ACCES PREMIUM
De ce premium?
Spețe din controalele ANAF
Construcții: Două cazuri noi în care s-au anulat facilitățile aplicate de angajatori pentru că activitățile lor erau în afara domeniului
Două cazuri noi în care angajatorii aplicau greșit facilitățile fiscale din domeniul construcțiilor au fost prezentate recent de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Deși vorbim de companii care foloseau un cod CAEN acoperit de facilități, activitatea lor efectivă n-avea legătură cu domeniul construcțiilor.
Articolul continuă mai jos
Primul caz în discuție, conform
raportului ANAF privind controalele terminate în aprilie 2024, a avut în prim-plan o societate care activa pe codul CAEN 2511 (fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice). Aceasta a fost verificată documentar pentru perioada iulie 2020 - septembrie 2023. Chiar dacă acest cod este inclus pe lista celor pentru care se aplică facilitățile fiscale din construcții, activitatea era specifică
domeniului naval.
„Din verificarea documentelor prezentate pe parcursul verificării documentare s-au constatat următoarele: principalii beneficiari ai societății, în perioada analizată, au fost societăți care activează în sectorul naval, lucrările constând în lucrări specifice domeniului naval, care nu au o legătură directă cu sectorul construcțiilor, pentru aplicarea facilităților, chiar dacă societatea verificată a utilizat codul CAEN 2511 în autorizarea obiectului său de activitate.Ca urmare, s-a constatat că activitatea efectuată pentru clienții din sectorul naval nu a reprezentat o activitate în sectorul construcțiilor, așa cum aceasta a fost definită în prevederile legale prin care au fost acordate anumite facilități societăților care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor. (...) Având în vedere cele prezentate, organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada verificată ponderea activităților care sunt în legătură directă cu sectorul construcțiilor nu respectă condiția de a reprezenta 80% din cifra de afaceri obținută (...)”, scriu reprezentanții ANAF.
Al doilea caz în discuție, potrivit
raportului ANAF privind controalele terminate în august 2024, a avut în prim-plan tot o societate care activa pe codul CAEN 2511. De această dată a fost vorba de o inspecție fiscală pentru perioada ianuarie 2019 - decembrie 2021, iar activitatea societății se axa pe
construirea de transportoare.
Reprezentanții ANAF detaliază că
„activitatea principală declarată o reprezintă fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice, care se încadrează la codul CAEN 2511, pentru care se pot acorda facilitățile respective”, dar că
„din analiza activității societății verificate, respectiv din analiza/verificarea contractelor încheiate cu clienții, a facturilor și a documentelor anexate acestora, s-a constatat că, în fapt, activitatea societății a constat în producția de componente/ piese/ subansamble pentru transportoare, care, potrivit clasificării activităților din economia națională, se încadrează la codul CAEN 2822 (fabricarea elementelor de ridicat și maniputat)”. În aceste condiții, în raport scrie că
„activitățile încadrate la codul CAEN 2822 nu sunt considerate activități în sectorul construcțiilor.”Prin urmare,
facilitățile aplicate de angajatori au fost anulate în ambele cazuri, iar inspectorii ANAF au făcut impuneri suplimentare pentru taxele salariale. De altfel, este important de precizat că
această practică a ANAF a fost validată recent printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - judecătorii au confirmat că angajatorii care derulează afaceri pe codul CAEN 2511 pot să aplice facilităţile fiscale doar pentru acele activităţi legate direct de activităţile din construcţii.
Facilitățile fiscale din construcții implică plata unor taxe salariale reduse de către angajator. Însă trebuie precizat că dispozițiile din Codul fiscal legate de aceste facilități au fost schimbate de mai multe ori de la apariția lor și până în prezent.
Informații mai multe despre regulile actuale pot fi găsite aici.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.