UPDATE: Directiva europeană privind salariul minim adecvat a fost validată, în cea mai mare parte, de CJUE. Ce porțiuni au fost anulate și cum afectează asta statele care au transpus-o

• Mitul că „directiva va fi anulată și nu mai trebuie transpusă” a căzut, în cazul acelor state care încă nu și-au îndeplinit această obligație (nu e cazul României). Curtea a validat, prin decizia de miercuri, coloana vertebrală a directivei.
• Statele membre rămân libere să-și stabilească modelul de formare a salariilor minime și să definească „adecvarea” potrivit contextului național. UE nu va putea să vină să spună că un salariu anume nu este corespunzător.
• Indexarea automată a salariului minim, măcar o dată doi ani, este necesară, dar a fost anulată prevederea care interzicea scăderea salariului minim ca urmare a acestor indexări.

Cum s-a ajuns la CJUE

Directiva (UE) 2022/2041 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană stabilește o serie de criterii minimale care trebuie să stea la baza salariului minim adecvat, fixat de fiecare stat membru în parte, precum puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor și distribuția acestora, rata de creștere a salariilor, dar și nivelul și evoluția productivității la nivel național. Esența directivei a fost însă criticată pe fondul diferențelor majore dintre statele membre în ceea ce privește conceptul în sine, dar și modalitatea de stabilire a salariului minim. Undeva la 20 de milioane de lucrători ar urma să beneficieze la nivelul UE de pe urma acestei directive, potrivit datelor ETUC, doar că la finele anului trecut multe state membre nici măcar nu finalizaseră discuțiile pe transpunerea acesteia la nivel intern. România însă e unul dintre statele care a reușit să o transpună la timp (toamna trecută, prin Legea 283/2024), dar cu oarecare critici. 

Susținută de Suedia, Danemarca a cerut anularea directivei la CJUE la începutul lui 2023. Statul danez argumenta că prin adoptarea acestei directive, instituțiile europene au depășit limitele competențelor lor, încălcând astfel principiul atribuirii competențelor. Danemarca susținea că directiva afectează în mod direct stabilirea salariilor în statele membre, ceea ce contravine art. 153 alin. (5) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care exclude din domeniul de competență a UE remunerațiile, dreptul de asociere, dreptul la grevă și dreptul la lock-out. 

În ianuarie, Avocatul General Emiliou a propus ca CJUE să anuleze în întregime directiva privind salariile minime adecvate. Emiliou argumenta că legislația Uniunii nu poate folosi art. 175 din TFUE, care se concentrează pe alocarea de fonduri, ca bază legală pentru directiva în discuție, deoarece acest lucru ar ocoli interdicția clară a reglementării chestiunilor legate de „remunerații” stipulată în art. 153 alin. (5) TFUE. Astfel, utilizarea acestui articol ar permite Uniunii să recupereze o competență pe care tratatul a exclus-o explicit, ceea ce contravine principiilor de bază ale legislației europene.

Deși opiniile date de avocații generali sunt în general un indicator bun al deciziei pe care judecătorii și-o vor asuma, aici nu a fost cazul.

Directiva rămâne în picioare, dar unele prevederi sunt anulate

Decizia Marii Camere a CJUE a venit pe 11 noiembrie - acțiunea Danemarcei a fost în mare parte respinsă, Curtea stabilind însă anularea unor prevederi din directivă: segmentul de teză „inclusiv a elementelor menționate la alin. (2)” care figurează în a cincea teză a articolului 5 alin. (1) din directivă, articolul 5 alin. (2), precum și segmentul de teză „cu condiția ca aplicarea mecanismului respectiv să nu conducă la o scădere a salariului minim legal” care figurează la articolul 5 alin. (3) din aceasta. 

Pentru a clarifica porțiunile anulate, le-am subliniat în textul reprodus mai jos:

CJUE a considerat că aceste segmente presupuneau o interferență directă a dreptului UE în stabilirea remunerațiilor, domeniu exclus din competența Uniunii prin art. 153 alin. (5) TFUE. Cu alte cuvinte, nu e permis ca dreptul UE să uniformizeze componentele salariului minim sau să impună faptul că nu pot exista „scăderi” în nicio circumstanță atunci când un stat membru folosește indexarea automată.

În rest, toate celelalte prevederi ale directivei, practic, au fost validate, respectiv că:

• statele cu salariu minim legal trebuie să aibă proceduri clare de stabilire și actualizare - Curtea subliniază că acestea sunt obligații de mijloace, nu de rezultat; UE poate cere reguli și procese, nu un anumit nivel salarial;

• valorile de referință orientative, de tipul 60% din salariul median brut și/sau 50% din salariul mediu brut pot fi folosite „ca reper”, dar nu sunt cote obligatorii;

• necesitatea de a face actualizări periodice ale salariului minim - cel puțin o dată la doi ani (sau la patru dacă există indexare automată); reamintim că directiva NU impune indexarea anuală a salariului minim;

• rămâne obligația de a desemna/înființa structuri care consiliază autoritățile pe tema salariului minim legal;

• variațiile și deducerile sunt permise, dar numai cu respectarea nediscriminării și a proporționalității (scopul legitim);

• promovarea negocierii colective, inclusiv obligativitatea unui plan de acțiune atunci când acoperirea negocierii colective este sub 80%; Curtea explică limpede că aici nu se impun rezultate, ci măsuri de sprijin pentru a ajunge în acel punct; situarea sub pragul de 80% este un indicator declanșator că e nevoie de acest plan, iar nu o țintă juridică sancționabilă, în sensul că statele care nu ajung să atingă acest plafon să fie pedepsite pentru asta.

Linia roșie a art. 153 alin. (5) TFUE

Deși directiva vizează îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă prin proceduri și garanții de acces la protecția salariului minim - deci intră în competența socială a UE - , trebuie să avem în vedere linia roșie trasată de art. 153 alin. (5) din TFUE -  UE nu poate impune măsuri care duc la o interferență directă în stabilirea remunerațiilor în fiecare stat, dar poate însă impune proceduri și garanții procedurale legate de adecvare, transparență și acces efectiv.

O precizare importantă însă din decizia CJUE apropo de „adecvarea” menționată de art. 5 din directivă - nu e o noțiune autonomă de drept UE, ci statele definesc conținutul ei, potrivit practicilor naționale, iar directiva nu creează un drept individual al lucrătorului la nivelul UE la un „salariu minim adecvat”.

În fine, Comisia Europeană a felicitat decizia de marți a CJUE și a reamintit faptul că anularea unor prevederi din conținutul acestei directive nu afectează transpunerile făcute deja.