Analiză: Dobânzi în creștere, venituri în scădere: Povara tăcută a bugetului României

• Deficitul bugetar de 9,35% din PIB arată că pentru fiecare leu cheltuit, România încasează doar 90 de bani, restul fiind acoperit prin împrumuturi care devin tot mai costisitoare.
• Deși împrumuturile statelor sunt normale în economia modernă, acumularea rapidă a datoriei publice a României (creștere de 5,9% în 2024) devine nesustenabilă și atrage dobânzi mai mari.
• Conform planului fiscal-bugetar, România ar putea reduce deficitul sub ținta de 3% abia după 2030, iar datoria publică va depăși pragul de 60% din PIB până în 2027.

În timp ce atenția publică este direcționată către reducerea numărului de bugetari sau „eficientizarea statului”, adevărata presiune vine din costurile tot mai mari ale împrumuturilor. Investitorii percep un risc mai mare și cer dobânzi mai mari. Iar România, cu venituri bugetare situate sub media UE și cu o colectare fiscală modestă, are puține opțiuni la îndemână. În acest peisaj tensionat, întrebarea nu mai este dacă trebuie luate măsuri, ci cât timp mai putem evita deciziile dificile.

Pe 12 mai 2025, Nicușor Dan, unul dintre candidații la prezidențiale, a declarat că va fi nevoie de măsuri pentru a tăia cheltuielili statului, iar, la scurt timp președintele interimar Ilie Bolojan a confirmat această nevoie. Ultimele luni, în contextul știrilor că deficitul ar fi ajuns la 9,35% din PIB, au fost marcate de multiple afirmații publice referitoare la nevoia de-a tăia cheltuielile statului. 

Ambii candidații pentru postul de la Cotroceni s-au poziționat pe-o platformă a nevoii de eficientizare a statului român, afirmând fie că se cheltuie prea mult, că se cheltuie într-un mod ineficient sau că sunt prea mulți bugetari. George Simion, celălalt pretendent la Cotroceni, a declarat ani de-a rândul că ar trebui concediați 500.000 de bugetari și că este nevoie să revenim la un total de 800.000, adică numărul din anul 2000. Doar că aici avem o problemă: în niciun caz nu erau 800.000 la începutul anilor 2000 (numărul real fiind de aprox. 1,6 milioane), iar o tăiere de jumătate de milion din numărul bugetarilor ar afecta funcționarea administrației publice, dar și a sistemelor de sănătate, educație sau de ordine publică.

Din mai multe părți ale societății, prin vocea mai multor decidenți politici, economiști, academicieni sau oameni de afaceri s-a repetat la unison că statul cheltuie prea mult și că trebuie găsită o cale să tăiem din costuri. Deficitul de 9,35% din PIB arată că pentru fiecare leu cheltuit România încasează doar cca. 90 de bani, restul de 10 bani fiind nevoie să-i găsească fie prin sprijinul de la cetățeni (titluri de stat) sau din împrumuturi. 

Împrumuturile realizate de state sunt o realitate a economiei moderne, iar faptul că un stat se împrumută nu trebuie să fie un semnal de îngrijorare pentru nimeni. Așa cum un business se împrumută de la bancă pentru a-și dezvolta afacerea, la fel și statul o face cerând investitorilor bani pentru a-și duce la îndeplinire proiectele. Problema îndatorării este că pe termen lung se adună și dacă în fiecare an ne împrumutăm mai mult ca anul precedent, ajungem într-o situație lipsită de sustenabilitate financiară. În acel moment, Comisia Europeană se uită către noi și ne indică Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene, agențiile de rating ne avertizează că s-ar putea să ne scadă rating-ul, iar investitorii cer o dobândă mai ridicată deoarece și riscul este crescut. 

Procedura de deficit excesiv

Comisia Europeană veghează cu atenție sustenabilitatea financiară a fiecărui stat și declanșează procedura de deficit excesiv, atunci când este nevoie, pentru a corecta dezechilibrele economice. Procedura de deficit excesiv poate fi declanșată în următoarele situații:

• când deficitul bugetar depășește sau riscă să depășească 3% din PIB;
• când datoria publică este mai mare de 60% din PIB și nu se reduce suficient de rapid – adică diferența față de pragul de 60% nu scade anual cu cel puțin o douăzecime, în medie, pe o perioadă de trei ani.

Scopul procedurii este de a menține stabilitatea finanțelor publice, încurajând politici fiscale sustenabile, iar, pe de-altă parte, de-a corecta prin acțiuni concrete atunci când un stat înregistrează un deficit sau o datorie excesivă.

Din punct de vedere al deficitului, România se află într-o procedură de deficit bugetar declanșată în anul 2020, dar pusă „pe pauză” în timpul pandemiei. Scopul procedurii este de-a reduce deficitul sub ținta de 3%, însă conform Planului fiscal-bugetar pe termen mediu 2025 – 2031, elaborat de Ministerul de Finanțe, acest scenariu ar fi posibil doar după 2030. Scenariul ar fi posibil dacă și prognozele elaborate de Ministerul Finanțelor ar fi respectate, însă anul 2024 ne-a dovedit opusul: un deficit anticipat de 7,9%, care în realitate a atins nivelul de 9,35%.

Referitor la nivelul datoriei publice, Guvernul României anticipează că până în 2027 va depăși pragul de 60%. Problema planului elaborat de Ministerul de Finanțe este că pentru anul incipient, 2024, a ratat ținta prognozată - cu 2,6%. Ministerul de Finanțe anticipa un nivel al datoriei guvernamentale de 52,2% din PIB, însă a ajuns la 54,8%, o creștere cu 5,9% față de anul 2024.

Nivelul datoriei publice se menține sub media statelor membre de 81% din PIB în anul 2024, însă creșterea este pe de-o parte cea mai rapidă. În timp ce media datoriei celor 27 de state membre ale UE a crescut cu 0,20% în 2024, în România creșterea a fost de 5,90%.

Creșterea rapidă a datoriei publice pune un nivel mai mare de presiune pe stat, care trebuie să întoarcă mai mulți bani investitorilor. Nu doar că trebuie să plătească investitorii dobânda datorată pentru că ne-au oferit bani, dar trebuie să plătească și titlurile de stat care ajung la maturitate în anul respectiv.

Conform execuției bugetare pe anul 2025, România a ajuns să plătească în primul trimestru aproximativ 12,5 milioane pe lei pe dobânzi, aproximativ 6,8% din totalul cheltuielilor. Creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut este de 64%, reprezentând de departe cea mai rapidă creșterea a oricărui tip de cheltuieli bugetare. Spre comparație, cheltuielile de personal au crescut cu 15% în principal datorită creșterilor salariale acordate anul trecut, în principal cele din Sănătate și Învățământ. În Sănătate, în medie, creșterea salariului de bază a fost de 25%, ca rezultat al OUG 19/2024.

Nivelul ridicat al cheltuielilor cu dobânzile al statului român ridică semne de întrebare legat de sustenabilitate fiscalității. Nu doar că trebuie să ne împrumutăm pentru a efectua cheltuielile pentru care nu reușim să atragem venituri la bugetul de stat (media veniturilor în România este de 34,1% față de media europeană de 46,0%), dar și piețe internaționale trimit mesaje de îngrijorare. 

„În contextul actual, chiar și giroscoapele de înaltă performanță pot întâmpina probleme de precizie, generate atât de evoluțiile geopolitice, cât și de politicile interne. Prin urmare, pentru a menține un nivel adecvat de orientare, este esențial să evaluăm cu claritate realitățile din jur, să acceptăm limitele, să rezistăm tentației extremelor și să încercăm să facem distincția între semnal și zgomot. Stăpânirea acestor aspecte va determina echilibrul de putere dintre efectele directe și cele induse, atât la nivel economic, cât și social. În cele din urmă, volatilitatea nu este dușmanul, ci reacțiile emoționale.” – Florian Liboscor, economist șef BRD (6 mai 2025)

Incertitudinea generată a dus la o creștere a randamentele obligațiunilor, adică o creștere a gradului de incertitudine României pe piețele internaționale. Randamentul obligațiunilor a sărit de la 7,55 la aproximativ 8,55 imediat după alegeri și după demisia Prim-ministrului, Marcel Ciolacu. Între-timp s-a temperat, coborând înspre 8,085 la finalul zilei de 12 mai. 

Creșterea randamentului indică un risc mai mare pe care trebui să-l compensăm prin dobânzi mai atrăgătoare pentru investitori. Echilibrul de putere va fi determinat în următoarele luni, iar indiferent de cine câștigă alegerile, sarcina cu care se confruntă este dificilă și riscă să provoace dezechilibre majore în societate.

Abordarea de scădere a cheltuielilor privește doar o parte a monedei, ignorând complet nivelul foarte scăzut al veniturilor bugetare, comparativ cu cele dintr-un stat paradis fiscal. În 2024, media europeană a veniturilor bugetare era de 46%, doar că în România atingea pragul timid de 34,1%, sub Malta - 34,6%, însă doar peste Irlanda – 27,8%.

Raportat la PIB, în ultimii 10 ani, veniturile bugetare au scăzut de la 35,4% , în 2015, la aproximativ 34,1% , în prezent. În acest scenariu, scăderea veniturilor fără a ține cont de creșterea cheltuielilor reprezintă un scenariu profund nerealist ce ar duce la instabilități majore pe partea de asigurări sociale, servicii esențiale, dar și funcționare administrativă. Din cei 1,3 milioane de bugetari, 450.000 sunt la nivel local, doar că din aceștia cam 120.000 lucrează în Sănătate, în spitalele subordonate unităților administrativ teritoriale. Din restul de 330.000, o bună parte lucrează în asistență socială, fie ca asistenți maternali sau în cadrul serviciilor oferite de consiliile județene. 

La final cu câți oameni mai rămâi la nivelul administrației locale și de câți dintre aceștia chiar te poți „scuti”? Întrebarea asta va domina următoarele luni, dar întotdeauna trebuie să ne întoarcem la cheltuielile statului cu dobânzile și veniturile bugetare scăzute.