Propunerea legislativă în discuție, aflată abia la începutul parcursului său parlamentar, ar urma să se aplice tuturor produselor bancare oferite de instituțiile de credit autorizate, vizând atât utilizatorii persoane fizice (consumatorii), cât și utilizatorii profesioniști, inclusiv persoanele juridice, persoanele fizice autorizate sau profesiile liberale.
Prin produs bancar, documentul definește orice serviciu financiar oferit, cum ar fi conturile curente, cardurile, depozitele, împrumuturile, facilitățile de credit, serviciile de plată, online banking și serviciile auxiliare conexe. În relația cu persoanele fizice, dispozițiile propunerii ar urma să se aplice în completarea Legii 193/2000 privind clauzele abuzive și a OG 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți.
Unul dintre principiile enunțate în proiect este cel al nediscriminării și accesului echitabil, interzicându-se orice formă de discriminare în furnizarea sau menținerea accesului la produsele bancare pe criterii care includ naționalitatea, etnia, rasa, sexul, religia, statutul economic, obiectul de activitate sau opiniile exprimate public.
Conform acestui principiu, instituțiile de credit nu pot suspenda, restricționa, anula sau înceta unilateral accesul unui utilizator la un produs bancar decât în cazuri justificate, proporționale și temeinic motivate în temeiul legal și contractual aplicabil.
În ceea ce privește suspendarea sau încetarea unilaterală a unui produs bancar, instituțiile de credit ar putea recurge la această măsură numai în cazuri grave sau de încălcare a legii, care vor trebui documentate.
Aceste condiții stricte ar include situații precum încălcarea gravă sau repetată a contractului de către utilizator, existența unei utilizări ilegale sau frauduloase dovedite, nerespectarea obligațiilor legale privind identificarea și raportarea, afectarea semnificativă a garanțiilor fără remediere corespunzătoare sau când menținerea relației ar contraveni măsurilor speciale dispuse de Banca Națională a României ori ar periclita stabilitatea sistemelor de plăți.
Procedural, instituțiile de credit ar urma să fie obligate să notifice utilizatorul în scris cu minimum 60 de zile calendaristice înainte de data suspendării, restricționării sau încetării. Această notificare va trebui să fie detaliată, indicând motivele faptice și legale ale deciziei, temeiul legal/contractual și, cel mai important, dreptul utilizatorului la contestație și la soluționare alternativă a litigiilor.
Documentul menționează și excepții de la termenul de 60 de zile, notificarea putând fi realizată imediat doar în cazul unor încălcări grave, dovedite faptic fără tăgadă, cum ar fi frauda, spălarea de bani, utilizarea în scopuri ilegale sau un risc reputațional ori sistemic major. În plus, obligația notificării nu s-ar aplica nici atunci când încetarea este impusă direct de lege, de o decizie definitivă a instanței sau de obligațiile privind prevenirea spălării banilor.
Utilizatorul, indiferent dacă este persoana fizică sau juridică, ar urma să aibă dreptul de a contesta decizia de suspendare, restricționare sau încetare fie prin mecanismele de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), fie direct în instanță.
Până la soluționarea definitivă a contestației sau pronunțarea definitivă a unei instanțe de judecată, accesul la produsul bancar va trebui menținut, cu excepția cazurilor grave stipulate de lege. Instituția de credit ar urma sa fie obligată să răspundă motivat la contestație în termen de 15 zile lucrătoare.
Propunerea pune accent pe SAL, definită ca o procedură extrajudiciară, voluntară, independentă și rapidă. Conform viziunii parlamentarilor care au inițiat acest proiect, participarea instituțiilor de credit la procedurile SAL ar urma să fie obligatorie, clienții urmând să aibă dreptul de a apela (sau nu) la SAL pentru orice decizie restrictivă. Pentru persoanele fizice, procedura se desfășoară conform OG 38/2015, inclusiv prin Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar.
Instituțiile de credit ar urma să fie obligate să răspundă motivat la cererile formulate în cadrul procedurilor SAL în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea notificării, refuzul nejustificat constituind contravenție. Soluțiile rezultate din procedurile SAL ar urma să aibă caracter obligatoriu sau executoriu.
Pentru a asigura respectarea acestor drepturi, proiectul stabilește că vor fi nule clauzele contractuale care permit încetarea unilaterală a contractului fără motiv legal și fără notificare prealabilă, cele care limitează accesul utilizatorului la mecanismele SAL sau care restrâng nejustificat drepturile prevăzute de lege.
Mai mult, în cazul încălcărilor grave sau repetate ale dreptului la nediscriminare și a interzicerii condițiilor abuzive, Banca Națională a României ar urma să poată aplica sancțiuni dure, inclusiv amendă administrativă de la 100.000 lei până la 2.000.000 lei.
Alte sancțiuni aplicabile de BNR ar include restricționarea temporară a furnizării de produse, suspendarea dreptului de a încheia noi contracte sau, în cazuri de gravitate deosebită, suspendarea sau retragerea autorizației de funcționare. Utilizatorii care suferă un prejudiciu în urma faptelor instituțiilor de credit vor avea, dacă această propunere va intra în vigoare, dreptul la despăgubiri materiale și morale, ce vor fi stabilite de instanțele judecătorești competente.
Atenție! Pentru a se aplica, propunerea legislativă trebuie votată de Parlament, promulgată de șeful statului și publicată în Monitprul Oficial.

Comentarii articol (0)