avocatnet.ro 
- Pontajele oficiale care nu conțin ora de început și sfârșit a programului sunt considerate neconforme cu art. 119 din Codul muncii și pot fi înlăturate ca probe.
- Instanțele pot lua în considerare orice documente care reflectă realitatea timpului de lucru, chiar dacă nu sunt destinate specific evidenței timpului de muncă.
- Angajatorii trebuie să implementeze un sistem obiectiv și fiabil de măsurare a timpului de lucru, conform jurisprudenței CJUE, pentru a proteja drepturile lucrătorilor.
Speța începe cu un agent de securitate care, după aproape un an de muncă, a chemat în judecată firma de pază pentru care lucra, solicitând plata a sute de ore suplimentare și a orelor lucrate în zilele de sărbători legale, drepturi pe care susținea că angajatorul i le-a ignorat sistematic.
În fața instanței, conflictul s-a redus la o bătălie a probelor, angajatorul prezentând pontajele oficiale, documente care, în viziunea sa, demonstrau că programul de lucru a fost respectat. Salariatul, în schimb, a adus în discuție „Registrul Buletinului Posturilor” și procesele-verbale de predare-primire a serviciului – documente specifice activității de pază, în care erau consemnate orele reale de intrare și ieșire din tură.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a confirmat spusele salariatului, calculând un număr impresionant de 408 ore suplimentare și 67 de ore lucrate în zile de sărbătoare legală, toate neplătite.
Salariatul contestatar a câștigat în primă instanță. Angajatorul a contestat hotărârea dată de tribunal, apărarea sa bazându-se pe două argumente principale:
- Proba salariatului nu se încadrează în cerințele legale: Compania a susținut că „Registrul Buletinului Posturilor” nu este un document recunoscut de legislația muncii pentru evidența timpului de lucru, ci are un rol strict legat de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, fiind destinat consemnării incidentelor. Mai mult, a insinuat că datele din acest registru ar putea fi nereale și, prin urmare, o instanță n-ar trebui să le ia în considerare peste pontajele proprii.
- Validitatea propriilor pontaje: Angajatorul a insistat că expertul contabil ar fi trebuit să se bazeze exclusiv pe pontajele oficiale ale firmei, mai ales că acestea fuseseră verificate și de ITM, care nu constatase nereguli.
Argumentul angajatorului privind validarea pontajelor în urma unui control ITM a fost considerat, în contextul dat, irelevant. Decizia instanței subliniază indirect o deficiență sistemică: dacă, în timpul unui control, inspectorii de muncă se limitează la a primi „servit” pontajul prezentat de companie, fără a depune o minimă diligență pentru aflarea adevărului – de exemplu, prin verificarea încrucișată cu alte documente precum chiar „Registrul Buletinului Posturilor” – atunci rolul exercitat de inspectori în contextul dat devine unul pur formal.
O astfel de abordare superficială golește de conținut misiunea fundamentală a inspectorului de muncă, aceea de a asigura respectarea reală, și nu doar formală, a legii, iar această apărare, deși aparent tehnică și bazată pe documente „oficiale”, s-a prăbușit sub analiza riguroasă a curții de apel. Cu alte cuvinte, angajatorul a pierdut și în apel.
O lecție despre sarcina probei și obligațiile legale privind pontajele
Instanța a reamintit un principiu fundamental: în conflictele de muncă, sarcina de a dovedi realitatea susținerilor sale revine angajatorului. Nu este suficient ca angajatorul să nege acuzațiile, ci trebuie să depună dovezi concrete și credibile care să îi susțină poziția.
Concluzia a fost că, practic, pontajul angajatorului era neconform realității. Aici se află punctul nevralgic al apărării companiei, instanța constatând că pontajele prezentate de angajator nu respectau cerințele art. 119 din Codul muncii. Începând cu modificările din 2017, Codul muncii obligă angajatorul să țină evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit ale programului de lucru. Pontajele firmei de pază nu conțineau aceste informații esențiale. Fără aceste date, documentul își pierde utilitatea ca probă a timpului real de muncă.
Pentru a-și întări argumentația, instanța a făcut referire la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în special la cauza C-55/18. Hotărârea CJUE din această cauză, interpretând Directiva 2003/88/CE privind timpul de lucru, subliniază că angajatorii trebuie să implementeze un „sistem obiectiv, fiabil și accesibil care să permită măsurarea duratei timpului de lucru zilnic”. Scopul este de a garanta efectiv drepturile fundamentale ale lucrătorilor la limitarea timpului de muncă și la perioade de repaus. O evidență care nu înregistrează orele de început și de sfârșit nu poate fi considerată „fiabilă”.
Deoarece pontajele angajatorului au fost considerate nesigure și neconforme, instanța a concluzionat că este corect să se bazeze pe alte probe pentru a stabili adevărul. Astfel, „Registrul Buletinului Posturilor”, deși un document specific activității de pază, a devenit o probă relevantă și credibilă. Argumentul angajatorului că nu are control asupra conținutului acestuia a fost respins, instanța considerând că este responsabilitatea sa să-și controleze angajații și documentele pe care aceștia le completează în exercitarea atribuțiilor.
Ce ar trebui să rețină angajatorii și angajații din această speță:
- Obligația de a ponta corect orele de muncă nu este o simplă formalitate. Evidența trebuie să fie completă, conformă cu legea (cu indicarea orei de început și sfârșit) și, mai presus de toate, să reflecte realitatea. A te baza pe documente incomplete în instanță este o strategie extrem de riscantă.
- Orice document oficial, completat în timpul serviciului (registre, foi de parcurs, procese-verbale), care poate dovedi timpul real petrecut la muncă, poate deveni o probă crucială într-un litigiu.
În final, cazul subliniază importanța bunei-credințe în relațiile de muncă. Un angajator care încearcă să evite plata drepturilor salariale prin evidențe incomplete nu doar că încalcă legea, dar riscă să piardă în instanță, unde judecătorii sunt datori să caute și să stabilească adevărul dincolo de aparențele formale.