- În doar câțiva ani, impozitul pe dividende are o creștere accelerată și ajunge de la 5% la 16%.
- Specialiștii critică măsura, avertizând că firmele ar putea recurge la metode de evitare a impozitării majorate.
Concret, impozitarea cu 16% se aplică veniturilor din dividende distribuite (deci, nu plătite efectiv) începând cu data de 1 ianuarie 2026. Așadar, pentru cele distribuite anterior, dar care încă n-au fost plătite (sau chiar și dacă sunt plătite în 2025), cota este de 10%.
Noul act normativ prevede și o regulă tranzitorie referitoare la dividendele interimare distribuite în cursul anului 2025, pentru care trebuie făcută o regularizare la început de 2026: cota de impozit aplicabilă rămâne 10%.
„În cazul dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, cota de impozit pe dividende este de 10%, fără recalcularea impozitului pe dividendele respective, după regularizarea acestora pe baza situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, aprobate potrivit legii”, scrie în actul normativ.
Majorarea impozitului se aplică atât dividendelor distribuite persoanelor juridice și persoanelor fizice, cât și dividendelor distribuite nerezidenților.
Cea mai recentă majorare a impozitului pe dividende fusese chiar începând cu cele distribuite după 1 ianuarie 2025, atunci când cota a urcat de la 8% la 10%. Înainte de asta, precedenta majorare fusese după 1 ianuarie 2023, atunci când cota a urcat de la 5% la 8%.
Conform Codului fiscal, impozitul pe dividende datorat de beneficiar este reținut la sursă, declarat și achitat de către plătitorul de venit (firma). În anumite condiții, beneficiarii persoane fizice pot fi obligați să depună, în nume propriu, declarația unică (formularul 212) la data de 25 mai a anului următor celui în care s-au încasat dividendele și să achite contribuția la sănătate (cotă: 10%).
De ce măsura poate fi considerată neinspirată
Într-o analiză recentă a măsurilor luate de Guvern, Gabriel Biriș, Fondator la think tank-ul The Tax Institute, atenționa că majorarea impozitului pe dividende nu este o idee tocmai bună. Acesta este de părere că firmele ar putea recurge la tot felul de metode pentru a evita impozitarea majorată, inclusiv transferul activităților în state cu impozite mai mici.
„Majorarea succesivă a impozitului pe dividende în ultimii ani duce sarcina fiscală totală pentru dividend, prin dubla impozitare a aceluiași rezultat economic, la 29,44% (presupunând că dividendul provine dintr-un profit impozitat cu 16%) - un nivel foarte ridicat în comparație cu impozitul pe venit de 10%. (...)
Atragem atenția că această creștere poate duce la transferul unor activități economice în alte state cu impozit pe profit mai mic (de exemplu, Ungaria, cu 9%, sau Bulgaria, cu 10%), precum și la reducerea declarării de dividende în România prin înregistrarea a tot felul de cheltuieli personale pe firmă sau, în cazuri mai sofisticate, crearea unor structuri prin care dividendele să ajungă neimpozitate în paradisuri fiscale, de unde sunt plătite facturile asociatului, fără a distribui dividende. (...)
În plus, măsura creșterii impozitului pe dividende va determina mutarea activităților pe PFA, unde același câștig este supus unui impozit de doar 10%, nu 29,44%. Chiar dacă luăm în considerare contribuțiile sociale (...), PFA va deveni o opțiune în cea mai mare parte a IMM-urilor. Drept urmare, este posibil ca [veniturile statului din] impozitul pe dividende să nu crească, ci, dimpotrivă, să scadă”, a spus Gabriel Biriș.
Această idee este susținută și de Alex Milcev, Partener la EY România, care a punctat că, din cauza impozitării mai mari, față de cota de 10% pentru alte venituri (salarii sau dobânzi), apare „un stimulent puternic pentru contribuabili să recurgă la planificări fiscale care să transforme dividendele în alte forme de venituri, impozitate cu 10%. Este și normal, pentru că tendința naturală a oricărui contribuabil este aceea de a găsi cele mai bune variante legale de a plăti impozite cât mai mici. Deci, e foarte probabil că așa se va întâmpla și în cazul dividendelor distribuite în România, începând de anul viitor.”
În fine, Ionuț Simion, Partener la PwC România, a atenționat, la un webinar recent, că, în acest context, convențiile de evitare a dublei impuneri vor căpăta o importanță destul de mare pentru unii contribuabili: „Trebuie subliniat că, de acum înainte, de la 1 ianuarie 2026, convențiile de evitare a dublei impuneri încep să fie atractive din nou, în special pentru companiile care-și au rezidența într-o țară din afara UE, dar cu care România are încheiată o convenție pentru evitarea dublei impuneri. Aceasta deoarece cotele din convenții sunt mai mici decât cota de 16% - de regulă, cotele sunt undeva până în cota de 10%.”