Operatorii economici care prepară, distribuie şi/sau comercializeazã alimente în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar sunt obligați să facă dovada compoziției alimentelor prin respectarea legislației în vigoare privind etichetarea și informarea corectă a consumatorilor.
Lista alimentelor nerecomandate pentru comercializare în unitățile de învățământ preuniversitar:
1. Alimente cu conținut mare de zaharuri: Alimentele care conțin mai mult de 15 g de zaharuri la 100 g de produs sunt nerecomandate. Excepție fac fructele proaspete, fructele uscate/deshidratate neîndulcite și legumele proaspete.
2. Alimente cu conținut mare de grăsimi: Sunt nerecomandate alimentele care au peste 20 g de grăsimi la 100 g de produs, din care:
- grăsimi saturate: peste 5 g la 100 g de produs;
- acizi grași trans: peste 1 g la 100 g de produs.
3. Alimente cu conținut mare de sare: Alimentele care conțin mai mult de 1,5 g de sare la 100 g de produs (echivalentul a 0,6 g de sodiu la 100 g de produs) sunt nerecomandate.
4. Băuturi răcoritoare, energizante și băuturi pentru sportivi, precum și băuturi calde de tip cafea sau ceai instant sunt interzise pentru comercializare. În școli se recomandă doar apă potabilă sau apă minerală îmbuteliată.
5. Alimente cu conținut ridicat de calorii pe unitatea de vânzare: Nu sunt recomandate alimentele care au mai mult de 300 kcal pe unitatea de vânzare.
6. Alimente neambalate: Nu este permisă comercializarea alimentelor neambalate. Excepție fac fructele și legumele proaspete.
7. Alimente neetichetate: Comercializarea alimentelor fără etichetă este interzisă, conform legislației în vigoare.
Totodată, alimentele și băuturile oferite copiilor din colectivități sunt împărțite în tabele, conform grupelor alimentare: fructe și legume, cereale, produse din cereale și amidonoase, lapte, derivate din lapte și alternative, carne, produse din carne și alternative. În fiecare tabel al grupelor alimentare, alegerile alimentare sunt clasificate ca A se servi cel mai des, A se servi ocazional și Nerecomandat a se servi, astfel:
- A se servi cel mai des:
- alimentele din această categorie sunt cele mai sănătoase opțiuni cu adaos minim de grăsimi, zahăr sau sare și surse bogate de nutrienți esențiali dezvoltării optime;
- alimentele din această categorie sunt recomandate a fi servite cel mai des, la toate mesele și gustările, în cantități adecvate în funcție de vârstă.
- A se servi ocazional:
- alimentele din această categorie conțin cantități mai mari de grăsimi, zahăr sau sare adăugate și/sau cantități reduse de nutrienți esențiali;
- nu este permisă servirea mai mult de șapte porții de alimente pe săptămână calculate cumulat din toate listele, din această categorie.
- Nerecomandat a se servi:
- alimentele din această categorie conțin cantități foarte mari de grăsimi, zahăr sau sare adăugate și/sau cantități reduse de nutrienți esențiali.
Mai multe detalii despre produsele recomandate și cele care prezintă riscuri sau un conținut nutrițional foarte scăzut pot fi găsite în anexele Ordinului MS 541/2025, așa cum a fost modificat prin Ordinul 1.582/2025.

Comentarii articol (0)