ICCJ: Termenul de preaviz la concediere începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz şi se împlineşte în ultima zi a termenului

„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) din Codul muncii, termenul de preaviz începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz şi se împlineşte în ultima zi a termenului, dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 2.553 alin. (1) din Codul civil nefiind aplicabile”, potrivit comunicatului ICCJ. Decizia urmează să fie motivată și publicată în Monitorul Oficial.

„Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) și d), al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare”, prevede art. 75 (1) din Codul muncii, doar că prevederile codului nu sunt suficiente în materia modului de calcul a acestui termen, așa că trebuie să ne uităm și în alte reglementări, chestiune indicată în art. 278 (1): „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.

Reguli de calcul a termenelor se regăsesc în Codul de procedură civilă, la art. 181. De pildă, una dintre reguli stabilește că atunci „când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește”  - art. 181 alin. (1) pct. 2. O altă regulă, stabilit de data asta în alin. (2) al aceluiași articol, prevede că atunci „când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează”. În decizia dată astăzi, Înalta Curte stabilește că aceste două reguli NU se aplică și calcului termenului de preaviz la concediere. 

De asemenea, în Codul civil (art. 2553) scrie, în cazul termenelor prevăzute pe zile, că „nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului”. Nici această regulă NU este relevantă în cazul termenului de preaviz la concediere. 

Instanțele nu au viziuni unitare asupra modului de calcul a acestui termen, după cum arată Avocatul Poporului în formularea acestui recurs în interesul legii. Calculul corect al termenului de preaviz este deosebit de important pentru angajatul concediat, mai ales în contextul în care tot Înalta Curte a stabilit că neacordarea preavizului minim prevăzut de lege duce la invalidarea concedierii cu totul, potrivit instituției care a făcut sesizarea ICCJ în cazul de față:

„Ca o chestiune prealabilă, menționăm faptul că prin Decizia in interesul legii nr.8/2014
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, in interpretarea și aplicarea dispoziților art. 78 din Codul muncii cu referire la art 75 alin. (l) din același cod neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. ( I ) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă in contractele colective sau individuale de muncă dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere și a deciziei de concediere”.

Pe de o parte, unele instanțe au apreciat că la calcularea termenului de preaviz nu ar trebui luate în calcul ziua în care s-a comunicat notificarea și nici ultima zi în care s-a împlinit termenul. Și Avocatul Poporului s-a alăturat acestei opinii, după cum vedem în actul de sesizare. 

Alte instanțe însă au considerat că art. 2553 din Codul civil nu e incident în calculul termenului de preaviz la concediere pentru că sintagma „zile lucrătoare” determină incompatibilitatea dintre Codul muncii și Codul civil. S-a susținut, de asemenea, că angajatul ar trebui să beneficieze de zile întregi de muncă, de aceea termenul ar trebui calculat începând cu ziua următoare comunicării deciziei de concediere sau a notificării de preaviz.