Hărțuire morală în administrația publică, sancționată în primă instanță

Într-o hotărâre ce subliniază gravitatea hărțuirii morale la locul de muncă, venită din partea unor persoane cu funcții de autoritate, tribunalul a sancționat două persoane din conducerea unei UAT, acestea fiind considerate responsabile pentru hărțuirea directorului unui serviciu public local și obligate să înceteze comportamentul abuziv, să plătească daune morale și să publice decizia instanței.

Cazul, soluționat pe 20 martie 2025, își are rădăcinile într-un conflict de muncă prelungit, în care directorul a acuzat persoanele respective din conducere de o campanie sistematică de hărțuire. 

În acțiunea sa, reclamantul a invocat în mod specific legislația națională menită să protejeze demnitatea și integritatea angajaților: OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Codul Muncii.

Conform celor prezentate în instanță, directorul a fost supus unor presiuni constante, denigrări publice repetate – inclusiv în cadrul unor ședințe publice unde se discuta nejustificat demiterea sa –, acuzații nefondate de management defectuos sau chiar deturnare de fonduri, toate menite să-i submineze autoritatea și să creeze un mediu de lucru ostil. 

Reclamantul a descris cum aceste acțiuni, coroborate cu modificarea abuzivă și umilitoare a fișei postului său (fiind pus în subordinea unui fost subaltern și lipsit de atribuții esențiale), au avut ca scop evident înlăturarea sa din funcție.

Impactul psihologic și fizic a fost semnificativ, directorul necesitând consiliere psihologică și psihiatrică. O evaluare de specialitate a confirmat existența simptomelor de stres cronic, burnout și depresie, iar reclamantul a arătat că presiunea constantă a contribuit la dezvoltarea unor probleme de sănătate, precum diabetul.

Tribunalul a analizat minuțios faptele prin prisma legislației invocate și a reținut că acțiunile concertate și repetate ale pârâților întrunesc elementele constitutive ale hărțuirii morale la locul de muncă, așa cum este definită de art. 2 alin. (5) din OG nr. 137/2000. 

Aceasta definește hărțuirea morală ca fiind orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat, superior sau inferior ierarhic, care are drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator, lezând drepturile sau demnitatea acestuia.

Instanța a considerat că probele administrate, în special declarația unui martor care a confirmat presiunile și denigrarea constantă, dovedesc fără echivoc existența acestei hărțuiri.

Decizia instanței de a acorda daune morale se fundamentează pe art. 253 alin. (1) din Codul Muncii, care stipulează clar obligația angajatorului (în acest caz, prin persoanele cu funcții de conducere din cadrul UAT) de a despăgubi salariatul pentru prejudiciul moral suferit din culpa sa în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. 

De asemenea, art. 27 din OG nr. 137/2000 conferă persoanei care se consideră hărțuită dreptul de a solicita instanței obligarea la încetarea comportamentului și acordarea de despăgubiri.

Deși a redus considerabil cuantumul daunelor morale solicitate (de la peste 500.000 lei la 5.000 lei / pârât), instanța a recunoscut existența prejudiciului și a aplicat principiul reparării în echitate, acest aspect fiind foarte important în privința recunoașterii fenomenului de hărțuire morală la locul de muncă.

Obligarea încetării imediate a actelor de hărțuire și interdicția pentru viitor vin să restabilească un climat de muncă normal și să protejeze dreptul fundamental al angajatului la demnitate în muncă, garantat de art. 39 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii și dau expresie sintagmei „hărțuire morală la locul de muncă.

Măsura obligării celor două persoane din conducere de a publica dispozitivul hotărârii într-un ziar național, prevăzută de art. 253 alin. (3) din Codul Civil (invocat de reclamant) și aplicabilă în contextul atingerii drepturilor la imagine și onoare, are un rol important de responsabilizare și de conștientizare publică a faptului că hărțuirea morală la locul de muncă este ilegală și sancționabilă, indiferent de poziția ierarhică a agresorului.

Hotărârea Tribunalului este un semnal important că legislația muncii și cea anti-discriminare oferă pârghii reale pentru protejarea angajaților împotriva abuzurilor psihologice la locul de muncă. Cazul demonstrează că nici funcțiile de conducere în administrația publică nu oferă imunitate în fața legii atunci când sunt săvârșite acte de hărțuire.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, părțile având posibilitatea de a exercita această cale de atac.