Toată lumea știe că trebuie să diversifice, insă puțini știu ce înseamnă, de fapt, să o facă.
În teorie pare simplu: nu-ți pune toate ouăle în același coș.
În practică, mulți investitori au doar mai multe coșuri, dar toate în aceeași piață sau în aceeași valută. Pare diversificare, însă nu este.

Diversificarea reală nu înseamnă o listă mai lungă de instrumente. Înseamnă expunere pe clase de active care reacționează diferit la evenimentele din piață.

E o formă de disciplină și, probabil, o recunoaștere elegantă a faptului că nu știm ce urmează, dar vrem să fim pregătiți, oricum ar fi. Iar asta contează mai ales pentru cei care vor un portofoliu echilibrat, fără prea mult efort, nu pentru cei care petrec ore urmărind grafice.

Un portofoliu simplu, dar bine gândit, poate include:

•  Acțiuni - pentru creștere pe termen lung, eventual prin ETF-uri UCITS pe indici, locale sau internaționale;
• Obligațiuni și titluri de stat - pentru stabilitate și venit constant. Aici intră atât emisiunile FIDELIS destinate investitorilor individuali, scutite de impozit, cât și fondurile sau ETF-urile UCITS care combină obligațiuni suverane și corporative din mai multe regiuni și valute;
• Aur - pentru protecție în perioade de inflație sau incertitudine, accesibil ușor prin ETF-uri specializate;
• Cash - pentru rezerve și liniște psihologică.

Proporțiile depind de apetitul la risc al fiecăruia. Cash-ul ar trebui dimensionat în funcție de nevoile curente, pentru a evita vânzarea forțată a celorlalte instrumente în momente dificile.

Diversificarea nu are scopul de a oferi cel mai mare randament, ci cea mai mare reziliență. Piața răsplătește disciplina pe termen lung, nu impulsul de moment.