiriaºilor.

Prin urmare, Curtea a ajuns la concluzia cã hotãrârea din 15 noiembrie 2000 a fost executatã. Curtea a deplâns faptul cã reclamanþii nu au informat-o cu privire la adevãrata naturã a vânzãrii imobilului de cãtre cumpãrãtori, despre care a aflat din observaþiile Guvernului. Elementele de mai sus au fost suficiente pentru ca CEDO sã concluzioneze cã autoritãþile ºi-au îndeplinit obligaþia de a asigura accesul efectiv al reclamanþilor la instanþã.

Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenþie, Curtea a remarcat ºi faptul cã prezenta cauzã priveºte un litigiu patrimonial între particulari, care nu antreneazã, în principiu, responsabilitatea statului. În plus, Curtea apreciazã cã, în cauzã, nu a existat o imposibilitate obiectivã pentru reclamanþi de a obþine posesia asupra imobilului care sã fie imputabilã statului. În ce priveºte caracterul pretins exorbitant al indemnizaþiei pe care reclamanþii au fost obligaþi s-o plãteascã chiriaºilor, Curtea noteazã cã suma în cauza a fost stabilitã de instanþele interne, care s-au întemeiat pe expertiza tehnicã a imobilului. Curtea reaminteºte cã admisibilitatea ºi aprecierea probelor este o chestiune ce þine, în primul rând, de dreptul intern, fiind rezervatã instanþelor interne.
Curtea a concluzionat cã dreptul de proprietate al reclamanþilor nu a fost încãlcat în cauzã.